Kaspersky Lab lansează un nou program pentru parteneri

Kaspersky Lab lansează un nou program pentru parteneri

Companiile le solicită furnizorilor de securitate IT soluții și servicii specializate în domeniul securității cibernetice, care să răspundă unor nevoi specifice – de la securitate cloud hibrid, la apărarea împotriva atacurilor direcționate și protecția rețelelor industriale. Pentru a răspunde acestor așteptări, Kaspersky Lab a lansat un nou program global de parteneriat: „Kaspersky United”.

Acest program le permite partenerilor Kaspersky Lab – inclusiv distribuitorilor, furnizorilor de servicii și integratorilor de sisteme – să se concentreze pe vânzarea serviciilor Kaspersky Lab și a produselor care corespund propriilor specializări. De asemenea, aceștia vor primi acces la instrumentele de training, vânzări și marketing și vor beneficia de o nouă schemă transparentă de stimulente financiare.

Conform unui sondaj Kaspersky Lab, când vine vorba de securitatea cibernetică, complexitatea infrastructurii IT este factorul care pune cea mai mare presiune pe cei aflați în funcția de CISO (Chief Information Security Officer). Complexitatea extinde suprafața de atac – face ca protecția fiecărui aspect al infrastructurii să fie și mai dificilă, deoarece necesită măsuri specifice de securitate cibernetică. În consecință, s-ar putea ca furnizorii de servicii de securitate cibernetică să fie nevoiți să aibă cunoștințe aprofundate în anumite domenii, pentru a le oferi clienților soluții și servicii specializate de securitate IT.

Prin intermediul programului Kaspersky United, partenerii pot menține și monetiza specializările lor pe diferite niveluri (Registered, Silver, Gold și Platinum) într-unul sau mai multe domenii: în funcție de soluție (securitate cloud hibrid, gestionarea amenințărilor și apărare sau prevenirea fraudei) sau în funcție de servicii, cum ar fi partenerii MSP (furnizori de servicii administrate), furnizorii de servicii administrate de detectare și răspuns sau centre de instruire autorizate.

Certificarea a diferite abilități sau tehnici poate, de asemenea, ajuta partenerii să impulsioneze vânzările, demonstrându-le clienților că sunt experți în domeniile lor de activitate.

Transformăm rețeaua de vânzări pentru a răspunde așteptărilor clienților, având în vedere noile oferte de servicii și modele de afaceri”, spune Bogdan Pismicenco (foto), Territory Sales Manager România, Bulgaria și Republica Moldova, la Kaspersky Lab. „De exemplu, integratorii de sisteme au creat centre operaționale de securitate în centrele lor de date și le oferă ca servicii. Vedem, de asemenea, companii care se specializează în zone de nișă, în servicii foarte specifice, cum ar fi platformele de informații privind amenințările. Mai vedem tot mai mulți clienți mici și mijlocii care se îndreaptă spre un model de outsourcing IT și creșterea afacerilor MSP, în acest context. Pentru a ajuta canalul de vânzări să funcționeze eficient, trebuie să ținem seama de aceste tendințe și să creăm condiții în care fiecare dintre partenerii noștri va găsi oportunități să se dezvolte și să pună la dispoziția clienților cele mai bune soluții și servicii. Este ceea ce vrem să realizăm prin intermediul Kaspersky United.”

În cadrul programului, partenerii vor primi, de asemenea, suport extins și alte avantaje de la Kaspersky Lab, incluzând:

• recompense financiare substanțiale, inclusiv reduceri importante în avans, reduceri suplimentare la îndeplinirea obiectivelor de business, fonduri de dezvoltare de marketing

• Reduceri de până la 20%, pentru parteneri specializați

• Suport pre-sales prioritar și suport pentru implementare

• Instrumente de marketing și vânzări

• Materiale informaționale, sesiuni de formare online și offline și workshop-uri

În următoarea etapă a programului, Kaspersky Lab va actualiza portalul pentru parteneri, unde pot fi găsite o varietate de informații valoroase, cum ar fi whitepapers, comparații cu concurența și certificări. Partenerii noi vor avea acces la training-ul Partner Onboarding și la resursele necesare pentru a le asigura tot ce au nevoie ca să înceapă să vândă cât mai repede.

Subiectul securității cibernetice este unul sensibil în această perioadă, iar partenerii fac eforturi foarte mari să fie up-to-date. Programul Kaspersky United ne vor ajuta să ne diferențiem în piață și să livrăm soluții competente la cel mai înalt nivel, demonstrând partenerilor de business expertiza noastră în acest domeniu. Instrumentele pe care le pune la dispoziție și abordarea user-friendly, specifică pentru Kaspersky Lab, ne vor ajuta cu siguranță să ne păstrăm statutul de distribuitor premium al acestor soluții în România”, adaugă Bogdan Albu, Software Business Development Manager la Alef Distribution RO.

Kaspersky United este disponibil începând cu 1 ianuarie 2019.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0