Închiderea procedurii de redresare financiară pentru Euroins

Închiderea procedurii de redresare financiară pentru Euroins

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan a societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., ca urmare a restabilirii situaţiei financiare a companiei.

A fost constatat faptul că au fost îndeplinite toate cerinţele calitative şi cantitative, în urma analizei modului de implementare a măsurilor stabilite în plan, societatea procedând la majorarea capitalului social cu suma de 300 milioane lei.

Principalele elemente ale planului de redresare au vizat măsuri de capitalizare, revizuirea programului de reasigurare şi o serie de măsuri operaţionale constând în schimbarea auditorului financiar, revizuirea politicilor/procedurilor interne, inventarierea trimestrială a dosarelor de daună, auditarea sistemului informatic, precum şi elemente de natură să conducă la restabilirea situaţiei financiare a societăţii.

Ca urmare a îndeplinirii măsurilor stabilite în planul de redresare, indicatorii societăţii au fost restabiliţi, astfel că la data de 31.12.2016 societatea Euroins înregistra un raport între marja disponibilă şi marja minimă de 1,8, un raport între marja disponibilă şi fondul de siguranţă de 5,4 şi un grad de acoperire al rezervelor tehnice cu active admise de 120,5%, respectiv un coeficient de lichiditate de 1,4.

La sfârşitul anului trecut, gradul de acoperire a cerinţelor de capital de solvabilitate (Solvency Capital Requirement – SCR) cu fonduri proprii eligibile era de 106,7%, iar gradul de acoperire a cerinţelor de capital minim (Minimum Capital Requirement – MCR) cu fonduri proprii eligibile de bază este de 205,7%, fiind respectate astfel cerinţele prevederilor art.72 alin.(1) şi art. 95 alin.(1) şi alin.(3) din Legea 237/2015.

Decizia ASF de deschidere a procedurii de redresare pe bază de plan a societăţii Euroins, din luna octombrie a anului 2015, va fi revocată în conformitate cu prevederile legale.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0