Intel Romania Software Development Center (IRSDC) anunţă că oferă pentru anul universitar curent un număr de 10 burse studenților la licență de la universitățile tehnice din București. Bursele vor fi acordate pe o perioadă de 5 luni (februarie – iunie 2014) și se adresează studenților care își pregătesc lucrarea de licență într-unul din domeniile: Sisteme de Operare, Networking sau Perceptual Computing. În afară de suportul financiar, studenții vor beneficia de mentorat din partea inginerilor Intel România în dezvoltarea proiectului și de suport tehnologic în cadrul Intel sau a laboratorului de cercetare și dezvoltare Intel Student Open Lab, găzduit de Facultatea de Automatică și Calculatoare.
“Anul acesta am suplimentat numărul burselor, ca urmare a rezultatelor pe care le-am avut cu prima serie de bursieri IRSDC, anul trecut. Ne dorim în continuare să atragem cei mai pasionați și motivați studenți, pe care să îi sprijinim să acumuleze experiență, lucrând cu cele mai noi tehnologii Intel, sub îndrumarea inginerilor noștri, la proiecte de cercetare și dezvoltare software relevante și cu aplicabilitate imediată. Practic, susținem profesionalizarea la cel mai înalt nivel a viitorilor ingineri”, a declarat Monica Ene-Pietroșanu (foto), Country Manager, IDRSC
Anul trecut, Intel Romania Software Development Center a oferit burse în valoare de aproximativ 33.500 de lei pentru susținerea studiilor de licență.
Studenții UPB interesați să obțină o bursă din partea Intel România, pot aplica pentru unul dintre proiectele anunțate pe www.diplodocus.ro, prin trimiterea CV-ului. Studenții selectați vor susține interviuri cu profesori din universitățile tehnice și reprezentaţi ai Intel Romania Software Development Center, urmând ca lista bursierilor să fie anunțată pe site-ul http://intel.pub.ro/. La un proiect pot colabora maxim doi studenţi, sub îndrumarea unei echipe mixte formate din unul sau doi ingineri IRSDC şi un cadru didactic din universitate. Inginerii Intel România vor evalua, de asemenea, rezultatele parţiale şi vor ghida studenţii pe toată durata proiectului.
Pe lângă burse, Intel Romania Software Development Center anunță și patru stagii de practică pe o perioadă de un an. Cele patru poziții de internship se adresează studenților din ciclul de licență în an terminal, masteranzilor și doctoranzilor pasionați de programare în Linux, C sau C++.
Totodată, Intel derulează programe de internship pentru studenții din ani intermediari, pe perioada verii, în cadrul programului Intel Summer Experience.
Alături de programele de burse și internship, Intel organizează competiţii studenţeşti de programare paralelă şi în domeniul Open Source, cursuri şi workshop-uri cu studenţii.
Recent, Intel a anunțat că va oferi Universității POLITEHNICA din București un număr de 40 de plăci de dezvoltare Galileo destinate cursurilor, laboratoarelor și dezvoltării de proiecte de cercetare-dezvoltare software Open Source în domeniul universitar. UPB este una dintre primele 17 universități la nivel global care vor beneficia de placa de dezvoltare Galileo ce utilizează Intel Quark, cel mai nou procesor Intel, pentru a-și dezvolta programa de studiu, dar și pentru a susține studenții să inițieze proiecte de studiu individual.
IRSDC a fost deschis în decembrie 2010 fiind cea mai mare investiţie derulată de Intel în România, respectiv câteva milioane de euro. Parte a Intel Software and Services Group, centrul Intel Romania Software Development Center se concentrează pe inovaţii în tehnologii open-source şi soluţii de calcul de generaţie viitoare, realizate de o echipă de aproximativ 160 de ingineri software și colaboratori. Obiectivul Intel este de a transforma centrul într-un hub tehnologic în Europa. IRSDC face parte din reţeaua Intel Labs, reţeaua europeană a Intel pentru cercetare & dezvoltare, alcătuită din 26 laboratoare în care lucrează peste 1.500 de profesionişti în domeniul R&D.
COMMENTS