ING Bank România continuă să susțină antreprenorii români și să acorde împrumuturi cu garanții de stat și dobânzi subvenționate, pentru al treilea an consecutiv, în cadrul programului IMM Invest Plus 2022.
„Încă de la prima ediție din 2020, ne-am alăturat programului IMM Invest. Până în prezent, am primit peste 18.000 de solicitări și am acordat împrumuturi de peste 3 miliarde de lei. În fiecare an, aproximativ 80% dintre aceste credite s-au dus către întreprinderi micro și mici, ceea ce ne bucură foarte mult, pentru că am reușit să sprijinim antreprenori cu acces limitat la resurse financiare. Cererea pentru creditele de investiții s-a menținut la aproximativ 15%, cea mai mare pondere fiind acordată pentru derularea activității curente.
Un mare avantaj al noului program IMM Invest Plus este subvenționarea pe o perioadă de 12 luni a dobânzii, comparativ cu 8 luni în edițiile anterioare. Într-o perioadă cu un grad ridicat de incertitudine economică și dobânzi de referință ridicate, depunem eforturi, mai mult decât oricând, pentru a ne sprijini clienții să depășească dificultățile. Rămânem un partener de încredere pentru antreprenorii români și suntem dedicați să le oferim consultanță relevantă pentru nevoile afacerilor lor.”, a explicat Mihaela Oțel, Tribe Lead în cadrul diviziei Business Banking Lending, ING Bank România.
Care sunt atributele programului IMM Invest Plus?
Pentru capital de lucru, cei interesați pot accesa credite de până la 5 milioane de lei, iar pentru proiecte de investiții, de până la 10 milioane de lei.
Durata maximă a finanțărilor este de 72 de luni în cazul creditelor de investiții și de 36 luni pentru creditele pentru capital de lucru.
Ce trebuie să facă clienții interesați pentru a aplica la programele IMM Invest Plus?
Atât clienții ING, dar și cei care nu sunt încă clienți ai băncii, pot aplica pe site-ul IMM Invest și pot alege ING ca bancă parteneră. Data până la care se pot face finanțări în cadrul programului IMM Invest Plus este 31 decembrie 2022.
Mai multe informații despre programele IMM Invest puteți găsi AICI.
COMMENTS