13,76% rata anuală a inflației! E un procent care ne dă fiori atunci când îl citim și e în același timp o realitate crudă, cu care se confruntă azi românii (indiferent cât *ceai de tei* am bea, după cum ne spunea Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu). E o conseciță a încă unei crize care ne prinde cu lecțiile nefăcute. În traducere, cam a șasea parte din veniturile românilor sunt înghițite de hulpava inflație. Mergem la piață cu aceeași bani, căci veniturile nu prea au cum să mai crească, și ne întoarcem cu o plasă din ce în ce mai goală.
Cum de am ajuns aici și cât de aproape suntem de o stagflație (nefasta combinație dintre recesiune și creșterea preețurilor), sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cei care administrează *menajeria* sau *circul*. Mă întrebați de ce spun circ? Păi ar trebui să vă uitați la recentele schimburi de replici de pe holurile Parlamentului și la calitatea celor care ne reprezintă. Cum au ajuns să ne reprezinte e o altă poveste!Ar trebui să ne gândim fiecare, cum facem să intercalăm pe listele electorale profesioniști, printre *famigliile* eternizate, care le populează de ani buni. Cum facem să creștem numărul celor care vin la vot: să nu uităm că suntem țara care are prezența cea mai scăzută la urne.
Dar să mai dezvoltăm un pic termenii de mai sus, care poate v-au șocat. De multă vreme am impresia, și sunt mulți cei care cred la fel ca mine, că țara noastră e administrată în mod amatoricesc. Păstrând paralela cu *menajeria*, prin punerea oamenilor nepotriviți la locurile nepotrivite e ca și cum ai pune bufonul să facă acrobații și înghițitorul de săbii să dreseze felinele. Apropos de feline, cred că singura *potriveală* a deceniilor postdecembriste se găsește la *dresajul leilor*: dar cu un singur număr bun, nu poți ține un circ pe linia de plutire.
Însă situația nu e deloc roz nici pe parte de politică monetară: dobânda nu poate fi ținută pe loc în condiții de inflație mare nici artificii de politică monetară și nici prin ordine militărești. Și aș mai spune ceva, degeaba ne-am bătut cu pumnul în piept că am descoperit panaceul global: politica banilor ieftini e un pumnal cu lamă fină, care manevrată nepotrivit poate cauza răni grave. Iar rănile se văd azi – inflații record, în toată lumea. Poate e o surpriză, mai ales pentru cei care îmi spuneau deunăzi că inflația monetară nu mai există (unii dintre ei, nici azi nu recunosc acestă realitate evidentă, dând vina exclusiv pe război)!
Un rol exponențial în profitabilizare îl are managerul. Iar România pare să fie blestemată să fie manageriată haotic, amatoricesc. Mă uit spre Palatul Victoria și ministere și, cu mici excepții, am impresia că văd dresori la lei și tigrii niște persoane ale căror unice cunoștințe au fost dobândite din citirea unor manuale simpliste, utopice, învechite. Sunt oameni care tresar când felina rage și dau fuga să se ascundă în biroul managerului. Societatea încă îi tolerează, dar istoria ne învață că astfel de dresori vor sfârși cândva tot sfâșiați de feline. De ce îi tolerează societatea? Pentru că încă foarte mulți sunt sedați cu vouchere de diferite tipuri ce dau impresia că pe manager îl preocupă soarta lor. Ce nu realizează ei e faptul că aceste pomeni au caracter pur electoral și se înscriu pe linia *vă mai dau 100 de lei la salariu* proclamată de Ceaușescu pe 21 decembrie 1989! Și fac mai mult rău decât bine! În spatele acestor mici ospețe ale celor mulți și slabi, coaliția foșgăie precum lăcustele și toacă în folos propriu tot ceea ce se poate toca. Din când în când, lângă felia de pâine cumpărată cu vouchere ni se mai servește câte o porție de circ ieftic de genul celui din Parlament sau de tipul isteriei țesute în jurul echipei naționale de hochei, etern ascultătoare a Imnului Ținutului Secuiesc. În rest, liniște: ne pregătim de PNRR și OCDE!
AUTHOR: Moise Norel
COMMENTS