Joint venture agreement Hidroelectrica – Masdar (UAE) pentru realizarea de parcuri eoliene  off-shore și parcuri solare flotante în România

Joint venture agreement Hidroelectrica – Masdar (UAE) pentru realizarea de parcuri eoliene off-shore și parcuri solare flotante în România

În cadrul unei ceremonii desfășurate luni, 20 martie 2023, în capitala Emiratelor Arabe Unite – Abu Dhabi, reprezentanții Hidroelectrica și ai Masdar au semnat un joint venture agreement care angajează cele două companii într-un demers investițional comun ce are ca scop realizarea de parcuri eoliene off-shore și parcuri solare flotante în țara noastră. Evenimentul a fost girat de prezența președintelui României, dl Klaus Iohannis, a ministrului energiei, dl Virgil Popescu, și a omologului său din UAE,  alături de numeroși înalți oficiali din ambele state. 

Parafarea de către Hidroelectrica și Masdar a unuia dintre cele mai importante acorduri de joint venture destinate investițiilor energetice din țara noastră arată hotărârea în ceea ce privește realizarea de investiții și, în același timp, atestă deschiderea statului român și a companiilor românești pentru colaborări serioase, cu parteneri puternici. Experiența în dezvoltarea și construcția capacităților de energie regenerabilă, puterea financiară a Masdar, combinată cu expertiza locală a Hidroelectrica și resursele proprii ale companiei pot revoluționa atât ritmul de dezvoltare, cât și dimensiunea investițiilor din țara noastră.

Împreună cu Masdar, vizam investiții în zona tehnologiilor fotovoltaice plutitoare și eoliene offshore, zona de maximă expertiză a partenerului nostru și, în același timp, zona noastră de maxim interes asumată prin planurile strategice de dezvoltare ale companiei.”- a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Masdar este unul dintre cei mai  importanți jucători la nivel global, cu proiecte realizate în 40 de țări și cu o experiență de 16 ani în dezvoltarea și construcția de capacități de producție a energiei din surse regenerabile, și are un portofoliu de 23 GW instalați.

Conform datelor furnizate de companie, din 2006, Masdar a investit în principal în proiecte de energie solară și eoliană, valoarea combinată a acestora ridicându-se la peste 30 de miliarde de dolari.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din țara noastră, având o cota de piață de cca. 28%, realizată cu o producție medie anuală de 15,7 TWh livrați în rețea. De asemenea, Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie românească, având un portofoliu de 187 de hidrocentrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. La toate acestea se adaugă parcul eolian Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0