Incubatorul Future Makers: susținere de peste 30.000 de euro pentru startup-uri din Europa Centrală și de Est: Aplicațiile se închid pe 8 mai!

Incubatorul Future Makers: susținere de peste 30.000 de euro pentru startup-uri din Europa Centrală și de Est: Aplicațiile se închid pe 8 mai!

Aplicațiile pentru cea de-a șasea ediție a incubatorului digital Future Makers sunt deschise  până în data de 8 mai pentru participanți, care se înscriu prin completarea acestui formular. , Future Makers oferă susținere în valoare totală de 30.000 de euro, educație antreprenorială, mentorat internațional și conectare cu fonduri de investiții pentru startup-uri din țările central și est-europene. 

În 2023, cohorta de primăvară-vară are 2 teme principale: Future Makers Health și Future Makers Open Innovation, adresându-se business-urilor aflate în stadii incipiente. Programul se desfășoară în perioada mai – septembrie și vizează ideile de business care fie activează în industria de sănătate și wellbeing, fie au o componentă semnificativă de inovație în alte domenii, din România dar și locuri rezervate pentru start-ups din Grecia, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova și Slovacia. 

„Suntem entuziasmați să aducem în cea de-a șasea ediție a incubatorului Future Makers nu mai puțin de 40 de start-ups aflate la început de drum, din România, dar și țări din Europa Centrală și de Est. Antreprenorilor li s-a pregătit o experiență cu o componentă internațională puternică, ce îi va ghida în primii lor pași făcuți în lumea afacerilor, având alături mentori, traineri și experți din România, Israel, UK, Germania, SUA, Danemarca, Ungaria si Grecia”, menționează Paul Nechita, Program Manager al programului. 

În cadrul programului Future Makers, participanții au parte de mentorat facilitat de experți și antreprenori internaționali, de peste de 30 de ore de ateliere antreprenoriale, de tehnologie și foresight, de acces la experți din industriile pe care le reprezintă. 

„Investiția în educație antreprenorială este esențială pentru a sprijini evoluția mediului de business și pentru a contribui la dezvoltarea unei economii sustenabile și creative. Programe precum Future Makers 2023 au un rol important în dezvoltarea și consolidarea abilităților antreprenoriale în rândul celor aflați la început de drum. Suntem mândri să ne implicăm în acest proiect, asigurând suportul necesar pentru transformarea ideilor în realitate și pentru a contribui la dezvoltarea comunităților și la un viitor sustenabil.” Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare, UniCredit Bank.

De asemenea, participanții vor interacționa într-o platformă globală de educație și networking, vor lucra în baza unui kit digital comprehensiv pentru a putea elabora livrabile esențiale pentru funcționarea noului lor business, precum: un plan de afaceri, un executive summary, un pitch deck, un elevator pitch, un raport de trenduri și un business model canvas și vor avea acces la expunere media și la feedback din partea unor experți internaționali și mentori. 

În cadrul finalei Future Makers, echipele selectate vor avea șansa de a-și prezenta ideea în fața unui juriu format din experți în domeniile în care activează, pentru premii în valoare de 15.000 euro. Participanții primesc de asemenea, în cadrul parteneriatelor Future Makers, acces gratuit la platforme de business development ca HubSpot for Startups, Monday.com și Notion în valoare de 15.000 de euro.

Toate aceste componente ale programului sunt însoțite și de statutul de membru în comunitatea internațională geneSIS, platforma de învățare & networking dezvoltată de Social Innovation Solutions. 

Printre câștigătorii Future Makers din anii trecuți se numără, AI Minded (soluție AI care accelerează tratamentul cancerului, reducând munca manuală din procesul de conturare a radiografiilor), toboro (o platformă de închiriere de obiecte de zi cu zi), swim.me (dispozitiv smart pentru înotători cu probleme de vedere), Dataphoria (platformă care folosește data analytics și unelte de inteligență artificială pentru a analiza potențialul de sustenabilitate al ONG-urilor și guvernelor), EcoTree (aplicație pentru eficientizarea managementului deșeurilor), Aventurile Tzitzi-Poc (teatru și AR pentru copii), Synovius (proteze pentru recuperare medicală) sau Polymore (algoritm AI de selecție a deșeurilor plastice).

Future Makers este organizat de Social Innovation Solutions, în parteneriat cu UniCredit Bank România și Rompetrol. Printre partenerii organizaționali se numără Startarium, Rubik Hub, AIESEC București, Societatea Studenților în Medicină București (SSMB), Scientific Organisation of Medical Students (SOMS), VIP, Societatea Antreprenorială Studențească,  Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR), AIESEC Chișinău, Startup Moldova Foundation, Impact Hub Athens, Betahaus Sofia, Startup Grind Budapest, Kaptar Budapest, Impact Hub Belgrade, Serbian Tech, Smart Kolektiv și alții.

Organizator

Misiunea Social Innovation Solutions (SIS) este să susțină indivizi și organizații să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale.

SIS organizează mai multe incubatoare și programe educaționale în România și Europa Centrală și de Est, precum Future Makers, Academia de Sustenabilitate, TRANSFORMATOR și Games of Science lucrând cu peste 10.000 de IMM-uri, ONG-uri și start-ups în fiecare an. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații precum Future Summit, Sustainable Futures sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de executive education în foresight, inovație și sustenabilitate.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0