IDC: Piaţa locală de IT a scăzut cu 4% în 2013

market

Într-un recent comunicat al IDC, cunoscuta companie de cercetare şi consultanţă face o trecere în revistă a evoluţiilor sectorului IT în 2013 pe plan local. Potrivit studiului „Romania – Vertical Markets 2013–2017 IT Spending Forecast”, anul 2013 a fost unul dificil. Companiile din România concentrate pe dezvoltare de software şi producţie/furnizare de hardware s-au confruntat cu instabilitate politică, depreciere de curs valutar şi probleme economice ale partenerilor majori (în special Italia şi Germania), ceea ce a condus la o ajustare sensibilă a costurilor, tradusă în cheltuieli în domeniul IT cu 4% mai scăzute decât în 2012.

După o creştere cu 8,4% în 2012 vs. 2011, până la 2,98 miliarde dolari, piaţa a coborât la 2,86 miliarde dolari anul acesta. Mai mult, a fost semnalată o reorientare masivă a bugetelor IT dinspre software şi hardware spre servicii IT dedicate. Ca dovadă, serviciile IT au crescut cu 5,5% în 2013, ajungând să aibă o pondere de 18% din total.

În 2013, investiţiile în IT au scăzut cu 6% în sectorul de retail şi vânzări en-gros, cu 7,4% în industria financiară şi 8% în domeniul construcţiilor şi resurselor primare. Doar în secotrul educaţiei au existat „puseuri” de investiţii IT, mai degrabă neconvingătoare.

Există, însă, şi veşti mai optimiste în studiul IDC: cererea la nivel european şi revenirea economică graduală se va resimţi începând cu anul 2014. Pentru sectorul de producţie IT, cel de-al doilea după sector de business după sectorul telecom, cheltuielile IT vor avea un salt mediu anual de 4,5% până în 2017.

O tendinţă uşor de observat şi cu ochiul liber este orientarea masivă a cererii spre terminalele inteligente mobile şi spre soluţiile IT aferente, dar şi spre ofertele cloud apărute mai nou pe piaţa locală.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0