În urmă cu două decenii am scris mai multe suplimente de țară referitoare la Franța și relațiile comerciale cu România. Era înainte de trecerea la euro, când era nevoie de viză iar un dolar valora ceva mai mult de cinci franci și jumătate. Am fost în documentare atunci la câteva firme cunoscute, precum Alcatel, Lafarge sau Renault (am ajuns chiar la Technocentre) și am asistat la schimbarea oficială a Dialog cu Orange. In memoriam, m-am gândit să propun o soluție simplă la o problemă socială complicată.
De reținut, francezii au o abordare a creșterii de productivitate individuală mai degrabă intensivă decât extensivă, precum anglo-saxonii. Adică au tendința să lucreze intens dar să le fie respectate strict drepturile, să le rămână timp pentru a se bucura de viață. Combinat cu tradiție sindicală puternică, tentativa de creștere a vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani (inițial, chiar era prevăzut chiar 65 de ani, ca la noi) s-a lovit de o rezistență puternică, mergând până la greva generală.
Pentru echilibrarea financiară a sistemului de asigurări sociale, în ideea a putea plăti sustenabil pensiile s-a mers pe ideea ajustării parametrice, respectiv pe modificarea vârstei de pensionare pentru a majora perioada de contributivitate și a reduce simultan perioada de aflare în plată, în contextul în care speranța de viață a urcat peste pragul de 80 de ani. În treacăt fie spus, noi am făcut deja simultan și ajustarea parametrică amintită și modificarea paradigmei transferului de bani integral de la cei aflați în activitate spre cei care au ieșit din activitate.
Revenind la Franța, ideea care ar putea mulțumi pe toată lumea, adică să majoreze și durata medie de contribuție la sistem și să păstreze o echitate rezonabilă în raport cu angajații, ar fi trecerea de la un singur parametru, vârsta de pensionare, la doi parametri. Al doilea fiind ceva ce s-ar impune de la sine, prin logica elementară: durata de contribuție. Dar nu izolată undeva în lege ca și normă abstractă, precum la noi, ci cumulată cu vârsta.
Concret, ipoteza de lucru ar fi ieșirea la pensie cu drepturi depline atunci când suma dintre vârstă și anii de contribuție ajunge la 104. Să-i spunem regula 104 și să vedem ce s-ar întâmpla concret. Prima observație este că, pentru cei care au termninat studii superioare și au lucrat neîntrerupt, nu se va întâmpla nimic. Tot vor trebui să treacă pragul de 62 de ani pentru a acumula cei 42 de ani necesari în Franța pentru a beneficia de drepturi depline.
Cei care se apucă de lucru cam după terminarea liceului la 20 de ani și cumulează 42 de ani de activitate ajung, conform aceleiași reguli să iasă la pensie la fel ca și acum, respectiv 42+62=104. Desigur, fără perioade de șomaj, altminteri inevitabile în economia de piață și mai probabile în cazul unui nivel mai redus de studii. La limită, s-ar putea ieși la pensie cu drepturi depline chiar la 60 de ani, pentru cei care nu agreeat școala dar au muncit 44 de ani (de la 16 ani neântrerupt), uzura lor fiind evidentă iar riscurile de a nu găsi un loc de muncă încă și mai mari.
Acum, ce s-ar putea face cu cei care nu preau au contribuit la sistem, din varii motive, dar vor să iasă la 62 de ani din câmpul muncii ? Pensia ar trebui dimensionată cu raportul dintre anii de muncă taxați de stat prin raportare la 42 de ani și ajustată temporar. Adică la 35 de ani de activitate contributivă prin taxe, s-ar lua șase șeptimi din pensia cuvenită cu drepturi depline minus o parte reținută temporar. Desigur, când suma va ajunge la 104 se poate reveni la „normal”.
De reținut pentru noi, proiectul actual cere și majorarea duratei legale pentru pensia cu drepturi depline de la 42 de ani la 43 de ani (mult peste cei 35 de ani de la noi), ceea ce ar face trecerea de la suma de 104 la 105. Pentru că așa s-ar face ajustarea parametrică treptată, la o speranță de viață care a trecut pragul de 80 de ani. Deja, în cazul păstrării vârstei de 62 de ani, se întrevede o majorare a sumelor alocate de stat pentru plata pensiilor în Franța de la 13,8% din PIB în prezent la 14,7% în decurs de zece ani.
Cert este că luarea unei măsuri eficiente la nivelul anului 2023 presupune customizarea ei pentru situațiile diferite de o manieră cât mai echitabilă și nu decretarea unei reguli uniforme, bazate doar pe vârstă. Doar aparent democratică, în condițiile în care ecartul între cei care sunt mai afectați (muncă multă, cu șanse de a lua pensie mai puțin vreme) și free-riderii care nu și-au făcut norma la muncă dar se cer la pensie relativ devreme din motive egalitariste se va amplifica.
COMMENTS