Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit estimările privind Produsul Intern Brut al României în anul 2015, de la 3,8% la 3,9%.
„Produsul intern brut estimat pentru anul 2015 — date semidefinitive — a fost de 711,103 miliarde de lei, preţuri curente, în creştere — în termeni reali — cu 3,9% faţă de anul 2014″, potrivit comunicatului INS. Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă Produsul Intern Brut nominal estimat pentru anul 2015 s-a diminuat însă, cu 0,2%”, mai anunţă Statsitica.
Din punct de vedere al formării PIB, pe categorii de resurse, contribuţii mai mari decât estimările din primăvara acestui an au avut industria, de la +0,5% la +1,4%, comerţul cu ridicat şi amănuntul, de la +1% la +1,8% sau tranzacţiile imobiliare, de la +0,2% la +0,8%. Revizuiri în scădere au avut loc în administraţia publică şi apărare, în asigurările sociale, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială (de la +0,2% la—1,3%) ca urmare a modificării volumului de activitate cu -12,9 puncte procentuale (de la 101,9% la 89%), potrivit INS.
Din punct de vedere al utilizării PIB, ponderea consumului final al populaţiei a fost revizuită în jos, de la +3,7% la +3,6%, la fel şi formarea brută de capital fix, de la +2,1% la +2%, sau cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la +0,3% la +0,1%, conform aceleiaşi surse.
COMMENTS