Suntem foarte aproape să mai închidem un bilanţ de care nu suntem mulţumiţi. Ne-am obişnuit parcă să spunem la fiecare final de decembrie: bine că s-a dus şi anul asta, poate că anul viitor va fi ultimul de criză. Tot numărăm şi ni se pare că ciclicitatea economică a ajuns simplă bagatelă.
Norel Moise/Ortansa Moise
În ediţia precedentă v-am făcut cunoscute estimările principalilor indicatori pe care s-a construit bugetul pe 2014. Unii au spus că ţintele sunt ambiţioase, alţii că nu sunt realiste. Pornim în analiza lor de la ceea ce spun Comisia Europeană şi FMI, principalii creditori. Desigur, unii se vor întreba ce interes ar avea aceştia, doritori să nu aibă probleme cu recuperarea sumelor de încasat, să spună ceva de rău despre România. Nu e chiar aşa – cu sau fără laude, dacă un agent economic intră în faliment, slabe speranţe să mai poţi recupera ceva de pe urma lui.
Comisia Europeană estimează pentru România o creştere a Produsului Intern Brut de 2,1%, a cincea ca mărime la nivelul UE, uşor mai redusă faţă de cea preconizată pentru acest an (şi sub aşteptările guvernanţilor). Previziunile economice au fost anunţate recent de comisarul Oli Rehn. Pentru 2014, Uniunea Europeană mizează pe o creştere medie de doar 1,4%!
„În Europa ca întreg, creşterea a devenit pozitivă în al doilea trimestru al anului şi a amplificat încrederea în perspectivele economice. Cererea internă înregistrează, de asemenea, o tendinţă pozitivă. Măsurile de ajustare fiscală vor continua însă să afecteze creşterea, iar pentru ţările cu deficite de cont curent în ultimul deceniu exporturile încep să contribuie tot mai mult la creştere. În ţările emergente care au crescut puternic în ultimii ani, această tendinţă se temperează, în timp ce economiile avansate devin relativ mai puternice”, declară Olli Rehn.
Oficialul european nu e convins că UE a învins criza: „Consolidarea fiscală şi reformele structurale au creat baza redresării, dar e prea devreme pentru a ne anunţa victoria. Şomajul rămâne la o valoare inacceptabilă şi de aceea trebuie să lucrăm în continuare pentru a moderniza economia europeană”.
FMI a dat şi el publicităţii estimările propriilor experţi, în recentul raport World Economic Outlook. În cazul României, Fondul Monetar Internaţional anticipează o creştere economică de 2,2% în 2014, păstrându-şi neschimbată estimarea pentru 2013- 2%. „Creşterea economică mondială este lentă şi nu pot fi excluse noi crize”, se arată în raportul semestrial al FMI. Cu toate acestea, Europa e bine văzută. Fondul a menţinut predicţia aferentă anului viitor la o creştere de 1%, remarcând rezistenţa economiilor germană şi franceză. Germania va înregistra în acest an un avans economic de 0,5% (în loc de 0,3%), anticipează FMI, iar anul viitor de 1,4% (în loc de 1,3%).
Franţa va reuşi să evite recesiunea în acest an cu o creştere de 0,2%, potrivit FMI, care anticipa anterior o contracţie de 0,1%. Anul viitor, a doua mare economie a zonei euro va avansa cu 1% (în loc de 0,9%). Pentru Marea Britanie, estimarea pentru 2013 a fost revizuită în urcare de la 0,9% la 1,4%, iar pentru anul viitor de la 1,5% la 1,9%. Pentru Spania şi Italia, FMI anticipează contracţii economice în acest an. Spania va reveni anul viitor la un avans economic de 0,2%, iar Italia la o creştere de 0,7%.
Ţările emergente din Europa, în care FMI include şapte ţări membre ale Uniunii Europene (România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Croaţia, precum şi ţările non-UE Turcia şi Serbia), vor continua în 2013-2014 o redresare moderată. Slovacia, Slovenia, Estonia şi Republica Cehă sunt incluse în categoria ţărilor avansate.
Conform raportului „Global Economic Prospects”, publicat de Banca Mondială la mijlocul anului 2013, în 2014, creşterea Produsului Intern Brut al României ar urma să accelereze la 2,2%, iar în 2015 economia României ar urma să înregistreze o expansiune de 2,7%. Deficitul contului curent al României ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2014 şi în 2015.
Există şi o privire critică din partea acestei instituţii. Oficialii consideră că România are nevoie de o strategie pentru perioada 2014-2020, în care să fie identificate priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, iar acestea să fie transferate în politici sectoriale coerente.
„Pornind de la strategia Europa 2020, pentru programul 2014-2020 avem nevoie de un cadru strategic pentru a gândi dezvoltarea României. Trebuie să identificăm priorităţile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, întrucât suntem departe de nivelul prevăzut în strategia Europa 2020 şi chiar de cel al EU27. Apoi priorităţile trebuie transferate în politici sectoriale coerente, care au nevoie şi de o resursă ataşată, care să vină din sectorul privat sau public”, a declarat economistul-şef al Băncii Mondiale în România, Cătălin Păuna.
Dependenţa de UE
Economia României depinde în continuare de finanţări şi investiţii venite din afara ţării.
„Deficitul de Investiţii Străine Directe va deveni norma şi nu excepţia pentru următorul ciclu economic. E timpul să încercăm să extragem cât mai mult din disponibilitatea de finanţare a capitalului local şi din capacitatea băncilor de a crea, prin levier financiar, acel multiplicator de finanţare care să compenseze interesul investiţional extern. ISD vor rămâne sub 20% din cele 10 miliarde de euro din 2008, iar investiţiile publice nu vor compensa acest deficit. Efectul de multiplicare al acestora este favorabil doar în condiţiile de rigurozitate financiară impuse de co-participarea fondurilor europene sau de parteneriate publice private”, consideră analistul economic Adrian Mitroi.
Cu toate acestea, se plăteşte şi un preţ: Produsul Naţional Brut a devenit produsul altora. La sfârşit de an ne aducem aminte de un alt indicator de mare valoare, dar neglijat – produsul naţional brut. O parte importantă din forţa de muncă productivă şi competitivă internaţional produce PIB pentru alte naţiuni europene. Unele dintre ele, prin comentariile temătoare economic, blamează această forţă de muncă românească – aflată temporar în exil şi plătită oricum mult mai eficient, doar pentru obţinerea imediată a capitalului politic, ignorând argumentul corporaţiilor europene cu poziţii comerciale de mare succes la noi şi care sunt astfel mari generatoare de joburi chiar în ţările de origine.
Să gândim pe termen lung
României îi lipseşte în continuare strategia pe termen lung, autorităţile gândind strict pe durata unui ciclu electoral. „Dacă vom lua decizii economice facile – cele pentru binele nostru economic imediat şi niciodată pentru bunăstarea copiilor noştri –, vom face către ei un transfer nedrept de constrângeri economice. În orizontul miopic şi superficial al deciziilor noastre politice şi economice va fi mai rentabil să punem ipotecă pe casele nepoţilor şi gaj pe veniturile generaţiei viitoare. Sunt sigur că nu vom găsi în 2014 nici fondurile, nici ştiinţa şi nici timpul pentru măsuri hotărâte de reformă a sistemului nostru educaţional, de sănătate, social şi de infrastructură, de guvernanţă economică şi socială, de grijă pentru mediu sau de calitate a vieţii, de siguranţă rutieră sau… canină. Între timp, ca să ne fie mai uşor şi să uităm ce am promis solemn că rezolvăm, am inventat sărbătorile de sfârşit de an – un carnaval consumerist care ţine 2 luni, fiind convinşi de cel mai incorect mit al economiei moderne – consumul este o activitate economică eficientă (mai ales când este nevoie şi de consum de monedă străină)” – consideră secretarul general al CFA România.
Nivelul actual al datoriei publice nu are voie să mai crească peste nivelul actual de sub 40% decât pentru proiectele de investiţii naţionale, strategice, ale generaţiei care ne urmează şi nu ale confortului consumerist al generaţiei noastre.
Politicul, diferit de economic
Dacă în România se pare că economia va mai sta o vreme la remorca politicului, lucrurile sunt diferite în alte economii. Capitalizarea financiară se poate face atât prin reducerea expunerilor, cât şi prin aportul direct de fonduri. Deşi eficienţa economică, în varianta reducerii creditării, este semnificativ mai mică (raportul este de minimum 1/10), băncile mamă vor prefera mai degrabă să îşi retragă împrumuturile ajunse la scadenţă acordate filialelor locale (în principal, scad liniile de finanţare pe termen lung). Dacă o motivaţie economică este dificil de găsit pentru acest exod pe silent al capitalului, sunt alte argumente care îl pot justifica, de natură politică sau strategică. De exemplu, o bancă europeană care a suferit un bail-out cu banii publici ai contribuabililor şi a beneficiat de suportul monetar nelimitat al BCE va avea prioritatea returnării acestor fonduri cât mai repede. În plus, noile reglementări mai drastice privind lichiditatea şi solvabilitatea în ţara de domiciliu dar şi deficitul de cerere de credit în ţara de expunere impun reducerea dobânzilor active, respectiv a marjelor.
Adăugăm acestor perspective, aşa cum obişnuim, două puncte de vedere ale unor profesori universitari, analişti economici de prestigiu: Mircea Coşea şi Adrian Mitroi.
Prof. univ. dr. Mircea Coşea: Să fie 14 mai norocos decât 13?
Nu fac parte din categoria economiştilor care se aventurează în prognoze numerice, deci nu voi avansa cifre nici pentru prognoza anului 2014.
Mă voi axa doar pe o proiecţie mai mult eseistică decât cuantificabilă, bazată pe trei elemente pe care le consider esenţiale pentru o discuţie pe această temă. Primul element îl constituie situaţia anului precedent, al doilea, posibilele efecte ale unor orientări structurale şi de politici economice, iar al treilea element, situaţia şi tendinţa cadrului internaţional.
Anul 2013 se încheie cu o creştere economică în jurul a 2% dar nu o consider a fi o premisă a unor rezultate cel puţin atât de bune şi pentru 2014. În primul rând pentru că este o creştere conjunctural/accidentală datorată unor condiţii meteo de excepţie, iar în al doilea rând deoarece această creştere nu s-a reflectat într-un potenţial investiţional sporit sau într-o creştere a nivelului de trai, fiind dizolvată până la dispariţie în reţele evazioniste sau aberante cheltuieli publice. În al doilea rând, nu mizez nici pe efecte pozitive ale unor programe sau politici economice din simplul motiv că ele nu există şi chiar dacă au fost unele modeste încercări de a reduce evaziunea şi de creştere a accesării fondurilor europene, rezultatele sunt atât de neconcludente încât nu pot fi garanţiile unor constante trenduri pozitive. În al treilea rând, evoluţia mediului economic internaţional continuă să fie incertă iar dependenţa periculoasă pe care o avem de câteva pieţe occidentale cu reale dificultăţi de cerere nu ne dau speranţa unor exporturi salvatoare.
Iată de ce cred că anul 2014 nu va fi diferit de 2013. Nu va fi nici mai rău şi nici mai bun, ci la fel de nebulos, nesigur şi incapabil de a da imaginea unui concept guvernamental asupra dezvoltării şi, în consecinţă, incapabil să dea un orizont, o speranţă şi o motivare populaţiei.
Cred că va fi un an în care ocupaţia de bază a românilor va continua să fie supravieţuirea.
Contrar celor mai multe păreri, nu cred că cele două momente electorale ale anului 2014 vor avea efecte negative sau pozitive semnificative asupra situaţiei economice. Majoritatea zdrobitoare a USL (sau marea majoritate a PSD în cazul ruperii USL) va fi un sprijin electoral mai important decât trecerea la declanşarea unor măsuri populiste de cadouri electorale, ceea ce ar putea avea doar efecte minore asupra cererii. Părerea mea este că, în condiţiile în care asistăm la o întărire fără precedent a puterii abuzivo-administrative a ceea ce numim baroni locali, cadourile electorale nu vor mai fi orientate spre votanţi, ci spre aceşti baroni care pot decide rezultatul votului exclusiv prin puterea reţelelor clientelare pe care le-au consolidat semnificativ în guvernarea USL.
Tipul de politică pasivă pe care guvernele României îl practică încă din perioada 2009-2010 va continua şi în 2014. Prin politică pasivă înţeleg maniera fără rezerve, fără iniţiative şi fără proteste de preluare a „sugestiilor” venite din partea FMI sau chiar din partea unor simpli ambasadori acreditaţi la Bucureşti ca şi a „orientărilor” venite din partea UE. Va continua să fie un an în care guvernul va avea de făcut mai mult imagine şi scandal decât analize, studii de caz, sau proiecte strategice din simplul motiv că structura polipartinică conflictuală a ansamblului ministerial a accentuat presiunea deciziilor politice asupra măsurilor economice.
După părerea mea, 2014 va fi şi anul în care vor apărea mai clar unele caracteristici şi tendinţe pe care economia românească le evidenţiază, mai mult sau mai puţin sesizabil, încă de la începutul secolului XXI. Astfel:
Tendinţa de consolidare a tipului de economie slab productivă, caracteristică ţărilor latino americane în perioada 1950-1990. Este tipul de economie incapabil structural de a produce valoare adăugată la nivelul mediei europene şi de a o capitaliza intern.
Tendinţa de consolidare a tipului de industrie manufacturiero-asamblatoare, lipsită de capacitatea de cercetare/dezvoltare, apărută pe fundalul delocalizărilor şi al subcontractărilor externe.
Tendinţa incapacităţii exploatării cu mijloace proprii şi în interes propriu a resurselor minerale şi de hidrocarburi.
Tendinţa incapacităţii transformării factorilor de avantaj comparativ (terenul agricol, potenţialul turistic, potenţialul de inventivitate (vezi salonul de la Geneva), poziţia geopolitică în factori de avantaj competitivi.
Din prudenţă, mă abţin să zic că 13 a fost un număr ghinionist. Doamne fereşte să nu fie şi 14!
Adrian Mitroi, Secretar General CFA România: Prudenţa macro, măsură anticiclică înţeleaptă
Sectoarele economice naţionale vor funcţiona şi în 2014 cu viteze diferite. În contextul economic prezent, diferenţierea sectoarelor se face şi în funcţie de expunerea lor la economia financiară – adică la rata dobânzilor sau la procesul global al dezintermedierii financiare.
Din nefericire, cei care au vor primi şi mai mult, iar cei care nu au vor trebui să dea mai mult – iar această enigmatică zicală biblică devine mai uşor de înţeles: astfel, procesul de dezintermediere financiară, spre deosebire de cel de intermediere, este selectiv, afectând în special clasa mai puţin avută, cea mai îndatorată şi cea cu expunerea cea mai riscantă la curs de schimb şi la dobânzi. Această categorie are şi cele mai mici active financiare – tocmai acele active care au beneficiat cel mai mult de politicile macroeconomice acomodative. Pe partea de active financiare, o dobândă mai mică înseamnă rată de actualizare mai mică, deci venituri mai mari, deci percepţie de avere şi de solvabilitate mai bună. În schimb, pasivele financiare ale acestor categorii economice sunt cele mai expuse la efectul de dobândă, atunci când procesul operează invers: scăderea dobânzilor, deşi scade rata lunară, creşte valoarea prezentă a datoriei. La acest efect se adaugă şi dificultatea refinanţării la dobânzi mai mici din cauza valorii insuficiente a activului garanţie. Ca un medicament care tratează o boală dar slăbeşte organismul pentru o alta, datorită lichidităţii abundente, dobânda plasamentelor va rămâne în continuare foarte mică şi doar o parte din capitalul generat de creşterea economică va căuta achiziţia de risc, cea mai mare parte mergând spre plata datoriilor.
Creditarea pentru creştere economică
Relativ imună la condiţiile financiare dificile ale ultimilor ani, economia de stat va continua să prospere, pe când cea privată – cea responsabilă de creşterea economică, va continua dezintermedierea şi strângerea costurilor, în special a celor care sunt cele mai la îndemână (cu munca). Dobânzile pentru IMM-urile flexibile competitiv, orientate spre client şi creatoare de joburi (sub 10% pe leu şi sub 5% pe euro), exprimă acum mai bine corelaţia negativă favorabilă între preţul banului şi cererea de capital. Dacă preţul riscului este scăzut (dobânda) iar valoarea activelor este mare, atunci scade interesul finanţatorilor pentru noi afaceri sau achiziţii. Fenomenul este o consecinţă firească a unei politici mondiale de susţinere monetară de către toate marile bănci centrale.
Cu un grad mai mare de intermediere financiară, economia României ar fi putut să se sprijine mai mult de curs pentru a importa creştere economică şi a exporta o parte din şomaj către partenerii săi comerciali şi financiari. Un curs de 4,5 s-a dovedit relativ neutru pentru economia reală (exportatoare, creatoare de joburi) dar şi de suport pentru economia nominală (finanţatoare a economiei reale private – cea care va pierde în continuare forţa de muncă).
Aşa după cum cursul este indicatorul monetar care influenţează cel mai mult economia aşteptărilor noastre financiare, deficitul bugetar este nota de bună purtare a guvernanţei politice. Cum indicatorul de deficit este ne-negociabil dar pentru nevoile noastre de dezvoltare şi convergenţă poate insuficient, îl putem administra după regulile finanţatorilor instituţionali, prin deprioritizarea unor proiecte de investiţii sau prin administrarea unor arierate. Vom ţine acest indicator sub 2% şi în 2014.
Deficitul de cont curent ar trebui să rămână sub 2%, ca rezultat al reducerii constante a deficitului comercial. Un semn bun de echilibru al balanţei, fără presiune pe curs, dar cu preponderenţă în continuarea investiţiilor străine făcute în datorie publică şi nu în capital social aducător de creştere şi joburi. Mai mult, cea mai mare parte a investiţiilor sunt pentru acoperirea pierderilor sau pentru menţinerea bilanţurilor în condiţii de solvabilitate (pentru instituţii din economia financiară) şi de îndatorare cu bonitate financiară (pentru instituţiile din economia reală).
COMMENTS