Update: Între timp, proiectul a fost retrimis de Preşedinte spre o dezbatere serioasă, între toate părţile implicate. Sperăm să nu fie simplu foc de paie şi ne dorim, de asemenea, să se poarte şi în spaţiul public, nu numai pe holurile sau camerele Parlamentului!
Legea dării în plată, în forma actuală, nu poate fi decât un virus introdus în sistemul bancar, cu efecte nocive nebănuite chiar asupra macrostabilităţii. Din punctul nostru de vedere e o lege strâmbă, populistă, „cu dedicaţie“ pentru unele cercuri economice şi chiar politice. O lege bolnavă, ce trebuie internatăşi tratată de urgenţă. Paradoxul e că aceiaşi medici care au moşit-o vor trebui să o trateze.
În ediţia noastră aniversară găzduiam un punct de vedere exhaustiv venit din partea BNR, prin vocea directorului Direcţiei Supraveghere, Nicolae Cinteză. În zilele ce au urmat, rând pe rând, bancherii au ieşit la rampă susţinându-şi cu argumente cauza, într-o încercare de reparare în ceasul al doisprezecelea, sperăm noi, a unei situaţii ce ne va duce din nou în faţa tribunalelor internaţionale.
Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, consideră că o relaţie comercială tensionată nu poate fi rezolvată prin ameninţări sau legi. În opinia sa, forma actuală a legii dării în plată creează un dezechilibru de forţe în relaţia bănci-clienţi, obligând practic instituţiile de credit să aducă modificări importante împrumuturilor ipotecare şi modului de a percepe riscurile finanţărilor acordate.
„Impactul financiar al legii respective la Banca Transilvania nu va fi unul devastator, dar pe de altă parte o să schimbăm orientarea de business. O să cerem un avans mai mare pentru credite şi o să renunţăm să finanţăm achiziţia de terenuri agricole. Băncile vor începe să evite riscurile şi îşi vor focusa activitatea într-un segment foarte mic, în loc să dea şanse tinerilor, start-up-urilor, fermierilor mici şi antreprenorilor locali”, sublinia Omer Tetik în cadrul evenimentului „10 ani de banking“, organizat de portalul financiar bankingnews.ro. Oficialul Băncii Transilvania apreciază că o economie sănătoasă nu poate să existe fără un sistem bancar sănătos, iar băncile nu pot exista fără clienţii lor. Tocmai de aceea, este necesar ca băncile, clienţii, clasa politicăşi factorii de decizie să conlucreze, să formeze o echipă care să aibă ca obiectiv creşterea economică a ţării.
Punctul său de vedere este împărtăşit şi de Răsvan Radu, Country Chairman UniCredit în România şi CEO al UniCredit Bank, care ne-a declarat în exclusivitate:
„Deoarece legea se aplică tuturor contractelor în curs de executare la data intrării în vigoare, şi nu doar celor încheiate ulterior, atât persoanelor fizice cu dificultăţi de plată, dar şi celor care nu au astfel de probleme, atât debitorului, cât şi fidejusorului/codebitorilor solidari, tuturor categoriilor de credite garantate cu ipotecă (ipotecare, dar şi de consum), este de aşteptat ca intrarea ei în vigoare să afecteze procesul de rambursare a creditelor garantate cu ipotecăşi să genereze pierderi pentru bănci. Este vorba, pe de o parte, de pierderi reprezentate de diferenţa dintre valoarea împrumutului şi valoarea activului ipotecat, dar şi de costuri de administrare (întreţinere, pază, asigurare, înscriere în registrele publice, taxe şi impozite etc.), de costuri pentru organizarea vânzării şi de costuri interne, operaţionale. În practică, legea va fi dificil de aplicat în situaţii precum concursul de creditori, atunci când activul este grevat de alte sarcini sau drepturi reale, sau când activul a fost distrus parţial“.
Costurile nu vor fi deloc mici şi nicidecum nu vor sta departe de cei pe care, chipurile, parlamentarii au vrut să-i protejeze. „Aplicarea acestei legi va avea impact şi la nivel macroeconomic. Astfel, ea poate genera scumpirea creditului pentru clienţi (prin creşterea avansului, creşterea costurilor), deoarece va trebui înglobat şi acest cost suplimentar. Dacă numărul cazurilor de dare în plată va fi semnificativ, raportat la stocul de credite ipotecare, putem asista şi la scăderea valorii de piaţă a multor categorii de imobile şi terenuri similare celor scoase la licitaţii de către bănci – o situaţie care nu este în avantajul sectorului de construcţii rezidenţiale. Nu în ultimul rând, creditarea viitoare a sectorului imobiliar (care va trebui să ia în calcul şi acest risc de neplată) ar putea avea de suferit, afectând persoane care nu au avut de-a face cu boom-ul imobiliar“ conchide oficialul UniCredit Bank.
Ce e de făcut?
Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, expunea la un moment dat ce amendamente ar putea face fezabilăşi aplicabilă această lege: „Primul amendament este să nu se aplice retroactiv pentru ca legea să fie constituţională. Dacă se doreşte să aibă o componentă socială, trebuie specificat clar că o astfel de dare în plată se face în anumite condiţii, dacă cel în cauză este într-adevăr în imposibilitate de plată. Legea nu trebuie să lase invitaţie, cum lasă acum invitaţie, pentru cine vrea să îşi schimbe casa. Trebuie să clarifice acel proces de transfer (al bunului – n.r.). Când iei activele, trebuie să te gândeşti şi la pasive. Banca a luat casa. Dar casa are datorii? Are chiriaşi? Sunt plătite impozitele, taxele? Este în stare bună?”.
Oficialul CEC a subliniat că nu sunt singurele amendamente care ar trebui aduse, ci doar cele mai importante: „prin aplicarea legii în forma actuală se pot aduce prejudicii majore sistemului bancar”. Radu Graţian Gheţea a adăugat că programul Prima Casă „este pus în pericol” dacă această lege va fi implementată. „Toată lumea vrea să continue acest program. N-ar fi păcat să oprim Prima Casă din cauza acestei legi?” – întreba preşedintele de onoare al ARB. Un punct de vedere exhaustiv asupra acestei probleme, venit din partea ARB, puteţi regăsi în încheierea materialului. În continuare am solicitat un punct de vedere, pe problematica în cauză, unui specialist neutru, fără legătură cu băncile, dar un fin cunoscător al bankingului local şi european – conf. univ. dr. Aura Socol, director în cadrul ASF.
Legea are nevoie de ajustări substanţiale
Conf. univ. dr. Aura Socol
În forma sa actuală, legea dării în plată propusă de Parlamentul României ridică o serie de întrebări care se pot materializa cu uşurinţă în riscuri, atât la nivel micro, cât şi macroeconomic. Unul dintre ele ar putea fi apariţia hazardului moral. Legea dă posibilitatea, chiar şi celor care nu se află în imposibilitatea de rambursare a creditului, să închidă, dacă doresc, creditul prin darea în plată. Cum vor fi distinşi cei care realmente se află în imposibilitatea de a-şi achita creditul de cei care sunt doar tentaţi să renunţe la bunul ipotecat atunci când îşi dau seama că valoarea garanţiei este mai mică decât valoarea creditului?
Un alt risc ar putea fi lichiditatea în sistemul bancar. În baza legii de dare în plată, băncile ar trebui să acumuleze proprietăţi imobiliare pe care apoi să le vândă pentru a obţine lichidităţi, ceea ce pentru bănci presupune costuri suplimentare, dar şi asumarea riscului de a nu obţine cel mai bun preţ pentru imobil. Aceste situaţii pot conduce chiar la afectarea deponenţilor, ceea ce nu este normal să se întâmple.
Băncile avertizează că vor înăspri condiţiile de creditare pentru creditele ipotecare, invocând pierderi semnificative în sistemul bancar (estimate de BNR undeva între 2-4 miliarde). Bancherii invocă în apărarea lor încălcarea Directivei 17 din 2014 a Uniunii Europene, dar şi încălcarea Constituţiei României şi a Codului Civil.
Pe de altă parte, BNR vorbeşte de un faliment sigur, efecte de contagiune, afectareastabilităţii financiareşi chiar costuri pentru contribuabil. De altfel, oficialii Băncii Naţionale au fost de departe cel mai aspru critic al proiectului parlamentarilor, argumentând cu cifre poziţia lor. Analiza datelor prezentate de BNR arată clar că, în forma sa actuală, proiectul îi avantajează în principal pe cei cu credite mari. Ba mai mult, pe cei cu credite luate pentru speculaţii imobiliare, nu pentru achiziţionarea de locuinţe. Pe bună dreptate.
Aici se ridică însăşi nişte semne de întrebare. Potrivit datelor prezentate de Banca Naţională (octombrie 2015), 63% din totalul contractelor de credit sunt credite pentru investiţii imobiliare sau alte credite cu garanţii imobiliare, deci nu credite pentru achiziţie de locuinţe. Majoritatea restanţelor peste 90 de zile apar la creditele pentru dezvoltări imobiliare sau la creditele de consum garantate cu ipoteci. Din suma totală restantă la creditele cu garanţii ipotecare doar 18% se datorează creditelor pentru achiziţia de locuinţe, restul sunt credite acordate pentru investiţii imobiliare. Mai mult, riscul de neplată este de doar 1,7% pentru creditele ipotecare sub 150 de mii de euro, 47,6% pentru creditele ipotecare peste 2 milioane de euro şi 100% pentru creditele pentru investiţii imobiliare!
Uitându-mă la aceste date, care au ieşit la iveală odată cu declanşarea scandalului, altfel nu se ştie dacă cineva (în afară de experţii BNR, desigur) s-ar fi aplecat asupra lor, nu pot să nu mă întreb: în ce condiţii au fost date toate aceste credite mari? Din motive de performanţă, de management, de eficienţă? Şi unde este performanţa lor acum? Când nu au avut dreptate băncile? Când au acordat creditele, sau acum, când nu mai au încredere în managementul/performanţa lor? Au ascuns oare băncile în bilanţurile lor mai multe credite neperformante decât cele declarate oficial? BNR ştia aceste lucruri? Şi, dacă da, de când? Şi, dacă nu, de ce? De unde şi mai ales de când a apărut înclinaţia băncilor de a da credite excesiv de disproporţionate şi, mai ales, pentru finanţarea unor achiziţii speculative?!
Mai mult ca sigur, legea dării în plată nu va fi promulgată în forma actuală, vom avea (dacă vom avea până la urmă o astfel de lege, pentru că nu e obligatoriu să avem una) o formă ajustată substanţial. Pe bună dreptate. Rămân însă nişte întrebări, precum cele de mai sus, la care cineva va trebui să dea un răspuns la un moment dat. În concluzie, în opinia mea, o lege de dare în plată s-ar justifica în România doar în măsura în care ar fi o lege cu caracter social, care să vină în sprijinul celor care realmente nu-şi mai pot plăti ratele la bancă. Altfel, asumarea riscurilor pe care le-am amintit la început nu se justifică.
O lege neconstituţională, antinaţională, antieconomică şi antieuropeană
Florin Dănescu, Preşedinte Executiv Asociaţia Română a Băncilor
Asociaţia Română a Băncilor consideră că Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite în forma aprobată de Parlamentul României în data de 25 noiembrie 2015 este antieconomică, antieuropeană, neconstituţională şi antinaţională. Comunitatea bancară nu poate accepta ca România, stat european, să permită instituirea prin lege a dreptului de a nu mai plăti datoriile contractate de debitori la bănci cu afectarea stabilităţii sistemului bancar şi posibilitatea inducerii unei crize în economia naţională.
O astfel de lege privind darea în plată nu există în această formă în niciun stat din Uniunea Europeană. În nicio ţară din UE legislativul nu a schimbat regula în timpul jocului, obligând vreun actor economic să piardă dreptul său, aplicând darea în plată retroactiv. Statul nu poate interveni în contractul încheiat deja între părţi. Legea propusă are tocmai acest caracter abuziv şi neconstituţional. Cine are de câştigat dintr-o astfel de lege?
Primul rând din expunerea de motive redactată şi susţinută de iniţiatorii legii subliniază „În contextul în care debitorii – persoane fizice – din contractele de credit nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului…“. Vorbesc de cei care „nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului“, dar legea nu distinge nici un criteriu care să prevadă că se aplică strict celor care întâmpină dificultăţi financiare. Iniţiatorii au declarat că se adoptă o lege pentru 800.000 de clienţi care au probleme cu plata creditelor cu ipotecă, însă statisticile oficiale arată că 71.000 de titulari de credite cu garanţie imobiliară înregistrează restanţe. O minimă documentare a iniţiatorilor ar fi demonstrat nu numai că în România nu există 800.000 de clienţi cu restanţe la creditele cu garanţie imobiliară, ci şi că numărul tuturor contractelor de credit cu garanţie imobiliară încheiate de persoanele fizice nu depăşeşte 500.000, fiind de 491.600.
Statisticile demonstrează că tocmai clienţii cu credite de valori mai mici, de până în 150.000 de euro, sunt cei mai buni platnici. Dar legea este pentru toţi. Pentru cei care pot să plătească dar nu mai vor şi pentru cei care nu mai pot să plătească. Această formă a legii îi permite unui client care are un milion de euro în cont şi un teren, pe care l-a cumpărat în perioada în care valora mai mult, să nu mai plătească creditul. Îi permite să nu mai ramburseze banii pe care banca i-a intermediat şi i-a plasat de la deponent la împrumutat.
Debitorii fără probleme financiare, sub impactul efectului de hazard moral, sunt ajutaţi prin această formă a legii să se adăpostească şi să nu-şi mai plătească ratele.
De menţionat că stabilirea de criterii care să prevadă aplicarea doar pentru cazurile cu probleme financiare a fost respinsă de parlamentari.
Această lege periclitează piaţa creditului imobiliar cu consecinţe extreme pentru tinerele familii şi pentru orice tânăr, în general, care vor resimţi accesul la credit drastic restricţionat. Apariţia acestei legi privind darea în plată, în care creditul cu garanţie imobiliară este întâmpinat cu posibilitatea de a fi plătit într-o sumă mai mică prin darea în plată a garanţiei respective, determină băncile ca, pentru produsele următoare, să înăsprească ferm condiţiile de creditare. Nu pentru că îşi doresc, ci pentru că sunt obligate de propria funcţionare şi pentru că trebuie să ia în calcul acest risc. Avansul solicitat la un credit va fi probabil de 30%-50%, iar costurile creditării vor creşte. Românii cu resurse băneşti limitate se vor afla în imposibilitatea de a cumpăra case. O primă consecinţă a creşterii ofertei de imobile pe piaţa imobiliară va fi scăderea preţurilor. În urma diminuării previzibile a preţurilor imobilelor – într-o ţară de proprietari –, averea românilor va scădea.
Dar ar apărea şi costuri foarte mari, la care nimeni nu s-a gândit, de conservare, de întreţinere a acelor case, care s-ar adăuga la costurile băncii. Şi iar vor veni unii şi vor spune că avem costuri mai mari decât băncile din afară. Dar băncile din afară nu au astfel de legi, celelalte ţări respectă legislaţia europeană.
Legea va avea, prin restricţionarea accesului la credit, un impact negativ pe orizontală asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, industriei materialelor de construcţii şi numărului de tranzacţii imobiliare.
Legea adoptată induce riscuri sistemice sectorului bancar din România, având impact asupra stabilităţii financiare a acestuia prin afectarea solvabilităţii băncilor cu posibile consecinţe asupra deponenţilor. Pe parcursul crizei, sistemul bancar nu a fost sprijinit cu bani de la stat. Factura crizei a fost plătită şi de sistemul bancar. În perioada 2009-2014, sistemul bancar a înregistrat o pierdere netă consolidată de 1,6 mld. euro. Aporturile suplimentare de capital s-au ridicat la 1,8 mld. euro în perioada 2009-2014. Această lege generează impact direct asupra bugetului statului prin intermediul programului Prima Casă, care este garantat de FNGCIMM în proporţie de 50%. Pierderea garanţiilor acordate de statul român prin programul Prima Casă nu va lăsa impasibile băncile, iar acţiunile lor se vor îndrepta asupra statului român cu consecinţe directe asupra tuturor cetăţenilor. Programul Prima Casă va fi cel mai probabil stopat.
Legea poate avea consecinţe fiscale importante pentru instituţiile de credit şi poate determina şi efecte negative asupra bugetului, deoarece vor scădea încasările din impozitul pe profit de la bănci. Obligaţiunile ipotecare care ar fi urmat să fie lansate tocmai pentru a genera resurse mai ieftine pentru creditare sunt în această situaţie compromise înainte să le lansăm. Asistăm la o totală lipsă de predictibilitate a mediului de business şi legislativ.
Impactul este unul semnificativ şi de o complexitate mult mai mare decât ar părea la prima vedere. Nu este vorba doar de un impact consistent de provizionare la nivelul băncilor şi care aduce o influenţă negativă industriei bancare. Se transferă un efect negativ asupra creditării economiei reale. Nevoia de capitalizare suplimentară generată de aplicarea acestei legi va fi resimţită din plin în cadrul exerciţiului de testare (AQR) care se va desfăşura anul viitor. Şi iar se vor auzi voci din economie cum că băncile nu acordă credite.
Asociaţia Română a Băncilor a înaintat Administraţiei Prezidenţiale solicitarea ca Preşedintele să sesizeze Curtea Constituţională sau să trimită legea la reexaminare. Legea adoptată de Parlament contravine prevederilor din Constituţia României, dreptului european în vigoare, respectiv Directivei 17/2014, şi Codului Civil. Astfel, această lege încalcă principiile neretroactivităţii, predictibilităţii şi proporţionalităţii legii, precum şi dreptul de proprietate prevăzute de Constituţia României. Asociaţia Română a Băncilor a sesizat Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE) să se asigure că România transpune corect Directiva 17/2014 pentru a evita infringementul. Ar fi trebuit să fie consultată BCE cu privire la o astfel de lege cu impact sistemic.
Comunitatea bancară solicită alinierea prevederilor naţionale la cadrul european dat de Directiva 17/2014 privind returnarea sau transferul către creditor al garanţiei sau al veniturilor obţinute din vânzarea garanţiei. Directiva europeană menţionează că părţile dintr-un contract pot decide de bunăvoie şi doar pentru viitor, începând cu data de 21 martie 2016, că returnarea către creditor a garanţiei este suficientă pentru a rambursa creditul. Are caracter voluntar, nu obligatoriu. De altfel, şi modelul spaniol privind darea în plată este voluntar şi include o serie de criterii de selecţie a celor care au dificultăţi financiare reale şi care ar putea beneficia de darea în plată.
Prin legea aprobată de Parlament în noiembrie, neconstituţională prin aplicarea la contractele existente şi contrară directivei, statul obligă banca să accepte o astfel de procedură. Se pune în pericol echilibrul balanţei creditori-debitori-depunători.
Băncile nu trebuie să fie penalizate de elementele care au afectat atât clienţii cât şi băncile, atât criza cât şi nivelul redus de educaţie financiară, ci trebuie cu toţii – statul, autorităţile şi noi –, de acum încolo, să învăţăm din aceste elemente şi să contribuim la creşterea nivelului de educaţie financiară. Inclusiv reglementatorii europeni s-au raliat la această idee. Trebuie să înţelegem că acesta este momentul la nivel european, mondial, în care cu toţii trebuie să fim conştienţi de o nevoie mai crescută pentru clienţi mai educaţi. Şi băncile au nevoie de asta pentru că, în prezent, înregistrează pierderi din cauza estimărilor mult prea optimiste de dinainte de criză şi a nivelului redus de educaţie financiară.
Înţelegem cu toţii că legea dării în plată afectează toate categoriile sociale, cu excepţia celor care doresc să transfere o pierdere, din nişte decizii de business greşite, pe bănci. Nu rămâne decât să ne întrebăm cum poate un stat european să contribuie voit prin lege la crearea unei probleme sistemice pieţei financiare care susţine economia.
Ne exprimăm speranţa că autorităţile vor conştientiza importanţa asigurării predictibilităţii mediului de business, respectarea drepturilor conform Constituţiei României şi normelor europene, lăsând astfel calea deschisă pentru o relaţie corectă între bănci şi clienţii lor.
COMMENTS