IBM România şi Grupul City Grill au organizat joi seara, la Restaurantul “Pescăruş”, evenimentul “Cognitive Cooking”, în cadrul căruia a avut loc o experienţă culinară în premieră în România. Chef Dan Tonescu (foto stânga), Training & Development Chef la City Grill Group, a fost asistat de Ron Keren (foto dreapta), IBM Country Leader pentru România, şi de Dragoş Petrescu, CEO al Grupului City Grill, pentru a găti, cu ajutorul IBM Chef Watson, în fata jurnaliştilor, un preparat pe bază de peşte şi crustacee, cu ajutorul aplicaţiei IBM Chef Watson.
Aceasta este un “robot inteligent” (cleverbot) care crează reţete originale, prin utilizarea de algoritmi pentru a asocia ingredientele – de multe ori în moduri pe care noi nu ni le-am fi imaginat.
Dan Tonescu a realizat o demonstraţie de cognitive cooking, oferind apoi pentru degustare felul de mâncare pregătit împreună cu IBM Chef Watson – “Catfish Shellfish Dish”. Ceea ce a rezultat a fost extrem de apreciat, fiind o adevărată încântare pentru papilele gustative ale invitaţilor.
“Tehnologiile cognitive reprezintă viitorul. Ele vor schimba modul în care lucrăm şi trăim şi vor îmbunătăţi felul în care utilizăm datele, oferindu-ne perspective mai profunde şi mai bune. Cu ajutorul tehnologiilor cognitive, sistemele computaţionale au deja capabilitatea de a învăţa şi a deveni mai inteligente, ajutându-ne să luăm deciziile potrivite. IBM Watson este deja implementat atât în domeniul serviciilor financiare, în serviciile pentru clienţi şi în mentenanţa predictivă, cât şi în industria de petrol şi gaze. În domeniul retail, IBM Watson înţelege nevoile cumpărătorilor şi îi îndrumă către produsele şi serviciile de care au nevoie, în cel mai scurt timp posibil. În România, vedem abilităţile cognitive ale IBM Watson implementate împreună cu soluţiile tradiţionale de business pe care IBM le oferă clienţilor noştri de peste 20 de ani. Credem că potenţialul tehnologiilor cognitive poate fi implementat rapid în domeniile sănătăţii şi educaţiei, dar şi în managementul mai inteligent al oraşelor în România”, a declarat Ron Keren, Country Leader IBM România.
Dragoş Petrescu, CEO City Grill, a subliniat faptul că reţeaua City Grill, cel mai mare grup românesc de restaurante, s-a remarcat prin rolul de inovator pe piaţa de profil din România, în privinţa implementării noilor tehnologii.
„Vremea aragazului de la bunica şi a gătitului că acum 50 de ani a trecut. Trebuie să fii creativ, să ai idei, să faci acele reţete inedite! Tehnologia ne ajută să fim mai aproape de clienţii noştri. Avem Out4Food – aplicaţie folosită de 70.000 de utilizatori, iar circa 30% din cifra noastră de afaceri este realizată prin aceasta.
Tehnologiile precum IBM Chef Watson pot să ne ajute în gastronomie, în creativitatea din bucătărie şi, astfel, oaspeţii noştri vor avea parte de o adevărată experienta culinară”, a declarat Dragoş Petrescu.
Chef Dan Tonescu a fost încântat să arate celor prezenţi ceea ce poate să facă în bucătărie cu ajutorul lui IBM Chef Watson. Acesta a pregătit, împreună cu Ron Keren, care s-a oferit să taie usturoiul şi ghimbirul – o parte din ingredientele din reţeta – “Catfish Shellfish Dish“, un preparat pe bază de peşte şi crustacee.
“Vremurile se schimbă şi responsabilităţile pe care le am nu îmi permit să mai dedic la fel de mult timp să gândesc şi să creez reţete. IBM Chef Watson vine în întâmpinarea nevoilor mele oferindu-mi alternative şi idei noi. Dacă vreau să fac un preparat din peşte şi creveţi, Watson îmi va crea imediat reţeta!”, a declarat Dan Tonescu, Training & Development Chef la City Grill Group.
Cei care vor să gătească asistaţi de IBM Chef Watson trebuie să acceseze ibmchefwatson.com. Dacă nu există ingredientele necesare pentru o anumită reţeta, Chef Watson vă găsi imediat altele, cât mai apropiate de cele originale. Aplicaţia poate fi folosită de oricine, acasă, în bucătăria proprie, fiind uşor de folosit şi de un real folos atunci când în cămara există doar câteva ingredinte. Watson poate oferi cel mai intersant preparat care se poate pregăti cu ceea există la dispoziţie.
COMMENTS