La aproape 100 de ani de când au drept de vot, româncele încă se luptă pentru egalitate în funcțiile de decizie

La aproape 100 de ani de când au drept de vot, româncele încă se luptă pentru egalitate în funcțiile de decizie

Doar 11% dintre membrii consiliilor de conducere ale marilor companii din România sunt femei, față de 25,3%, media europeană. Și ȋn politica autohtonă femeile sunt mai slab reprezentate. La nivelul Parlamentului României, reprezentarea feminină este de doar 18%, în timp ce media UE este de 29,3%, arată cel mai recent raport al Comisiei Europene privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Ȋn acest context, Conferința Internațională OFA Ugir a reunit personalități din mediul politic, academic, societatea civilă și antreprenori care au analizat rolul femeilor ȋn dezvoltarea României și au venit cu propuneri pentru o mai bună reprezentare a acestora ȋn societate, economie și politică. Adoptarea cotelor de gen a fost una dintre soluțiile susținute de participanții la eveniment.

„Prin această conferință internațională dorim să subliniem importanța crucială a implicării active și echilibrate a femeilor, în toate sectoarele sociale și economice. Este imperativ să creăm condiții favorabile pentru ca femeile să își asume roluri de lider și să contribuie la dezvoltarea durabilă a țării noastre. De asemenea, trebuie să cultivăm un mediu în care diversitatea și incluziunea sunt nu doar încurajate, ci și celebrate. Această conferință reprezintă un pas important în direcția corectă, iar noi, ca organizație, ne angajăm să susținem și să promovăm rolul esențial al femeilor în societatea românească și dincolo de ea. Vrem să creăm un spațiu de dialog constructiv și colaborare, unde femeile pot împărtăși experiențele și învățăturile lor, contribuind astfel la formarea unei viziuni comune pentru un viitor mai prosper și egalitar. Acest eveniment este o ocazie de a recunoaște și valorifica potențialul imens al femeilor, consolidând astfel fundația pentru inovație, creativitate și progres în societatea noastră”, spune Mirabela Miron, președinta OFA UGIR.

,,Parlamentul European a adoptat și are ȋn lucru multiple proiecte legislative care promovează femeile. Prin directiva „Femei în consiliile directoare”, insistăm pentru adoptarea proiectului plată egală pentru muncă egală ȋntre femei și bărbați și pentru transparentizarea salariilor din companii. Bineȋnțeles, schimbările de legislație sunt importante ȋn ȋncurajarea femeilor de a se implica ȋn economie și politică, ȋnsă o societate modernă și incluzivă trebuie să accepte nu doar că femeile pot conduce, dar și că ele ar trebui să conducă.  Mă bucur să văd această dezbatere și sper că, anul viitor, ȋn iunie, româncele nu doar vor ieși să voteze, ci și că vor fi multe candidate ȋn alegerile europarlamentare”, a transmis Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European, ȋntr-un mesaj video ȋnregistrat special pentru această conferință.

Directiva Parlamentului European „Femei în consiliile directoare” introduce proceduri transparente de recrutare în companii, astfel încât cel puțin 40% dintre posturile de conducere neexecutive sau 33% din toate posturile de director să fie ocupate de femei.

,,Salariul egal pentru aceeași muncă ar trebui să fie norma și să fie de la sine înțeles. Dar încă sunt multe de făcut. Mai ales în ceea ce privește pozițiile de conducere ocupate de femei în afaceri, știință, cercetare și politică. În România, de exemplu, mai puțin de 1 din 5 membri ai Parlamentului sunt femei, în ciuda faptului că reprezintă peste 50% din populație. (…) Experiența mi-a demonstrat că egalitatea de gen nu apare de la sine. Pentru fiecare pas trebuie să luptăm pentru că ce am câștigat poate fi ușor pierdut. Adevărata egalitate necesită atenție și angajament în fiecare zi. Putem modela cursul istoriei, inclusiv prin legi și prin investiții publice. Acesta este motivul pentru care Europa investește în îngrijirea copiilor. Nimeni nu ar trebui să aleagă între a fi părinte și a urma o carieră. În loc să fie privit ca un obstacol pentru muncă sau pentru pozițiile de conducere, statutul de părinte ar trebui să fie considerat o calificare! (…) Ponderea femeilor în consiliile de administrație ale companiilor a atins un nivel record de 33%. Acesta este un prim succes important. Cred că societățile în care femeile dețin poziții de conducere în condiții egale nu sunt doar societăți mai corecte, ci și mai bune, mai prospere, cu mai mult potențial și echilibru între generații. Este important să construim rețele și alianțe între noi și să ne susținem reciproc, la fel cum o fac bărbații. De aceea, un eveniment ca cel organizat de voi este atât de important. ”, a transmis Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene.

,,Societatea actuală este construită ȋncă ȋn jurul bărbaților, ca normă, nicio țară nu a atins nivelul parității ȋntre sexe. Femeile din toată lumea se confruntă cu inegalități care le ȋmpiedică să ȋși ducă viața. Pandemia a adus la suprafață disparități precum salarii mai mici pentru femei, participare mai mare la economia informală, ȋngrijirea copiilor și activitățile casnice neremunerate. Acesta au făcut ca femeile să fie mai vulnerabile la impactul economic al pandemiei. De asemenea, acea perioadă a dus la escaladarea violenței ȋn familie. Egalitatea de șanse aduce beneficii nu doar femeilor, ci societății, ȋn ansamblu. Implicarea femeilor poate promova o tranziție mai sănătoasă, pașnică, prosperă și justă a societăților democratice. Responsabilitatea este a noastră, a tuturor. Felicitari OFA Ugir pentru determinare și curaj”, a declarat E.S. Iulia Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

„Conferința dedicată rolului femeilor ȋn dezvoltarea României ȋși propune să devină o platformă activă de dezbateri reale cu privire la importanța și nivelul de implicare al femeilor ȋn toate domeniile de activitate din țara noastră. Obiectivele sunt identificarea de soluții specifice și formularea de propuneri concrete ȋn vederea adoptării și implementării, de către factorii de decizie, a măsurilor necesare pentru reducerea decalajului existent ȋntre femei și bărbați la nivel social, economic sau politic. Față de 2020, scorul României în domeniul puterii a scăzut, ducând țara noastră pe locul 23. Inegalitățile de gen s-au accentuat în subdomeniile de luare a deciziilor politice și economice, în care ocupăm locul 26, respectiv 27, conform Institutului European pentru Egalitate de Gen. Avem nevoie de mai multe femei ȋn funcții de conducere, ȋn mediul politic și ȋn toate sectoarele de activitate, iar creșterea nivelului de implicare al femeilor ȋn toate domeniile reprezintă șansa României de a atinge nivelul de dezvoltare și civilizație pe care ni-l dorim pentru generațiile viitoare.” a punctat Mioara Iofciulescu, vicepreședintă OFA UGIR.
Ȋn 2023, a fost publicat indexul egalității de gen, în baza datelor din 2022 și 2021. Țara noastră se află pe ultimul loc ȋn UE, cu 56,1 de puncte, din 100, cu 14 puncte ȋn urma mediei europene.

,,Avem mai multe proiecte ȋn derulare pe domeniul egalității de gen, finanțate de Comisia Europeană. ANES va elabora prima strategie națională pentru ȋmputernicirea economică și politică a femeilor și bugetarea de gen, alături de un plan de măsuri țintite. Cea mai gravă formă de ȋncălcare a drepturilor femeilor este violența domestică. 43.000 de fapte penale sesizate au fost ȋnregistrate, la nivel național, ȋn primele nouă luni ale anului. Pentru a combate acest fenomen, am construit prima rețea inovativă integrată de locuințe protejate, pentru victimele violenței ȋn familie. Ȋn fiecare județ din România, acestea pot beneficia de găzduire, un an, cu posibilitatea de prelungire, alături de copii. Centrele oferă servicii complementare, precum terapie și consiliere vocațională pentru integrarea socio-profesională. Violența domestică are opt forme, iar cea economică le determină pe femei să rămână captive ȋntr-un mediu abuziv”, a completat Luminița Popescu Secretar de Stat, Șefa Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.

Potrivit unui studiu publicat de The Peterson Institute for International Economics, companiile cu un număr mai mare de femei în poziții de conducere au tendința de a înregistra performanțe financiare mai bune.

,,Rezultatele pe cifre arată că acele companii conduse de doamne sunt mai performante decât cele conduse de bărbați. Vă dau exemplul companiilor de stat care ne arată faptul că acolo unde avem doamne la conducere, rezultatele financiare sunt mai bune. Cred că parte din succesul programului StartUp Nation se datorează, de asemenea, faptului că peste jumătate dintre antreprenorii care au aplicat sunt femei. Indicatorii la cinci ani de zile de la prima ediție a programului sunt fantastici – 91,3% dintre start-up uri au rezistat”, a completat Radu Ștefan Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0