Leonardo Badea (ASF): Drepturile consumatorilor de produse financiare nonbancare trebuie respectate !

Leonardo Badea (ASF): Drepturile consumatorilor de produse financiare nonbancare trebuie respectate !

Cum apreciați evoluția de ansamblu a pieței asigurărilor în acest an?

 Datele pe care le avem până în prezent indică o creștere robustă a pieței, atât în ansamblu (+7,8%) cât și pentru o serie de segmente importante la care facem referire de obicei și care se numără printre principalele noastre preocupări. În special ne bucură faptul că asigurările de viață își mențin ritmul de creștere (+4,6%), ceea ce contribuie la păstrarea unui echilibru sănătos al pieței și la confirmarea dezvoltării graduale a unei culturi de risc și de economisire/investire a românilor, fără a pierde din vedere nici corelația acestora cu evoluția creditării. De asemenea observăm creșterea segmentului asigurărilor de sănătate (+24%), cu mult peste ritmul mediu al pieței, ceea ce confirmă perspectivele foarte bune pe care acest sector le are precum și eforturile din ultimii ani ale tuturor participanților la această piață. Și asigurările de locuințe (atât facultative cât și obligatorii) au crescut semnificativ (+7% pentru asigurarile facultative de locuințe, +4% pentru cele obligatorii și +6% pe întregul segment). Așadar informațiile de care dispunem conturează un an bun din perspectiva primelor brute subscrise pe piața de asigurări din România, iar indicatorii privind solvabilitatea și lichiditatea societăților de asigurare se mențin favorabili, în linii mari la niveluri comparabile cu cele din anul 2018 (rata SCR la nivelul pieței fiind de 1,72 iar rata MCR de 3,94).

Despre piața asigurărilor auto și în special despre RCA ne puteți confirma aceleași perspective favorabile?

Evoluțiile la care m-am referit anterior arată o ușoară tendință de reducere a dependenței pieței față de asigurările auto, prin creșterea consistentă a segmentelor de viață, sănătate, locuințe etc. De exemplu asigurările pentru riscuri de incendiu și calamități naturale au avut de asemenea o creștere robustă anul acesta (+8,4% pentru clasa A8 de asigurare), în condițiile în care ca volum sunt pe locul trei în structura pieței de asigurări generale (dupa asigurările RCA și CASCO). Sperăm ca aceste tendințe să se mențină și chiar să se amplifice în timp pentru că ele contribuie la sporirea stabilității și eficienței pieței prin diversificare. Este adevărat însă că, deocamdată, și pentru încă cel puțin o bună perioadă de timp, asigurările auto rămân dominante pe piața românească (57% din total). În 2019 am observat o creștere semnificativ mai consistentă a clasei A3 (asigurările CASCO, respectiv +11%) prin comparație cu clasa A10 (în principal RCA, respectiv +5%).

Aceste creșteri la care vă referiți sunt rezultatul majorării prețurilor asigurărilor sau este vorba de mai mulți români care apelează la asigurare?

Nu putem avea pe piața asigurărilor o statistică extrem de exactă privind asigurații, pentru că o persoană deține de regulă mai multe asigurări, adesea la societăți diferite (și asta este un lucru foarte bun pentru piață și pentru asigurați, arată că piața este eficientă, că există diversificare etc.), așa cum investitorii pe piața de capital pot realiza tranzacții bursiere prin mai mulți intermediari sau pot investi simultan în mai multe fonduri de investiții. Avem însă informații și statistici cu privire la evoluția numărului de contracte de asigurare, pe fiecare clasă, și vedem că în 2019 până acum numărul lor pe total piață a crescut în raport cu perioada similară din 2018. Desigur, din numărul de contracte nou încheiate, cele mai multe sunt pentru CASCO și RCA, pentru că aceste asigurări au adesea maturități mai scurte chiar de un an. În vreme ce, de exemplu, în asigurările de viață contractele se derulează și pe 20-30 de ani, de aceea numărul de contracte noi poate fi uneori mai redus pe parcursul unei anumite perioade de referință deși segmentul pe ansamblu consemnează o creștere a primelor subscrise și rezervelor constituite de societăți. Vedeți că piața asigurărilor este, chiar și în România, suficient de complexă în unele aspecte încât raționamentele utilizate pentru analiza ei să fie în mod necesar diferite în funcție de produs sau de la un segment la altul. Pentru multe dintre segmentele de asigurări generale pe care le-am menționat în răspunsurile anterioare se observă și o creștere a numărului de contracte, nu doar a valorii  primelor brute subscrise. Această statistică va fi însă mai relevantă la finalul anului, datorită ciclicității pe termen scurt specifică pieței locale, în special pe segmentul auto. De exemplu, creșterea pieței RCA este într-o mai mică măsură bazată pe creșterea prețurilor pentru că, cel puțin până la jumătatea anului, ritmul cu care a evoluat prima medie (+2,15%) este mai redus comparativ cu cel al primelor brute subscrise (+3,64%), raportat la perioada similară a anului anterior. De asemenea, numărul de contracte RCA a consemnat o creștere atât ca echivalent în unități anuale cât și ca număr efectiv (acesta din urmă trebuie însă interpretat cu atenție pentru că există o pondere mare a contractelor pe 6 luni și pe o lună).

Știm că adesea creșterile cantitative pot face loc unor vulnerabilități. Există astfel de potențiale amenințări pentru evoluția viitoare a pieței?

Întotdeauna există și riscuri potențiale, de aceea suntem atenți la toate evoluțiile pieței, atât la nivel micro cât și sectoriale. Suntem totodată conștienți că amenințarile pot fi endogene, venite din structura și particularitățile pieței, sau exogene, generate de cauze externe adesea imprevizibile. Cum știți, ASF urmărește în permanentă un dublu obiectiv: dezvoltarea piețelor financiare nebancare în condiții de robustețe, sustenabilitate și stabilitate, precum și protecția consumatorilor de astfel de produse financiare. Nu întâmplător m-am referit la un dublu obiectiv și nu la două obiective distincte. Cred cu tărie că cele două se întrepătrund în mod natural și că nu poți dezvolta o piață dacă nu există încredere din partea participanților că drepturile lor sunt respectate întocmai. Revenind la amenințările potențiale, sunt convins că cele mai importante nu mai constituie un secret pentru nimeni, pentru că deja de o lungă perioadă de timp le menționăm în publicațiile noastre periodice, ele fiind din pacate de natură structurală: concentrarea pieței atât din perspectiva societăților de asigurare (ex. pe piața RCA avem un grad mare de concentrare, primele doua societăți cumulând circa două treimi din primele brute subscrise) cât și a concentrării pe clase de asigurare (ex. dependența de asigurările auto la care făceam referire și în răspunsurile anterioare), precum și pierderile pe care segmentul RCA (și mai nou și CASCO) le aduc în activitatea societăților (nu uităm că pe termen lung pierderile pot afecta solvabilitatea, chiar dacă în prezent acest risc este redus la nivelul pieței în ansamblu).

Care sunt elementele de noutate care s-ar putea face simțite în viitorul apropiat pe aceasta piață?

Așa cum menționam, Consiliul ASF este atent la toate evoluțiile pieței, încercând să anticipeze tendințele și având ori de câte ori este posibil o abordare pro-activă față de riscurile potențiale pe care le identifică. Nu cu mult timp în urmă am creat un departament dedicat supravegherii conduitei asiguratorilor și intermediarilor pe piața asigurărilor tocmai pentru că ne-am dat seama că efortul nostru de a contribui la dezvoltarea pieței trebuie dublat de adresarea cât mai timpurie și eficientă a potențialelor riscuri din sfera operațională și a conduitei. Este firesc ca un volum de activitate în creștere să pună într-o primă etapă presiune pe fluxurile operaționale ale entităților supravegheate de noi, mai ales în cazul acelora care din cauza profitabilității reduse funcționau anterior cu un aparat administrativ și operațional dimensionat la minim (pentru eficiență maximă) care ar putea gestiona sub-optim un volum de activitate în creștere. De aceea am suplimentat resursele ASF destinate supravegherii conduitei, fără a le afecta pe cele destinate supravegherii prudențiale. Ne așteptăm ca acest efort să producă rezultate în cursul acestui an și să contribuie la creșterea încrederii consumatorilor în această piață. Tot pentru creșterea încrederii consumatorilor ne gândim să dăm caracter obligatoriu decontării directe pentru asigurarea RCA. Consiliul ASF nu a luat încă o decizie dar cântărim cu multă grijă și dăm multă atenție avantajelor pentru asigurați și pentru reglarea pieței pe care această soluție le-ar putea avea. Dacă ar fi obligatorie decontarea directă credem că s-ar diminua foarte mult fenomenele de hazar moral și selecție adversă, clientul fiind mult mai interesat de calitatea și promtitudinea serviciilor asiguratorului și nu doar de prețul poliței așa cum se întâmplă în prezent. Mai mult, comportamentul lui în trafic s-ar putea îmbunătăți știind că societatea de asigurări preferată pentru calitatea și promtitudinea serviciilor de decontare directă ii va solicita o primă mai mare la reînoirea poliței în cazul unui accident din vina sa. Așadar ar fi mai atent cum conduce pentru a beneficia în continuare la rândul său de o protecție foarte bună la un preț convenabil în cazul în care ar fi el cel lovit în trafic. Tot din această perspectivă, sperăm ca în viitor asigurările auto cu componentă telematică să fie mai mult prezente în piață și să contribuie la creșterea eficienței acesteia deopotrivă pentru asigurați și asigurători.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0