Chiar dacă aura agenţiilor de rating a ieşit destul de serios şifonată din actuala criză economico-financiară, rolul şi puterea lor rămân încă foarte importante. Din lipsă de alternativă sau nu, investitorii le urmăresc cu atenţie predicţiile şi ţin cont de ele atunci când decid să plaseze capital într-o zonă sau alta.
Investitorii măsoară, s-au fript o dată cu ciorba, aşa că acum suflă şi în iaurt! Capitalul a devenit marfă rară şi scumpă, iar bătălia pentru atragerea lor devine din ce în ce mai acerbă. Confruntate cu realitatea dură, agenţiile de rating au tăiat în carne vie, downgradând economii şi companii pe bandă rulantă, începând cu momentul 2008.
„După inabilitatea agenţiilor de rating de a fi previzionat la timp începutul crizei economice mondiale, acum piaţa nu mai apreciază simplist doar ratingurile externe, dar le şi compară pe acestea cu evaluările interne. S-a creat astfel un cerc virtuos al cotaţiilor instrumentelor ce coincid cu un rating decât influenţa unui rating care aduce sau susţine o cotaţie. Într-o paradigmă economică fluidă în care, pentru deţinătorul de capital, rentabilitatea fără risc a ajuns riscul fără rentabilitate, imaginea statică de rating nu oferă suficientă informaţie financiară pentru decizii mai robuste la incertitudinea economică şi la o volatilitate în creştere chiar şi a volatilităţii. Probabil aceasta este şi o explicaţie de ce politicienii europeni îşi doresc atât de mult o agenţie de rating europeană (deşi una din ele este oricum, legal vorbind) mai înţelegătoare cu dilemele lor economice. După ce economia a oprit în staţia terminus a acumulării nediversificabile a unor riscuri individuale prea corelate, în retrospectivă acest eveniment apare previzibil mult mai uşor. Din nefericire, corelaţiile financiare cresc neproductiv şi greu de contracarat, atât în expansiune, dar mai ales în criză economică şi financiară“ consideră Adrian Mitroi, secretarul general al CFA România.
Cosmetizându-şi deciziile sub fardul numit „modificare a sistemelor de analiză şi evaluare“, agenţiile au trimis economii considerate până nu demult stabile către junk. Odată îndulcită criza, acestea se tem acum să mai facă prea uşor upgradări de ratinguri, deşi cifrele impun astfel de mişcări. În ce măsură sunt agenţiile de rating conectate la realităţile economice?
„Nu am nici cea mai mică intenţie de a contesta sau măcar de a critica aprecierile prestigioasei agenţii dar nici nu pot să nu mă întreb: qui prodest? În ce măsură evaluările agenţiei folosesc sui generis economiei României de azi? În ce măsură ele reflectă starea naţiunii române, căci economia nu este decât faţeta materială a existenţei naţionale? Din punctul meu de vedere, problema este mai generală şi se referă la metodologia evaluării, adică la modul de «calcul» al ratingului. Aceasta este expresia unei viziuni depăşite asupra potenţialului economic şi a atractivităţii investiţionale bazate pe interpretarea exclusiv econometrico-macroeconomică a dinamicii fenomenului economic. Tendinţa modernă (literatura economică occidentală acordă o extrem de importantă atenţie acesteia după izbucnirea crizei) este de a corela analiza de la nivelul macroeconomic cu elemente considerate din ce în ce mai mult esenţiale, de natură politică, sociologică, culturală, comportamentală şi chiar antropologică“, consideră profesorul de economie Mircea Coşea, omul care a pus pe hârtie primul manual de economie (pe înţelesul tuturor), în negura anilor postdecembrişti.
Departe de noi gândul că agenţiile de rating ar fi fost la baza crizei. Putem admite însă că ceva gaz pe cărbunii care ardeau mocnit au pus şi ele. „Ca toată lumea, Europa a încercat să copieze modelul economic de peste ocean (mai ales în partea lui cea mai deficitară) – dacă preţul caselor poate merge doar în sus, atunci: consum de beneficii viitoare şi aparenţa de nivel de trăi în creştere susţinută prin împrumut de la bancă şi de la norocul viitor. Ex post, fără uniune fiscală şi bancară, Europa a avut mai puţine soluţii de management al crizei, cu multe momente critice, părând câteodată mai mult ca un mariaj nefericit şi disfuncţional, în care singurul argument al parteneriatului politic era cel al consecinţelor prea scumpe şi de neacceptat ale unui eventual divorţ“ spune secretarul general al CFA România.
În aprilie 2012, Parlamentul European a votat reglementarea agenţiilor de rating, care prevede un mecanism de rotaţie a analiştilor, o supraveghere mai strictă la nivel european, dezvăluirea metodologiilor de evaluare şi condiţii speciale pentru folosirea ratingurilor agenţiilor din afara UE. Principalul scop al legislaţiei este evitarea conflictului de interese existente sau potenţiale. O relaţie îndelungată între entităţile evaluate şi analişti poate compromite independenţa analiştilor, au considerat eurodeputaţii.
De la rău spre bine
În momentul de faţă, un cuvânt greu de spus îl au cei trei mari: Fitch Ratings, Moody’s şi Standard&Poor’s. De ei depinde cât de strâns sau deschis e robinetul investiţiilor care pompează capital în România. Judecând după note, primele două sunt mai darnice (mulţi analişti spun că mai realiste), în timp ce ultima e desprinsă parcă din alt film.
S&P este uzual mai critică şi mai greu de convins decât celelalte două agenţii. Pentru capitalul originat peste ocean, randamentele reale de peste 2%, 3% (termen mediu) sunt atractive. Cele 0,5% între dobânzile FED şi ECB vor face capitalul american să perceapă investiţiile în Europa ceva mai riscante, cu ratingul de risc aplicat aceluiaşi emitent, dar uşor mai defavorabil din partea S&P. Cu toate acestea, este momentul pentru upgrade de cel puţin un calificativ, cu siguranţă cel pe termen scurt, atât de la S&P, dar şi de la ceilalţi. Exigenţa ratingurilor e regula şi nu excepţia. Înainte de criză era invers, consideră Adrian Mitroi.
Standard & Poor’s a confirmat ratingurile de credit ale României la ‘BB+’ pentru finanţarea pe termen lung, respectiv la ‘B’ pentru datorii pe termen scurt, cu perspectivă stabilă, apreciind că procesul de consolidare fiscală va continua, cu riscuri în privinţa perspectivelor economiei. S&P menţine astfel România în categoria speculativă, sau nerecomandată pentru investiţii pe termen lung. Calificativul ‘BB+’ atribuit datoriilor pe termen lung ale statului român este cu o treaptă sub categoria „investment grade“.
Ratingurile României sunt limitate de nivelul relativ scăzut al Produsului Intern Brut (PIB) pe locuitor, de cadrul instituţional aflat încă în curs de dezvoltare, de vulnerabilitatea faţă de şocurile externe şi de nivelul încă ridicat, dar în scădere, al datoriei externe, se arată în motivaţia profesorului de peste ocean. „Anticipăm că creşterea economică se va consolida treptat în 2013-2015, în principal datorită creşterii investiţiilor, facilitate de o rată mai ridicată de absorbţie a fondurilor UE şi de o revenire a investiţiilor străine directe, factori care vor susţine consumul populaţiei şi exporturile. Pe de altă parte, performanţele economiei vor fi afectate de capacitatea administrativă slabă, care va limita absorbţia fondurilor UE, dar şi de progresele lente înregistrate în implementarea reformelor structurale“.
Mai bine ne vede însă concurenţa. Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingurile României pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală la ‘BBB minus’, respectiv ‘BBB’, perspectiva asociată pentru ambele ratinguri fiind una stabilă. Este o evaluare care ar trebui să ne bucure având în vedere faptul că asistăm la o ridicare de categorie şi că deşi ‘BBB minus’ este doar primul rating din categoria calificativelor care plasează un stat în rândul ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii (investment grade), intrăm într-o zonă mai atractivă investiţional. Agenţia îşi susţine decizia prin faptul că remarcă progrese în aşa numitul proces de consolidare a finanţelor publice, prin reducerea dezechilibrelor externe, prin rezervele valutare, precum şi prin tendinţa de îmbunătăţire a creşterii economice.
De asemenea, agenţia a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen scurt ale României la ‘F3’, precum şi pragul de ţară la ‘BBB plus’. Dacă mai adăugăm şi faptul că Agenţia de evaluare consideră că România a reuşit să-şi consolideze finanţele publice prin îndeplinirea cu succes a două programe consecutive de asistenţă financiară internaţională, şi în consecinţă estimează că Guvernul de la Bucureşti îşi va îndeplini obiectivul pe termen mediu al unui deficit structural de 1% din PIB în 2014, datoria guvernamentală urmând să se stabilizeze la sub 40% din PIB în 2013-2015, în linie cu media ţărilor din aceeaşi categorie de rating, atunci am putea fi mult mai încrezători în viitor. Desigur, se fac remarcate şi unele deficienţe, cum ar fi prea mult aşteptata relansare a consumului intern, ca şi insuficientul ritm de creştere pentru reducerea decalajului care separă România de UE, dar, pe ansamblu, Fitch este încrezător în evoluţia ascendentă a economia româneşti şi în creşterea gradului ei de atractivitate.
„În cazul concret al României, o astfel de nouă abordare o consider extrem de oportună dacă am trece de faţada economiei şi ne-am ocupa de interiorul său. La faţadă, aşa cum face Fitch, imaginea este aceea a unei echilibrări (folosesc termenul de echilibrare considerând că termenul de macrostabilizare este prea pretenţios pentru starea actuală a economiei) bugetare în contextul în care s-a îmbunătăţit situaţia contului curent şi se înregistrează o creştere (deşi în marja de eroare statistică ). În interior, vom vedea că toate aceste elemente pozitive de la faţadă sunt nu numai fragile, dar şi culpabile de «subminarea substanţei economiei» prin reducerea considerabilă a capacităţii sale de a pune în valoare avantajele comparative naţionale prin transformarea lor în avantaje competitive. Aprecierile pozitive ale ratingului sunt, în realitate, rezultatul sacrificării economiei mici şi mijlocii, al puterii de cumpărare, al serviciilor sociale, al marilor programe de infrastructură, al activităţii de cercetare-dezvoltare, a tot ceea ce în termeni generali înseamnă potenţial de realizare a convergenţei reale“ consideră Mircea Coşea.
Moody’s este singura dintre marile agenţii de rating care a menţinut România pe toată perioada crizei financiare în categoria ţărilor cu rating recomandat pentru investiţii pe termen lung. În prezent, Moody’s atribuie României calificativul ‘Baa3’, ultimul din categoria recomandată investiţiilor pe termen lung, cu perspectivă stabilă. Compania a depunctat însă serios cele mai mari bănci din România, BCR şi BRD.
Sunt reale notele?
„Suntem în parametrii planificaţi cu deficitul bugetar, creştere economică, deficit de cont curent redus, trend de dezinflaţie şi mecanism funcţional de transmitere monetară spre dobânzi interbancare în scădere, rezerve internaţionale adecvate, spaţiu de relaxare monetară şi fiscală, relaţie funcţională cu piaţa şi finanţatorii instituţionali, un cadru de reglementare financiar-bancară modern şi în acord cu directivele europene şi cu un şomaj acceptabil. România este într-o poziţie mai bună şi în ceea ce priveşte gradul de ocupare pe termen lung – factor care afectează negativ economic individul şi familia acestuia, după cum şomajul în rândul tinerilor este un factor inhibitor al educaţiei şi activităţii economice“ radiografiază situaţia analistul Adrian Mitroi.
Din păcate, abordarea unilaterală şi statică nu este întotdeauna cea mai conformă cu situaţia de facto. „Această situaţie este bine cunoscută şi înţeleasă de către piaţă, în sensul capitalului (credit+investiţii) eventual interesat şi atras de către condiţiile oferite de România. Contrastul dintre evoluţia pozitivă a ratingului şi cea negativă a investiţiilor străine demonstrează acest lucru. Potenţialii investitori ştiu că în cazul României rezultatele macroeconomice nu sunt suficiente pentru a fundamenta o decizie. Decizia va fi bazată şi pe alte elemente de varii naturi, cum ar fi profesionalitatea actului guvernamental, nivelul corupţiei şi al clientelismului politic, stabilitatea politică, infrastructură, educaţie, puterea de cumpărare pe piaţa internă, birocraţia şi sistemul instituţional etc. Important este să se înţeleagă ceea ce alţii au înţeles demult (vezi Polonia, Slovenia etc.), şi anume că investitorii sunt mai mult atraşi de acurateţea şi flexibilitatea mediului de afaceri decât de nivelul deficitului bugetar şi al soldului contului curent“, spune profesorul Mircea Coşea.
Iar costurile acestei stabilizări nu sunt deloc de neglijat. „Din păcate, grav este faptul că pentru a obţine acea consolidare fiscală şi echilibrare macro, România a sacrificat calitatea mediului de afaceri. Concluziile mele ar fi: metodologia ratingului se depărtează tot mai mult de realitatea economiilor, rămânând prea mult dependentă de o analiză macro de tipul schemelor FMI; piaţa capitalului a dezvoltat analize updatate la noile condiţii nemaifiind strict dependentă de ratingurile agenţiilor specializate; ar fi o greşeală pentru România dacă ar spera că ratingul (chiar mai bun decât cel prezent) i-ar fi suficient pentru a se poziţiona mai bine pe piaţă. Sunt necesare eforturi importante de completare a ratingului cu politici de garantare a corectitudinii mediului de afaceri, dar şi cu politici de îmbunătăţire a imaginii ţării şi de incisivitate şi promovare pe pieţele externe“ conchide reputatul economist.
Ce e de făcut?
Confirmând teoria la proba practică, România a dovedit recent (şi ca rezultat al managementului prudent al deficitului şi al politicii monetar valutare) că disciplina financiară este prima condiţie a creşterii economice. Apoi urmează mixul bun de politici care trebuie să aducă reducerea drastică a inflaţiei şi scăderea dobânzilor. „Pe termen lung, deficitul investiţional (guvernamental şi privat intern şi extern) va menţine creşterea economică suboptimală şi insuficientă pentru un proces susţinut de convergenţă reală. ISD vor rămâne cronic prea mici (şi se vor face preponderent în datorie publică, dacă este finanţată atrăgător, cu diferenţial favorabil de randament real şi fără depreciere a leului). ISD de 7% din PIB au fost un miracol economic (reprezentat şi prin creşterea economică începând 2008: 7,3%; apoi: -6,6;-1,1; 2,2; 0,7), dar, ca orice lucru care este prea bun ca să fie adevărat, nu a durat, iar scăderea lor abruptă (astăzi: 1,5% în PIB, mai ales din cauze externe) a rupt trendul de creştere a bunăstării noastre economice prea repede. Acum avem doar soluţia să extragem cea mai mare parte a necesarului de creştere economică în principal din combinaţia a doi factori noi de producţie: prin surplusul de economisire intern şi prin rezervele de productivitate şi avans de competitivitate pe care la are economia, doar parţial restructurată. Din acest context România este bine poziţionată, în primul rând datorită măsurilor prudente şi restrictive pe care le-am displăcut atât de mult anterior“ arată Adrian Mitroi.
COMMENTS