Investițiile străine directe, în creștere în China

Investițiile străine directe, în creștere în China

Utilizarea efectivă a Investițiilor Străine Directe (ISD) în China continentală a crescut cu 17,3% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, la 798,33 miliarde de yuani în primele șapte luni ale 2022, a declarat joi Ministerul Comerțului. În termeni de dolari americani, cifra a crescut cu 21,5%, la 123,92 miliarde de dolari USD, conform agenției de presă Xinhua.
Industria serviciilor a înregistrat o creștere de 10% a atragerii ISD față de anul precedent, la 598,92 miliarde de yuani, în timp ce cea a industriilor de înaltă tehnologie a crescut cu 32,1%, au arătat datele ministerului.
Mai exact, ISD în industria prelucrătoare de înaltă tehnologie a crescut cu 33 procente față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce cele din sectorul serviciilor de înaltă tehnologie au crescut cu 31,8 procente, arată datele.
În această perioadă, investițiile din Republica Coreea, Statele Unite, Japonia și Germania au crescut respectiv cu 44,5%, 36,3%, 26,9% și 23,5%.
În perioada ianuarie-iulie, ISD care au ajuns în regiunea de vest a țării au înregistrat o creștere promptă de 41,2% în comparație cu anul precedent, urmată de 30% de creștere în regiunea centrală și 15,2% în regiunea de est.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0