Institutul de Studii Financiare (ISF) și cele trei centre universitare partenere în cadrul programului SmartFIN@ISF au anunțat proiectele câștigătoare ale studenților și masteranzilor care au participat la Sesiunile de comunicări științifice aferente anului universitar 2020-2021. Premiile, acordate de ISF, au recompensat gradul de inovație, rigoarea oferită de fundamentele teoretice solide și valoarea practică pe care lucrările o au în domeniul piețelor financiare, asigurărilor și pensiilor private sau pentru piața de capital. Alegerea lucrărilor câștigătoare a fost dificilă, excelența fiind cuvântul care caracterizează cel mai bine modul în care s-au prezentat studenții și masteranzii centrelor universitare partenere: ASE București, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea din Pitești.
Academia de Studii București
Desfăşurată pe 9 aprilie, Sesiunea Stiinţifică a studenţilor Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FABBV) din cadrul ASE București a avut două sesiuni: master, cu 11 lucrări, și licenţă, cu 12 lucrări prezentate.
Din numeroasele lucrări valoroase despre pieţele financiare nebancare, au fost declarate câștigătoare următoarele:
- “Analiza lichidității piețelor financiare pe baza componentelor spread-ului Bid-Ask” realizată de Ciobanu Mihai-Sebastian şi Dobrin Cosmin , an II master – Premiul I – 1.500 lei
- “Testarea modelului CAPM pentru piața de capital din România” , realizată de Popov Daniela, an II – Premiul II– 1.000 lei
- “Utilizarea momentelor statistice în selecția portofoliilor de criptomonede. O abordare bazată pe analiza cluster” realizată de Stuparu Alexandru Cătălin, an III – Premiul III – 500 lei
“Sesiunea științifică a studenților este un eveniment de tradiție la nivelul Academiei de Studii Economice din București. De asemenea, înlesnește interacțiunea tinerilor cercetători cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Ediția din aprilie 2021 a adus, alături de studenți, cadre didactice și reprezentanți ai partenerilor Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori într-un format nou, adaptat condițiilor actuale”, a declarat prof. univ. dr. Emilia Câmpeanu, Prodecan FABBV, Academia de Studii Economice București.
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Desfășurată în data de 23 aprilie, Sesiunea Științifică a studenților Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost dedicată studenților programelor de studii universitare de licență și de masterat în domeniul Finanțe și a inclus 6 lucrări.
Lucrările declarate câștigătoare au fost:
- “Studiu privind factorii determinanți ai valorii firmelor listate” realizată de Patrânica Anastasia, An II master – Premiul I – 1.500 lei
- “Asigurarea animalelor de companie: beneficii și limite” , realizată de Solcan Andreea (Rotar), An I master – Premiul II – 1.000 lei
- “Decizia de investiții în perioada pandemiei și responsabilitatea socială corporativă” realizată de Siriteanu Adelina-Andreea, An II master – Premiul III – 500 lei
“Parteneriatul cu Institutul de Studii Financiare în organizarea sesiunii de comunicări științifice studențești în domeniul piețelor financiare nebancare a venit ca o încununare firească a proiectelor de colaborare anterioare. Inițiativa Institutului de Studii Financiare de premiere, în calitate de Partener, a celor mai bune lucrări studențești pe subiecte legate de piețe financiare nebancare este de bun augur pentru învățământul superior economic în domeniul financiar. La Iaşi, am constatat o efervescență şi un interes crescut al studenților legat de domeniul piețelor financiare nebancare. Suntem convinși că acesta este doar începutul şi împreună putem construi un parteneriat de lungă durată, benefic atât comunității academice, cât şi profesioniștilor din piața financiară”, a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Stoica, director al departamentului Finanţe, Monedă şi Administraţie Publică, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Universitatea din Pitești
Desfășurată în data de 14 mai, Sesiunea de Comunicări ştiinţifice a studenţilor Facultății de Ştiințe Economice și Drept (FSED), Universitatea din Pitești sesiunea de comunicări științifice a fost dedicată studenților programelor de studii universitare de licență și de masterat și a inclus 8 lucrări.
Lucrările câștigătoare sunt:
- “Evoluția pieței bursiere din România în perioada 2017-2020” realizată de Valentina Maria AMZĂR, An III – Premiul I – 1000 lei
- “Pensiile private facultative în România (Pilonul III)” , realizată de Ana Maria PREDA, An II – Premiul II – 500 lei
“Peste 75 de studenți ai FSED au intrat în competiție, alături de studenți ai Universității Valahia din Târgovişte și ai Universității Ecologice București, în cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice a Studenților.
Ediția 2021 a Sesiunii de Comunicări Științifice a Studenților FSED a adus o premieră. Mulțumim partenerului nostru, Institutul de Studii Financiare, pentru implicarea în acest eveniment dedicat tinerilor. Ne-am bucurat de prezența Directorului Executiv al acestei organizații, domnul prof. dr. Marian Siminică, care a adus un plus de valoare acestei manifestări științifice și ne simțim onorați să fim parte a acestei colaborări care aduce noi posibilități profesionale și oportunități de dezvoltare studenților FSED”, a declarat prof. univ. dr. Habil. Daniela PÎRVU, decan FSED.
COMMENTS