Interviu cu Dan Ștefan, Managing Partner Autonom Services
La început de decembrie a.c., a fost admisă la tranzacționare, pe piața reglementată a BVB, prima emisiune de obligațiuni corporative a Autonom Services, în valoare de 20 mil. euro. Emisiunea de obligațiuni a fost suprasubscrisă, la aceasta participând atât persoane fizice cât și investitori instituționali – BERD, fonduri deschise de investiții, bănci, societăți de investiții financiare, firme de asigurări. Despre semnificația evenimentului și profilul activităților acestui jucător independent de marcă pe piețele de leasing operațional și rent-a-car ne vorbește în cele ce urmează Dan Ștefan, Managing Partner Autonom Services.
Cum vă explicați faptul că, așa cum se menționează într-un recent comunicat al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, Autonom Services face parte din rezerva BERD de companii românești cu un potențial ridicat de dezvoltare?
BERD este un suporter activ al dezvoltării economiei din România prin susținerea mediului privat, dar și a sectorului public. Conform misiunii BERD, un mediu privat puternic, în care inițiativele antreprenoriale au contextul și suportul necesar pentru a se dezvolta, reprezintă principalul motor de creștere al României. Am început colaborarea cu BERD în 2015, când am fost beneficiarii unor servicii de consultanță din partea lor în cadrul proiectului „Advice for Small Businesses in Romania”. În 2018, colaborarea noastră a continuat, deoarece în luna septembrie a aceluiași an, am accesat un credit de 5 milioane euro pentru a susține în continuare trendul de creștere al companiei. În același timp, Autonom a fost prima companie din România care a fost inclusă în Programul BERD „Blue Ribbon”, care include 30 companii din 20 țări în care BERD este prezentă. Programul combină sfaturi de afaceri și finanțe pentru companii care se remarcă prin leadership și potențial de creștere ridicat. Conform declarațiilor BERD, am fost selectați pentru acest proiect special datorită strategiei noastre de afaceri, a capacităților de inovare și a managementului performant.
Am găsit în BERD un partener de încredere iar programele dezvoltate de către ei ne-au ajutat sa accesăm noi resurse de finanțare, să ne îmbunătățim procesele de gestionare a riscurilor și, bineînțeles, să ne dezvoltăm afacerea. Recomandăm tuturor IMM-urilor locale să apeleze la serviciile de consultanță oferite de BERD prin intermediul proiectului „Advice for Small Businesses in Romania” în cadrul căruia, antreprenorii pot accesa unele finanțări nerambursabile pentru dezvoltarea afacerii lor.
Ce destinație vor avea banii proveniți din emisiunea de obligațiuni de 20 mil. euro? În prezent, pentru o dezvoltare dinamică, este suficientă extinderea parcului auto sau mai sunt necesare și alte măsuri de business?
Vedem mult potențial în dezvoltarea pieței de leasing operațional și închirieri auto în România. Prin urmare, banii proveniți din emisiunea de obligațiuni vor fi utilizați în extinderea parcului auto și pentru alte investiții necesare dezvoltării, pentru a acomoda nevoile de mobilitate ale clienților noștri pe termen scurt, mediu și lung. În același timp, dacă ne uităm la imaginea de ansamblu și discutăm despre o dezvoltare dinamică, în mod clar, doar investiția în extinderea flotei noastre nu este suficientă pentru a ne extinde afacerea. Întotdeauna am subliniat faptul că succesul nostru se bazează pe mulțumirea clienților și pe evoluția constantă a angajaților noștri – acestea sunt cele două măsuri de bază ale afacerii, pe care le luăm întotdeauna în considerare, care ne-au ajutat să creștem la nivelul de astăzi și pe care intenționăm să le urmăm și în continuare.
Preluarea, în 2018, a BT Operational Leasing de către Autonom Services a mers în aceeași direcție a creșterii rapide a companiei?
Integrarea BT Operational Leasing s-a încheiat cu succes iar parteneriatul cu Grupul Financiar Banca Transilvania, în baza căruia oferim clienților BT acces la un pachet de servicii de mobilitate extinsă, care include leasing operațional, gestionarea flotei de mașini, asistență rutieră, închirieri auto și transferuri cu șofer, funcționează foarte bine. Expertiza Autonom în gestionarea activelor la nivel național a ajutat compania să meargă în aceeași direcție de creștere cu cea a Autonom.
După cum ați declarat anterior, la baza relației cu clienții puneți conceptul de abordare consultativă. Mai precis, ce presupune conceptul, care sunt beneficiile sale și prin ce anume diferă acesta de ceea ce există deja pe piața locală de leasing operațional auto și rent-a-car?
Abordarea consultativă derivă din dorința de a aduce valoare adăugată clienților noștri prin soluțiile variate de mobilitate pe care le oferim. Construim pachete de mobilitate personalizate pentru nevoile fiecărui client – printr-un proces consultativ, definim împreună serviciile, costurile și riscurile externalizate. Timpul și banii astfel economisiți pot fi utilizați în alte arii importante ale business-ului.
Pe măsură ce nevoile clienților noștri s-au diversificat în ultimii 14 ani, serviciile oferite de către Autonom au urmat aceeași direcție. În prezent, Autonom este un furnizor integrat de soluții de mobilitate oferind: închirieri de mașini (Autonom Rent-A-Car), leasing operațional (Autonom Lease), transferuri cu șofer (Autonom Chauffeur Drive), asistență rutieră și tractare (Autonom Road Assistance), închirierea temporară de flote (Autonom Fleet Management), leasing operațional de echipamente pentru companii (Autonom Equipment Lease) și servicii de revânzare (Autonom AutoRulate). Astfel, avantajul nostru principal este faptul că oferim servicii integrate, care le permit clienților să se îngrijească de toate aspectele legate de mobilitate, economisind timp și având un partener de încredere în noi, care le poate face viața mai ușoară.
Vă rugăm să comentați importanța evenimentului de la BVB din 4 decembrie a.c. pentru Autonom Services, Prin urmare, de ce anume ați recurs la finanțarea afacerii prin piața de capital, respectiv prin BVB și nu pe alte căi?
O bună perioadă de timp am petrecut-o analizând opțiunea de a accesa finanțare prin mecanismele Bursei de Valori București. Asta după ce, în 2017, Autonom a fost selectată de BVB în proiectul „Made in Romania” proiect derulat cu scopul de a premia și promova companii inovatoare. Am fost fericiți să devenim parte din acest ecosistem și am participat ulterior activ la toate evenimentele și sesiunile pentru antreprenori organizate de BVB, aflând mai multe despre ce înseamnă să deții instrumente financiare listate pe bursă.
La începutul anului 2019, am considerat că în sfârșit am ajuns suficient de mari pentru a putea atrage finanțare semnificativă din partea investitorilor locali. Am știut de la început că ne dorim să obținem finanțare prin listarea obligațiunilor pe Piața Principală a BVB și nu pe AeRO, ceea ce a însemnat că a trebuit să ajungem întâi la un anumit grad de dezvoltare a activității. Unul dintre obiectivele noastre prin realizarea acestei emisiuni de obligațiuni a constat în diversificarea surselor de finanțare atrase.
Dată fiind experiența de finanțare a Autonom, ați recomanda companiilor antreprenoriale să-și îndrepte atenția către bursă, ca alternativă de finanțare a afacerilor? Dacă da, de ce anume?
Cu siguranță vom recomanda și altor antreprenori să urmeze această cale. Totuși, listarea pe BVB nu a fost una ușoară. Acesta este motivul pentru care antreprenorii ar trebui să înțeleagă că întreg procesul necesită timp și efort, mai ales dacă iau în considerare Piața Principală și nu AeRO. Am ales în mod intenționat Piața Principală, deoarece prin intermediul acesteia am putut obține expunere la fonduri de investiții locale și internaționale, dar condițiile de listare pe Piața Principală sunt mult mai stricte decât în cazul AeRO. De exemplu, pregătirea rezultatelor noastre financiare conform standardelor IFRS din ultimii trei ani a durat aproape șase luni și a necesitat un efort semnificativ din partea companiei, a auditorilor și a consultanților noștri. Cu toate acestea, considerăm că avantajele finanțării prin intermediul pieței de capital depășesc dezavantajele și de aceea am ales să folosim această metodă de finanțare.
Care este poziția actuală pe piața locală a serviciilor auto oferite Autonom Services, date fiind rezultatele de business la nivel de 2019?
Într-adevăr, instrumentele cu venit fix emise de Autonom Services reprezintă cea mai emblematică emisiune de obligațiuni corporative din istora BVB realizată până în prezent de o companie antreprenorială românească, cu excepția băncilor. În ceea ce privește rezultatele financiare, veniturile din exploatare consolidate conform IFRS pentru Autonom Services în 2018 au fost de 251,3 milioane lei, în timp ce în primul semestru din 2019, acestea s-au situat la 178,7 milioane lei. La nivelul primului semestru din 2019, veniturile din leasing operațional au fost de 79,7 milioane lei iar cele aferente serviciilor de rent-a-car au atins 29,7 milioane lei. De asemenea, profitul înainte de taxe, depreciere și amortizări (EBITDA) în primul semestru din 2019 a fost de 71 milioane lei, iar profitul net consolidat de 15,7 milioane lei. Dacă ținem cont de cifra de afaceri, Grupul Autonom este un jucător în top 5 în sectoarele sale principale de activitate: leasing operațional și închirieri auto. La 30 iunie 2019, grupul nostru avea 382 de angajați: 369 de salariați ai Autonom Services și 13 ai BT Operational Leasing. Rețeaua noastră națională unică numără 44 de agenții în 33 de orașe în România, Ungaria și Serbia, cu un parc auto de 8.979 de autovehicule, din care 6.770 sunt autovehicule în regim de leasing operațional și 2.209 în regim rent-a-car.
Ce ne puteți spune despre țintele de business ale companiei pentru 2020 în domeniile în care activați?
În 2020, la nivel de grup, ne vom continua activitatea de dezvoltare accelerată a companiei, prin extinderea parcului auto, optimizarea proceselor și dezvoltarea forței de muncă. La nivel individual, intenționăm să contruim o recunoaștere puternică a brandului Autonom, dincolo de rent-a-car și leasing, promovând toate serviciile pe care compania le furnizează. Acest lucru este în linie cu rebranding-ul pe care l-am realizat recent pentru Autonom, care a unificat identitatea vizuală a tuturor brandurilor și serviciilor din portofoliul nostru, sub un slogan comun – „Evoluăm în Fiecare Zi”.
Coralia Popescu
COMMENTS