Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) salută adoptarea de către Camera Deputaților a propunerii legislative privind simplificarea impozitării investitorilor pe piața locală de capital. Proiectul, aprobat astăzi în Camera Deputaților, după ce în februarie a primit votul favorabil în Senat, prevede reținerea la sursă a impozitelor generate de câștigurile de pe piața de capital pentru investitorii individuali, eliminându-se astfel obligativitatea declarației unice, dar și impozitarea diferențiată a profiturilor realizate.
”Decizia luată astăzi de Parlamentul României este benefică, așteptată ani de zile de toți jucătorii din această piață. Investitorii sunt încurajați să vină în piața de capital și să-și sporească investițiile, beneficiind de facilitățile pe care le oferă piața, asset managerii au un argument în plus în atragereade noi bani din piață, iar companiile interesate de piața de capital au un motiv în plus pentru a se gândi că bursa este o soluție sănătoasă și transparentă de finanțare a dezvoltării. Decizia de astăzi este în același timp o dovadă de maturitate a întregii clase politice din România. Azi, investitorii, companiile și economia românească primesc din partea clasei politice un imbold de a continua dezvoltarea, într-un ritm mai accelerat decât până acum. Este un pas important către creșterea pieței de capital, o încurajare a românilor care vor să transforme economiile în investiții, o soluție pentru atragerea de bani din piață în economie”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.
Potrivit proiectului de lege, impozitele generate de câștigurile de pe piața de capital pentru investitorii individuali vor fi reținute la sursă. De asemenea, profiturile realizate vor fi impozitate diferențiat, respectiv cu 1% pentru deținerile de peste un an și cu 3% pentru cele mai mici de un an, fără ca pierderile să mai fie compensate. Totodată, obligația calculării, reținerii la sursă, declarării și plății impozitului va reveni intermediarilor și administratorilor de fonduri, eliminându-se asftel obligativitatea depunerii declarației unice anuale de către investitori.
AAF a susținut în repetate rânduri simplificarea legislației privind impozitarea câștigurilor pe piața de capital. Principalul beneficiu al modificărilor propuse va fi atragerea mai multor investitori de retail pe piața de capital și, implicit, creșterea lichidității bursei, în condițiile în care România se află cu mult în urma statelor europene în ceea ce privește numărul investitorilor individuali pe bursă raportat la populație. Reținerea la sursă va simplifica, totodată activitatea ANAF, având în vedere că Fiscul nu va mai interacționa direct cu câteva sute de mii de persoane, ci doar cu 41 de intermediari și administratori de fonduri de investiții. În consecință, modificările legislative nu numai că simplifică fiscalitatea, ci încurajează și investițiile pe termen lung.
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, care include simplificarea impozitării câștigurilor investitorilor din piața de capital, a fost înregistrată în Senat pentru dezbatere în 13 octombrie 2021. Proiectul, inițiat de deputatul PNL Sebastian Burduja, împreună cu alți 50 de parlamentari de la PNL, USR, UDMR şi PSD, este o inițiativă a pieței, susținută de Asociația Administratorilor de Fonduri din România, Bursa de Valori București, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociația Română a Băncilor și Asocialția Brokerilor.
Camera Deputaților a fost for decizional în cazul acestui act normativ. Pentru a intra în vigoare, legeaurmează să fie promulgată de președintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis și va produce efecte începând cu 1 ianuarie 2023.
COMMENTS