Dintr-o dată toată lumea discută de încredere, de cât de importantă e, deși criza a izbucnit demult și trebuia să se vorbească de asta de hăt-hăt.
Și dovada că așa stau lucrurile sunt indicatorii de încredere – cum ar fi consumer confidence – aflați la cele mai mici cote din UE.
Da, dar pentru că n-a existat niciodată încredere în perioada postcomunistă s-a încercat substituirea ei cu șantajul și complicitatea. Adică, în loc ca societatea să fie condusă pe bază de promisiuni respectate, conducători au preferat să se controleze unul pe celălalt, să se aibă la mână cum se zice, decât să-și dea cuvântul și să și-l țină.
Întrebarea este însă ce e aceea încrederea de care se tot discută? Haideți să apelăm la o relația matematică pentru a vedea mai bine. O funcție stabilește ce relație există între două dimensiuni. Și o funcție e bijectivă atunci când fiecărui punct din domeniul de definiție îi corespunde unul singur din cel în care funcția ia valori și viceversa.
Iar încrederea e o funcție bijectivă, fiindcă, dacă faci un anumit lucru, trebuie să-ți rezulte cu claritate, transparent, un anumit efect. Nu e vorba de același efect obținut din mai multe cauze, pentru că în acest caz ar însemna că evaluarea este greșită, că relația de încredere e contrazisă.
O funcție bijectivă este în mod necesar monotonă și continuă. Ceea în termeni de încredere arată că discutăm de predictibilitate și consecvență.
Aceste valori se obțin doar ca urmare a promovării valorilor educaționale și a transparenței. De fapt, din aceste două valori și consecvență rezultă caracterul.
Să ne întoarcem însă la șantaj și complicitate. Din câte se observă, transparența e prima sacrificată, după care dispar din punct de vedere moral și etic valorile educaționale. Iar ca urmare a absenței lor sunt puse în față marketingul și propaganda, care reprezintă cam același lucru, dar aplicate în domenii diferite.
Dacă nu ar fi lipsit educația și transparența societatea nu se putea conduce pe linia marketing-propagandă-șantaj-complicitate. Consecvența e un element comun al încrederii reale și al șantajului și complicității, cu precizarea că la această din urmă secvență lipsește caracterul.
Și sigur că există entități statale, precum SUA, unde încrederea s-a pierdut. Dar spunând asta înseamnă că a existat, nu ca la noi unde, deși se spune că am avea o economie capitalistă, în loc să se concureze mărfurile oferite din abundență pe piață e reprimat consumul, ca să ajungă puținele produse la toată lumea.
De aceea, n-am trecut la capitalism decât cu numele, ci tot în comunism am rămas.
COMMENTS