IMPACT obține autorizația de construire pentru un nou drum de acces în ansamblul rezidențial GREENFIELD Băneasa din București

IMPACT obține autorizația de construire pentru un nou drum de acces în ansamblul rezidențial GREENFIELD Băneasa din București

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la BVB, cu o experiență de 32 de ani în dezvoltarea de proiecte sustenabile de anvergură, obține autorizația de construire pentru un nou drum de acces în ansamblul rezidențial GREENFIELD Băneasa. Cu o valoare a investiției estimată de peste 900.000 de euro, noul drum va face legătura între Drumul Pădurea Pustnicu, drum public ce delimitează la sud ansamblul rezidențial și Bulevardul Platanilor, drum interior. 

Primăria Sectorului 1 al Municipiului București a emis autorizația de construire pentru această nouă arteră, ce va avea o suprafață de 3.000 mp, trotuare și două benzi pe sens, despărțite de un spațiu verde median. Denumit Prelungirea Bulevardul Platanilor, drumul va facilita accesul locuitorilor din faza a treia de dezvoltare, cartierul Platanilor și va fluidiza traficul în cartier. Construcția noului drum va fi realizată de către RCTI Company, parte din grupul IMPACT.

Inițiativa de construire a noului drum completează eforturile dezvoltatorului IMPACT Developer & Contractor depuse pentru obținerea autorizației de construire pentru alte trei căi de acces în cartierul GREENFIELD Băneasa. 

”Suntem permanent în căutare de soluții pentru a crește calitatea vieții locuitorilor din comunitățile pe care le dezvoltăm. Pe lângă întreaga infrastructură de utilități finalizată, am realizat și 15 km de drumuri în cartierul GREENFIELD Băneasa. Cu toate că nu intră în atribuțiile și obligațiile noastre, am venit în sprijinul administrației pentru extinderea infrastructurii și în afara dezvoltării, cu trei noi drumuri de acces în cartier, pentru care suntem de mult timp în proces de autorizare. De peste un an așteptăm de la Primăria Municipiului București aprobarea PUZ-ului pentru Aleea Teișani, nr. 105-117, Sector 1, drumul care face conexiunea cu Centura București pe sub podul hobanat. În paralel, așteptăm Hotărârea de Guvern pentru redeschiderea drumului Vadul Moldovei, conform deciziei Consiliului General al Municipiului București din 28 iulie 2023 și a donației IMPACT a unei suprafețe duble de pădure față de cea a drumului, de 6.000 mp în Sectorul 1. Vadul Moldovei le oferă locuitorilor din GREENFIELD Băneasa singurul acces direct în Sectorul 1, de care aparțin și unde plătesc taxe și impozite. Susținem de asemenea prelungirea Aleii Teișani pentru a face legătura cu Voluntari, precum și crearea benzilor de acces și ieșire în DN1 prin suportul CNAIR, soluție pentru care am înaintat și o donație de teren către aceștia. Suntem permanent alături de comunitățile pe care le dezvoltăm și la dispoziția autorităților pentru găsirea celor mai bune soluții.”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.  

IMPACT Developer & Contractor continuă să aloce resurse considerabile pentru a găsi soluții alternative și a facilita accesul în cartier cu toate că aceste lucrări edilitare cad în sarcina administrațiilor locale. Primăria Municipiului București a eliberat Certificatul de Urbanism pentru continuarea procedurii de avizare în vederea obținerii autorizației de construire în scopul elaborării PUZ pentru proiectul ”Amenajare intersecție Aleea Teișani și breteaua DN1 și a intersecției bretelei DN1 cu Centura București”.

Totodată, recent, în vederea fluidizării traficului de pe Aleea Teișani, dezvoltatorul a înaintat o adresă către CNAIR prin care le-a transmis spre analiză un plan pentru o nouă reglementare a circulației în zona intersecției Bretelelor DN1 cu Aleea Teișani și cu Șoseaua de Centură în dreptul Podului Otopeni. De asemenea, sunt în analiză și documentare alte două căi de acces, una dintre ele fiind prelungirea drumului Aleea Teișani până în Bulevardul Pipera.

GREENFIELD Băneasa este un proiect rezidențial de mari dimensiuni cu peste 7.000 de locuințe si peste 17.000 de locuitori la finalizarea lui în anul 2028, situat in Sectorul 1 al Capitalei, construit sustenabil pentru un viitor urban mai bun. Proiectul se află în a patra fază de dezvoltare din cele șase planificate. Din 2007, anul de start al lucrărilor pentru prima fază de dezvoltare, până în prezent, GREENFIELD Băneasa a cunoscut o dezvoltare sustenabilă, aducând comunității infrastructură nouă și noi facilități: două parcuri private, numeroase spații verzi, locuri de joacă, magazine de proximitate, campusul Avenor cu grădiniță, școală și liceu, centrul comercial GREENFIELD Plaza și centrul sportiv Wellness Club by Greenfield, transport public. Pe măsură ce proiectul avansează și se apropie de maturitate, se adaugă alte noi facilități precum școală și grădiniță de stat, biserică, clinică medicală, creșă, infrastructură și noi căi de acces.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0