Investițiile străine, cine deține și cine decide

Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a urcat anul trecut la 8,94 miliarde € (3,7% din PIB), valoare triplă față de anul precedent și similară celor din economiile dezvoltate, la un pas de recordul istoric atins în 2008 (9,21 miliarde €). Astfel, stocul ISD a trecut pragul de 100 miliarde € față de un PIB situat la 240 miliarde € și a confirmat tendința de revenire ca pondere în rezultatul economic, după scăderea consemnată în perioada 2012 – 2019.

În contextul în care dependența de ISD este în creștere iar nivelul pe locuitor aproape s-a dublat în ultimii zece ani, de la 2.890 € în 2012 până la 5.268 € în 2021 (din care peste 11% doar în ultimul an), apare drept importantă imaginea deținerilor (pe criteriul investitorului imediat) și deciziilor (pe criteriul investitorului final), oferită de Raportul asupra ISD întocmit anual de BNR.

Astfel, topul țărilor clasate în funcție de soldul total al ISD deținut la 31 decembrie 2021 în întreprinderile din România este format din Țările de Jos (22,1% din soldul total ISD), Germania (12,5%), Austria (12,2%), Italia (7,5%), Franța (6,5%) și Cipru (6,3 la sută). Precizare metodologică importantă, repartizarea a fost realizată în funcție de țara de rezidență a deținătorului direct a cel puțin 10 la sută din capitalul social al întreprinderilor ISD din România.

De reținut, analiza dezvăluie gradul mare de concentrare a investițiilor. Astfel, primele cinci țări contribuie cu trei cincimi la totalul soldului ISD, iar grupul primelor 10 țări cumulează 83%. Discret dar relevant, pe locul 11 apare Ungaria (circa 2,3 miliarde €) iar pe locul 15 figurează Polonia, care prinde pragul de 1 miliard €, țări din fostul bloc estic care au avut o politică semnificativ mai pronunțată decât noi în materie de investiții în străinătate.

Cine controlează, de fapt, investițiile

De fapt, repartizarea ISD în funcție de țara investitorului final (țara de rezidență a entității aflate în vârful lanțului de proprietate din cadrul unui grup de societăți, care nu este controlată de nicio altă entitate – ”Ultimate Investing Country”), indică Germania, direct sau prin intermediul unor filiale din țări intermediare, pe prima poziție în rândul țărilor care au investit în România.

Cu un sold total de aproape 15 miliarde € (14,9% din total ISD), ea este urmată de Austria (10,7%), Franța (9,7%), Italia (7,9%), SUA (7,8%) și Țările de Jos (doar 3,8%), ceea ce modifică substanțial imaginea inițială. Practic, americanii utilizează masiv traiectoria olandeză de acces investițional (de unde avansul de pe locul 14 în topul bazat pe rezidență tocmai pe locul 5 în cel indică de fapt capacitatea de decizie, cu o diferență de la ceva mai mult de 1 miliard € la aproape 8 miliarde €).

Franța urcă și ea după acest criteriu cu circa 3,2 miliarde euro, chiar peste Germania (aproximativ +2,4 miliarde euro).  Austria pierde peste 1,5 miliarde euro ( foarte posibil explicând apariția Rusiei în al doilea top, deși pe locul 15) iar Țările de Jos se topesc efectiv, pe sistemul aisbergului, la doar o șesime din stocul „aparent”. Nu în ultimul rând, ar fi de remarcat și apariția Cehiei pe locul 10.

Similar repartizării soldului ISD pe țări de origine a investitorului imediat și în cazul detalierii după principiul țării investitorului final se observă o concentrare (marginal mai mică) a investițiilor. Primele cinci poziții în clasamentul investitorilor finali dețin peste 50% soldul ISD, iar grupul primelor zece țări cumulează 68%. Foarte interesant, între țările de rezidență a investitorilor finali cu volum ridicat de ISD apare, pe poziția a noua, România, cu o sumă de 3,3 miliarde euro. Acest fapt se explică prin investițiile străine directe pe care rezidenții le-au realizat în România prin intermediul unor filiale înregistrate în străinătate (fenomen de ”round tripping”).

De reținut, prin metodologia statististică utilizată, bazată pe control, investiția străină dintr-o societate este atribuită în integralitate investitorului care deține controlul asupra societății. În cazul societăților ISD unde investitorii străini nu dețin controlul, având sub 50% din drepturile de vot, volumul investiției străine este atribuit României, care este țara investitorului rezident majoritar.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0