Băncile din România au acordat anul trecut credite noi populației și companiilor în valoare de 140 miliarde lei, în creștere cu 10,41% comparativ cu volumul împrumuturilor noi accesate în 2022. Volumul creditelor noi accesate de populație și companii, anul trecut, reprezintă echivalentul a 36% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2023. Soldul creditului neguvernamental, care totaliza 387 miliarde lei la finele anului trecut, este calculat ca diferența dintre totalul creditelor noi acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite. Viteza de reînnoire a creditelor este accelerată de impulsionarea finanțării companiilor, în volum de 77,3 miliarde lei, o pondere importantă dintre acestea accesând împrumuturi cu scadență scurtă, de sub un an. Repartiția pe monede relevă că anul trecut 74,56% din credite au fost acordate în moneda națională, 22,44% în euro și 3% în dolari, ceea ce arată încrederea în moneda națională și contribuie la reducerea riscului valutar.
Volumul creditelor noi acordate de instituțiile de credit din România, în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2023, marcată de pandemia de coronavirus și efectele războiului din Ucraina, se ridică la 461 miliarde lei. Creditele noi, acordate în cei patru ani, depășesc cu peste 19% soldul creditului neguvernamental înregistrat la finele lunii decembrie 2023 și reprezintă echivalentul a unei treimi din Produsul Intern Brut al României. Statistica confirmă apetitul pentru creditele neguvernamentale și sprijinul din ce în ce mai mare al băncilor din România pentru populație și companii, cu toate că viteza privind creșterea creditării la nivel de sold este mai temperată în ultimii ani.
Sistemul bancar este parte din soluție la crizele suprapuse, asigurând finanțare în ritm susținut și pe baze sustenabile, economisire la dobânzi competitive în raport cu alte state și produse și servicii digitale. Băncile contribuie la finanțarea afacerilor, a proiectelor de investiții și a locuințelor pentru 2,3 milioane debitori, stimulând astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Sectorul bancar facilitează economisirea, la dobânzi competitive, pentru atingerea obiectivelor financiare pe termen lung ale clienților. Astfel, 15,89 milioane deponenți persoane fizice și juridice dețin depozite ce se ridică la aproape 574 miliarde lei în luna decembrie 2023, în creștere cu 11,8% în ritm anual. Băncile sunt strict reglementate, asigurând siguranța depozitelor clienților și stabilitatea sistemului financiar.
Instituțiile de credit investesc miliarde de lei în tehnologie și inovație, oferta de produse și servicii online cunoscând o creștere semnificativă de la debutul pandemiei, din perspectiva eficienței și accesibilității. Băncile rămân preocupate de intensificarea digitalizării cu asigurarea securității cibernetice pentru eficientizarea costurilor și creșterea satisfacției clienților.
În pofida rezultatelor bune, rentabilitatea industriei bancare s-a menținut inferioară ratei profitabilității companiilor nefinanciare în 2023, continuând evoluția din ultimul deceniu. Rezultatele înregistrate anul trecut privind profitabilitatea se datorează avansului creditării, reversării unor provizioane constituite în anii pandemiei și eficienței sporite pe fondul intensificării digitalizării. La nivel național, peste 60% din profiturile obținute de bănci au fost capitalizate ceea ce sporește capacitatea instituțiilor de credit de finanțare a nevoilor companiilor, populației și statului.
În anul 2022, sectorul bancar se situa la finele clasamentului rentabilității sectoarelor economice din România. Industria bancară se poziționa pe locul 20 din 24 în topul sectoarelor economice din perspectiva rentabilității capitalurilor și pe locul 24 din 24 în ceea ce privește rentabilitatea activelor.
Băncile contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea bunăstării economice prin finanțarea proiectelor de infrastructură, educație, sănătate și altele care au un impact pozitiv asupra societății. Industria bancară din România asigură, datorită specificului activității sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.
COMMENTS