IDC: în 2017, companiile din Europa Centrală și de Est vor investi 22 miliarde de dolari în transformare digitală

IDC: în 2017, companiile din Europa Centrală și de Est vor investi 22 miliarde de dolari în transformare digitală

În 2017, companiile din Europa Centrală și de Est vor investi aproape 22 de miliarde de dolari în transformarea digitală, cifră care se va tripla până în 2020, sub presiunea concurenței tot mai mari pe piață, dar și a nevoii de a crește eficiența operațională, de a optimiza forța de muncă, concomitent cu îmbunătățirea relațiilor cu clienții.

Cea mai mare pondere a investițiilor va fi direcționată către servicii IT, conectivitate și dezvoltarea de aplicații pentru eficientizarea operațională, dar pentru dezvoltarea unei oferte de produse și servicii individualizate pentru clienți.

Conform unui studiu IDC, aproape 40% dintre companii au început deja sau au în plan o strategie de transformare digitala. La nivel global, digitalizarea va genera anul acesta investiții de 1.200 de miliarde de dolari și va ajunge la 2.200 miliarde de dolari până în 2019.

”Suntem în plin proces de transformare digitală, o schimbare fundamentală și la scară largă a societății, determinată de apariția a noi tehnologii și servicii denumite de către IDC “A Treia Platformă”. Ne așteptăm astfel ca în următorii doi-trei ani să vedem nu doar inițiative punctuale de digitalizare în companii, ci strategii de business construite în jurul digitalizării. IDC se așteaptă de altfel ca până la sfârșitul acestui an 2/3 dintre directorii executivi din companiile incluse în Global 2000 să aibă în centrul strategiei lor procesul de transformare digitală”, a declarat Alina Georgescu (foto), Country Manager, IDC România.

IDC definește transformarea digitală ca pe un proces continuu prin care organizațiile inovează sau se adaptează la schimbările majore din piață. Pentru atingerea nivelului operațional impus de transformarea digitală, e necesară cooperarea în cadrul companiei între echipele de dezvoltare, operațiuni și business.

Un astfel de obiectiv e atins prin strategii DevOps care asigură implementarea unui mediu agil, care facilitează interacțiunea între diverse departamente din companie și care asigură integrarea operațiunilor de business și IT la toate nivelurile de management (de la CEO, CIO, responsabili Line of Business, dar și echipele de dezvoltare, operațiuni IT sau securitate).

În același timp, IDC anticipează eșecul a 50% dintre inițiativele globale de transformare digitală din cauza unei experiențe incomplete și necorelate între departamentele organizației. În acest context, rolul unui CIO se transformă într-unul de vector al schimbării, având în același timp presiunea păstrării confidențialității și securității informațiilor, în zone ce îmbină tehnologia, persoanele, procesele, cultura organizațională și percepția subiectivă a utilizatorilor. Totodată, 1 din 4 companii chestionate de IDC își propune pentru acest an îmbunătățirea interacțiunii cu clienții prin oferirea unei experiențe integrate.

”Cu cât ne apropiem de 2020, crește și ritmul inovației. IDC previzionează că, la nivel global, în următorii trei ani, două treimi din cheltuielile noi legate de infrastructură și software IT vor merge către soluții cloud. Totodată adopția tot mai mare de dispozitive mobile ne dă o dimensiune a amplorii pe care transformarea digitală o va avea în toate industriile și la toate nivelele societății”, a mai adăugat Alina Georgescu.

Cum influențează noile modele tehnologice (Mobilitate, Big Data, IoT, DevOps) tranziția către transformarea digitală este tema conferinței IDC CIO Forum București 2017, eveniment ce va avea loc pe data de 6 aprilie la Hotelul Sheraton.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0