Scriam recent că relația dintre persoanele fizice și companii se bazează pe încredere, dar numai la nivel micro, pentru că la nivel macro s-a pierdut în circumstanțele în care statele pun pe tapet solidaritatea socială și socializarea pierderilor, elemente emoționale fără suport legislativ. Statele cred că pot înlocui educaţia cu propaganda. Consideră că indiferent cum se comportă îi pot reţine să nu plece în străinătate pe cei de la care vor să strângă impozite. Din păcate, problema este că nu poţi pretinde să fii solidar cu cineva care cultivă hazardul, fiindca asta neagă noţiunea de stat.
Aceastea sunt judecăţi noi, dar poate c-ar fi bine de adăugat “background”-ul vechi.
În Constituție scrie că România este un stat național-socialist: „România este stat național (…) social (…) are că fundament unitatea poporului român și solidaritatea cetățenilor săi”.
După care copiii de clasă a IV – a cărora li se predă la Educație Civică, paragrafele din Constituție care le arată că trăiesc într-un stat național – socialist sunt „testaţi”: „Consideri că dragostea de țara e o îndatorire a oricărui cetățean român?”
Sau: „Crezi că poți să servești țara prin orice profesie?”
Și sunt încă o tură indoctrinați: „Statul asigură securitatea personală a cetățenilor, siguranța publică, protecția socială a oamenilor, apărarea țării, înfăptuirea dreptății și sprijină economia ţării”.
Dar, România nu e doar un stat cu accente naziste, după cum rezultă din legea fundamental, ci și unul fascist.
Recitim Manifestul Luptei Fasciste (publicat pe 6 iunie 1919 în ziarul Îl Popolo D’Italia, condus de Benito Mussolini). Și vedem asemănările frapante cu România de azi, stat membru al Uniunii Europene
Pentru problemele sociale fasciștii cereau:
– salariu minim
– participarea reprezentanților muncitorilor la deciziile comitetelor industriale
– să arătăm aceeași încredere sindicatelor (care se dovedesc demne din punct de vedere etnic și moral) ca și directorilor fabricilor și fucţionarilor publici
Pentru problemele financiare:
– impozit puternic progresiv pe capital care să exproprieze o parte a tuturor averilor
– confiscarea proprietăților tuturor bisericilor
După care e util de citit un paragraf, scris de Benito Mussolini, în Doctrina Fascismului în 1932:
“Împotriva individualismului, ideologia Fascistă promovează Statul; și promovează individul doar atât timp cât acesta coincide cu Statul, care reprezintă conștiința și voința universală a omului în istoria existenței sale. Fascismul se opune Liberalismului clasic, care a apărut din necesitatea unei reacții la absolutism și a cărui misiune s-a încheiat atunci când Statul s-a transformat în conștiința și voința poporului. Liberalismul opune Statului interesele individului; spre deosebire, Fascismul reafirmă Statul ca singură identitate reală a individului. Iar dacă libertatea este atributul omului adevărat, și nu a unei păpuși abstracte imaginate de Liberalismul individualist, atunci Fascismul este pentru libertate. Și pentru singura libertate care poate exista, libertatea Statului și a individului în interiorul Statului. Prin urmare, pentru Fascist, totul este în Stat și nimic uman sau spiritual nu există în afară Statului. În acest sens Fascismul este totalitar, iar Statul Fascist, sinteză și unitatea tuturor valorilor, interpretează, dezvoltă și oferă putere vieții oamenilor.”
Citatul acesta, din Benito Mussolini, arată că liderul fascist s-a inspirat din gândirea lui Ion Iliescu.
Liderul politic român apreciază că economia de piață are o serie de virtuți, dar „cultivă individualismul feroce”, iar „oamenii devin fiare”.
Acest „individualism feroce” se manifestă prin dorință de a acumula bogății.
„Este nevoie de mai multă solidaritate”, recomanda Iliescu.
Din păcate, cel mai mare handicap al susținătorilor solidarității sociale e totală lor lipsă de disponibilitate pentru solidaritatea liber consimțită. Altfel spus, ei ar trebui să-și pună la bătaie întâi propriile resurse pentru „cauza nobilă” a solidarității sociale.
Dar nu! Modus operandi e japca, ambalată demagogic în speranța că nu va fi recunoscută, nu dau din banii lor, ci din taxe-bani prin definiție culeși cu forța.
COMMENTS