Încă un pas spre ieftinirea creditului: BNR duce dobânda de politică monetară la 4%

piatabancara

La ultima şedinţă de politica monetară din 2013 Banca Naţională a României a continuat ciclul de reducere a dobânzii de referinţă, iniţiat în luna iulie. BNR a redus dobânda de referinţă cu 25 p.b. la 4% (un nivel record). Această decizie a fost în linie cu estimările proprii, dar şi cu aşteptările pieţei.

Pe de altă parte, BNR a menţinut ratele rezervelor minime obligatorii la 20% pentru valută şi 15% pentru RON. Totodată, Consiliul de Administraţie a discutat şi aprobat al patrulea Raport Trimestrial asupra Inflaţiei din 2013, acesta urmând să fie prezentat public pe 7 noiembrie.

Această decizie a fost determinată de atenuarea presiunilor inflaţioniste (inflaţie de 1,88% an/an în septembrie, aproape de minimul record), dar şi de evoluţia sub potenţial a cererii interne (în special a componenţei investiţii).

Această decizie va contribui pozitiv la relansarea graduală a creditării, dar şi a investiţiilor private în economia reală în trimestrele următoare. Sunt aşteptate în acestă lună indicii importante cu privire la perpectivele politicii monetare pe plan intern în primul trimestru din 2014.

Marja de manevra a BNR în ceea ce priveşte dobânda de politica monetară s-a redus după scăderea dobânzii cu 125 p.b. din iulie până în prezent (mai ales dacă luăm în considerare Regulă lui Taylor). Cu toate acestea, nu exclud ca BNR să reducă dobânda de referinţă sub pragul de 4% în primul trimestru din 2014. Acest scenariu este susţinut de măsurile recente anunţate de Guvern în direcţia întăririi politicii bugetare. Cu alte cuvinte, o politică monetară expansionista ar fi utilă pentru o perioadă pentru a contrabalansa efectele politicii fiscal-bugetare.

Cu toate acestea persistă factorii de risc pentru acest scenariu: politica monetară a FED cu impact pentru evoluţia costului de finanţare pe mapamond şi direcţia fluxurilor de capital către pieţele emergente (consecinţe pentru pieţele vălurare); riscurile politice pe plan intern în 2014 (an electoral).

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0