Potrivit datelor Băncii Naționale a României, Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) va crește în trimestrul patru al acestui an la 5,99%, față de 5,86%, cât era în trimestrul anterior. Conform estimărilor MrFinance.ro, este ultima majorare a indicelui, care va avea de anul viitor o traiectorie descendentă. Până atunci însă, românii care au credite cu dobândă variabilă vor avea puțin mai mult de plată.
„Creșterea valorii IRCC în trimestrul patru al anului 2024 la 5,99%, cu 0,13% față de trimestrul anterior, va duce și la majorarea ratelor aferente creditelor cu dobânzi variabile. Vestea bună este că, pentru primul trimestru al anului viitor, se preconizează o scădere a valorii indicelui, la 5,75%. Conform datelor pe care le avem, cu începere de anul viitor ar trebui să ne așteptăm la o scădere progresivă a dobânzilor de pe piață. Fapt care va ușura și situația românilor care au credite cu dobândă variabilă, mai ales pentru persoanele care au avut de suferit în ultimii trei ani din cauza creșterii constante a ratelor, în unele cazuri chiar și cu 70%”, a declarat Ion Soltinschi, consultant și planificator financiar MrFinance.ro.
Valoarea medie a unui credit ipotecar a crescut considerabil în 2024. Majorarea a fost direct influențată de creșterea prețului la locuințe, dar și a veniturilor, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, anul acesta valoarea medie a creditului ipotecar este de 66.000 euro. În prezent, peste 550.000 de români au credite ipotecare, iar mai mult de jumătate din ele au dobânzi variabile.
Factorii care influențează evoluția indicelui
Principalele cauzele care duc la creșterea dobânzilor pe piață sunt politica fiscală și cea monetară, inflația și creșterea dobânzii de referință de către BNR. „Ultimii doi factori sunt cei mai importanți și au un impact major în contextul actual. Din 2022, România s-a confruntat cu un puseu inflaționist, fapt care a determinat banca națională să crească dobânda de referință. În prezent inflația a început să se domolească și BNR scade treptat dobânda de referință. Fapt care va duce, inevitabil, și la micșorarea dobânzilor la credite”, a explicat Ion Soltinschi.
Pentru trimestrul patru al anului 2024, BNR preconizează o inflație de 4%, în continuă descreștere până în trimestrul doi al anului 2026, când, conform estimărilor, valoarea ar trebui să fie ajungă la aproximativ 3,2%. De asemenea, se estimează că, de anul viitor, IRCC va fi în scădere. Valoarea preconizată pentru primul trimestru din 2025 este de 5,75%.
„Chiar dacă în 2025 dobânzile vor scădea, va dura cel puțin câteva trimestre până dobânda variabilă (IRCC + marja băncii) va fi mai mică decât ofertele de refinanțare actuale. Cifrele arată că șocul mare a trecut. Cu toate acestea trebuie să fim în continuare atenți cu banii noștri. Orice «lebădă neagră» poate să dea peste cap prognozele. Din acest motiv, recomand o dobândă fixă avantajoasă, rambursări anticipate și economii constante”, a mai precizat consultantul financiar MrFinance.ro.
Cele mai mici dobânzi la creditele ipotecare
Pentru a atrage noi clienți, numeroase bănci au oferte de credit ipotecar cu dobândă fixă de 4,99-5,9%. Acestea pot fi opțiuni bune pentru refinanțare, în cazul în care dobânda variabilă a crescut foarte mult în ultimii ani.
Potrivit datelor, cele mai bune oferte de credite ipotecare în momentul de față sunt la:
– Raiffeisen Bank. Pentru achiziționarea unei locuințe din clasa energetică A sau refinanțarea un credit pentru cumpărarea unei locuințe „verzi”, dobânda este de 4,90%. Pentru accesarea unui credit nou sau refinanțarea unui credit pentru o locuință care nu întrunește criteriile clasei energetice A, dobânda standard este 5,10%.
– BCR. Pentru creditele noi sau refinanțarea creditelor pentru accesarea unei locuințe din clasa energetică A, dobânda este 4,99%, fixă pentru primii trei ani, ulterior variabilă. Pentru un credit nou sau refinanțarea unui credit ipotecar obișnuit, dobânda este 5,59%.
– BRD. Pentru un credit nou sau refinanțarea unui credit „verde”, dobânda este 5,15%, fixă trei ani. La celelalte tipuri de credite ipotecare, inclusiv refinanțare, dobânda este 5.35%.
COMMENTS