Irina Pencea, General Manager, eMAG: Puterea vine din curajul de a face alegeri care ne scot din zona de confort

Irina Pencea, General Manager, eMAG: Puterea vine din curajul de a face alegeri care ne scot din zona de confort

Irina Pencea s-a alăturat celui mai puternic brand de e-commerce din regiune în urmă cu aproape doi ani, timp în care a reușit să imprime o nouă viziune de brand pentru întreaga regiune unde  eMAG este prezent -România, Ungaria, Bulgaria- aceea de a pune la dispoziția oamenilor instrumentele necesare pentru a facilita progresul la nivel individual, dar și al societății, exprimat prin sloganul de brand „Căutarea nu se oprește niciodată”. Înainte de a veni la eMAG, Irina a contribuit la construirea unor branduri de succes din industrii precum banking şi e-commerce, telecom, retail sau energie și a fost co-fondator și CEO al Jam Session Agency, cea mai premiată agenție independentă de publicitate din România în ultimul an. În timpul liber îi place să facă sport și să împărtășească experiențe noi alături de familie.

Faceți parte din galeria femeilor de succes, a celor care reușesc, prin implicarea lor, să schimbe fața României. Care au fost începuturile și cum a fost parcursul acestui drum spre succes, spre reușită? Care au fost pașii importanți, etapele care au contat? Dacă priviți înapoi, a fost greu, a fost ușor?

Cred că eu mă număr printre oamenii norocoși, fiindcă am știut de la început că aș vrea să fac marketing și m-am concentrat asupra acestei direcții chiar din liceu, iar acest lucru m-a ajutat să îmi construiesc o bază solidă. Am făcut primii pași în industria de marketing în agenții de comunicare consacrate, unde am învățat de la unii dintre cei mai buni specialiști, iar în 2012 am devenit antreprenor.

De-a lungul celor peste 25 de ani de activitate am reușit să cresc și am pus bazele unora dintre cele mai premiate agenții independente de publicitate din România, iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu aș fi avut alături de mine parteneri si colegi talentați. De altfel, întreg parcursul meu s-a bazat pe echipă și pe conectarea cu oamenii din jur și sunt convinsă că una dintre provocările oricărui manager este să reușească să își consolideze o echipă și să motiveze oamenii împreună cu care poate evolua. Pentru a evolua, indiferent de domeniul în care ești specializat, secretul este să îți hrănești mereu curiozitatea, să ai curajul de a încerca lucruri noi, să îți lași spațiu și să greșești și să fii conectat la ce se întâmplă în jurul tău.

Trăim vremuri extrem de dificile, de neimaginat poate acum câțiva ani, prin efectele nefaste pe care le resimțim cu toții asupra mediului economic: criza energetică, scumpirile, inflația, ca să nu mai spun de apăsarea acestui război aflat atât de aproape de România. Care sunt consecințele pentru domeniul în care activați și cum le veți face față? Ce așteptări aveți pentru viitorul apropiat?

Într-adevăr, în ultimii ani am traversat provocări pe care nu le anticipam și care au influențat modul în care ne raportăm la cei din jur. În acest context cu multe necunoscute, în urmă cu aproximativ doi ani am acceptat invitația eMAG de a construi o platformă universală de shopping. În tot acest timp, online-ul a devenit parte integrată din obiceiurile de shopping ale românilor, iar eMAG a dezvoltat constant servicii care să îi ajute să gestioneze mai bine nevoile pe care le au. În perioada pandemiei, de exemplu, accesul online la o gamă variată de produse a fost de un real folos pentru toți cei care voiau să limiteze timpul petrecut în colectivitate.

Acum, în contextul inflației crescute și al costurilor mai mari, clienții vin online pentru prețuri mai bune, dar și pentru servicii care le oferă mai multă flexibilitate. De exemplu, sunt 2 milioane de clienți care pot achita comenzile în rate direct din contul eMAG/My Wallet, iar acest serviciu este extrem de apreciat. În același timp, serviciul Genius prin care oferim transport gratuit sau reduceri exclusive în patru aplicații de comerț online- eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful este utilizat astăzi de peste 600.000 de clienți dintre care 100.000 folosesc opțiunea Family. Totodată, depunem eforturi pentru a le oferi clienților acces la o gamă variată de produse la prețuri bune, iar pentru a simplifica decizia de cumpărare am lansat cu câteva luni în urmă eticheta Super Preț, un instrument creat cu ajutorul tehnologiei, care indică faptul că produsul respectiv are cel mai bun preț din online.

În viitorul apropiat obiectivul nostru este să ne consolidăm prezența la nivel regional cu ajutorul antreprenorilor din Marketplace care au acces la o populație de 35 milioane de oameni și cărora ne dorim să le oferim noi oportunități de creștere. Noi suntem încrezători că adopția e-commerce va continua să crească, iar faptul că doar într-o zi, de Black Friday, în ziua cu cele mai multe reduceri din an, 50.000 de clienți noi au descoperit beneficiile acestui canal, nu face decât să întărească încrederea noastră în viitor.

Nici o femeie nu s-a născut puternică, dar toate femeile își doresc să ajungă să fie puternice, sigure pe ele, independente, având un cuvânt de spus în orice domeniu s-ar afla. Care credeți că sunt principalele calități ale unei femei puternice?

Indiferent de gen, sunt de părere că puterea vine din curajul de a face alegeri care ne scot din zona de confort. Din experiență am învățat că pe un teritoriu necunoscut și insuficient explorat se află și cele mai mari oportunități care te pot ajuta să ajungi la următorul nivel. Totodată, cred că puterea este dată și de cunoștințele pe care le ai: dacă investești constant în dezvoltarea ta și ești deschis să înveți și să testezi lucruri noi, atunci vei avea încrederea de care ai nevoie pentru a evolua.

Georgeta Clinca

Notă: Interviu publicat în suplimentul „Femei care schimbă România” al revistei Piața Financiară din noiembrie 2023.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0