Asociația Română de Fintech (RoFintech) anunță cu entuziasm lansarea unei serii de intalniri online pentru promovarea grupului de lucru ROBI (Romanian Open Banking Initiative) din cadrul asociației.
Primul eveniment, un webinar online, este programat pentru joi, 16 noiembrie 2023, ora 15:00, pe platforma Zoom. Înregistrează-te AICI.
Durata estimată a evenimentului este de aproximativ o oră și se adresează tuturor experților interesați să înțeleagă mai bine contextul Open Banking actual din România, precum și perspectivele implementării noilor inițiative europene în domeniu (PSD3 și PSR).
Câteva întrebări cheie vor fi abordate în cadrul evenimentului:
– Cum va evolua curentul Open Banking?
– Ce au de făcut băncile pentru a se conforma PSD3?
– Cum se poate monetiza partea de Open Banking / Open Finance?
– Ce oportunități de colaborare există între bănci și companiile fintech?
Această primă ediție a webinarului ROBI va consta într-un panel și într-o discuție liberă moderată de Cosmin Cosma, Co-fondator și CEO la Finqware și Președinte al Asociației Române de Fintech. Invitații speciali care vor contribui la dezbaterea valoroasă sunt:
– Ana Maria Georgescu, Co-fondator Smart Fintech | Membru în Consiliul de Administrație al Asociației Române de Fintech | Coordonator al Grupului de Lucru ROBI. Ana Maria va prezenta și lansa oficial raportul ROBI, cu poziția grupului de lucru referitoare la PSR și PSD3 (puteti descărca de aici).
– Andrei Burz-Pinzaru, Partener Deloitte Legal Romania. Andrei lucrează în colaborare cu noi pentru realizarea unui studiu împreună cu Deloitte, privind percepția și viziunea băncilor românești despre viitorul Open Finance.
– Invitat special – Andrei Cazacu, EU Public Policy @ TrueLayer.
Evenimentul va fi transmis online pe platforma Zoom și va aduna participanți din diverse segmente ale industriei, incluzând bănci, Banca Națională a României, fintech-uri locale și membrii ai comunității de fintech din România.
„Suntem încântați să oferim această platformă de discuție și schimb de idei, având în vedere prezența de excepție a invitaților noștri. Vă invităm să vă alăturați acestui eveniment relevant pentru industrie și să contribuiți la conturarea viitorului Open Finance în România”, a declarat Cosmin Cosma, Moderatorul evenimentului.
Pentru informații suplimentare și înregistrare, vă rugăm să accesați acest link.
COMMENTS