Deficitul balanţei comerciale a urcat la aproape 7,9 miliarde euro, în primele zece luni ale anului 2016, cu 1,48 miliarde mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică ( INS).
Deficitul comercial (FOB/CIF) a urcat pe fondul unor exporturi mai mari cu 4,1% şi al unor importuri în creştere cu 6,4% faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor oficiale.
Din ianuarie până în octombrie, exporturile FOB au însumat 47,77 miliarde euro, iar importurile CIF, 55,67 miliarde euro, potrivit INS.
„Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1.I -31.X 2016 a fost de 35951,1 milioane euro la expedieri şi de 43057,5 milioane euro la introduceri, reprezentând 75,3% din total exporturi şi 77,2% din total importuri”, se mai arată în comunicatul Statisticii.
„Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1.I -31.X 2016, a fost de
11817,6 milioane euro la exporturi şi de 12611,0 milioane euro la importuri, reprezentând 24,7% din total exporturi şi 22,7% din total importuri”.
De asemenea, INS mai arată că, în luna octombrie, exporturile FOB au fost de 5,09 miliarde de euro, importurile CIF, de peste 6 miliarde de euro, rezultând un deficit de 971 milioane euro. Faţă de luna octombrie 2015, exporturile din luna octombrie au crescut cu 2%, iar importurile, cu 3,3%.
COMMENTS