Aquila (AQ), cel mai mare jucător de pe piața de distribuție a bunurilor de larg consum cu peste 26 de ani de experiență, a fost inclusăîn componența BET, indicele principal al pieței, și BET-TR, indicele care include și dividendele acordate de companiile din BET.Indicii BET și BET-TR ajungastfel, pentru prima dată, la numărul maxim de 20 de constituienți. Decizia a fost aprobată de Comisia Indicilorîn ședința din 9 martie, iar modificările vor intra în vigoare începând cu 21 martie.
„Extinderea indicelui BET răspunde celor mai recente evoluții din piață: listarea de anul trecut a trei companii pe segmentul principal al Bursei, creșterea numărului de investitori la Bursă, dar și a volumelor de tranzacționare, precum și perspectivele bune pentru companiile listate. Includerea acțiunilor AQ susține o mai bună reprezentare a sectoarelor de pe bursa în indicii BET și BET-TR, întrucât diversificarea sectorială este un element esențial în strategia investițională atât pentru investitorii instituționali, cât și pentru cei de retail”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori București.
„Includerea Aquila în indicele BET ne onorează și ne motivează să accelerăm implementarea strategiei noastre de creștere. Aquila este de acum una din cele 20 de companii esențiale de pe piața de capital care compun indicele cel mai cunoscut al Bursei de Valori București. Această decizie, luată la scurt timp după listarea cu succes la Bursa de Valori București, reprezintă confirmarea performanței realizate de Aquila în ultimii ani și a potențialului său de creștere. Includerea în indicele BET este o realizare importantă, care mărește vizibilitatea Aquila în cadrul comunității globale de investitori”, a declaratJean Dumitrescu, Director Relații cu Investitorii Aquila.
Includerea Aquila în indicele BET, respectiv BET-TR, are loc la trei luni de la listarea companiei pe Piața Reglementată, din 29 noiembrie 2021. Listarea Aquila a avut loc după încheierea unei Oferte Publice Inițiale (IPO) în valoare de 367 milioane lei (74 milioane euro), cea mai mare ofertă publică inițială derulată până în prezent de o companie antreprenorială pe piața de capital românească. Capitalizarea companiei este în prezent de 1 miliard de lei (203,6 milioane euro).
Ponderile simbolurilor din componența indicilor BET si BET-TR vor fi determinate pe baza numărului de acțiuni și a prețurilor de închidere înregistrate la finalul ședintei de tranzacționare din data de 11 martie. Noile structuri ale indicilor BVB vor fi anunțate la finalul zilei de 11 martie și vor intra în vigoare începând cu ședința de tranzacționare din data de 21 martie 2022. De asemenea, acțiunile AQ au fost incluse și în indicii BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET Plus.
Indicele BET: 20 companii
BET (Bucharest Exchange Trading index) este primul indice dezvoltat de BVB și include cele mai tranzacționate companii listate pe bursa locală, iar BET-TR reflectă și dividendele acordate de companiile din BET. Înființat pe 19 septembrie 1997, BET a avut în componența sa un număr maxim de 10 companii timp de aproape două decenii. În martie 2017, a fost extins la 12 companii prin includerea Conpet și MedLife. La jumătatea anului 2017, BET a fost extins la 13 companii, odată cu includerea DIGI Communications N.V. În septembrie 2018, alte două companii au fost incluse în BET și BET-TR: Shera Franchise Group si Purcari Wineries. În martie 2019, componența indicelui a fost extinsă la 16 companii, odată cu includerea ALRO. În martie 2020, indicele BET a fost extins la 17 companii prin includerea TeraPlast. În 20 septembrie 2021, indicele BET ajungea la 19 companii, după includerea One United Properties și Transport Trade Services.
Începând cu 21martie 2022, cele20 companii care parte din indicii BET și BET-TR sunt: Aquila Part Prod Com (AQ), Alro (ALR), Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Societe Generale (BRD), Bursa de Valori București (BVB), Conpet (COTE), DIGI Communications (DIGI), Electrica (EL), Fondul Proprietatea (FP), MedLife (M), OMV Petrom (SNP), Nuclearelectrica (SNN), One United Properties (ONE), Purcari Wineries (WINE), Romgaz (SNG), Sphera Franchise Group (SFG), TeraPlast (TRP), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL) și Transport Trade Services (TTS).
COMMENTS