Leonardo Badea (BNR): Finanțarea prin piața de capital locală, devenită astăzi piață emergentă secundară, este una din oportunitățile de dezvoltare a României

Leonardo Badea (BNR): Finanțarea prin piața de capital locală, devenită astăzi piață emergentă secundară, este una din oportunitățile de dezvoltare a României

“Promovarea efectivă a pietei de capital din România la statutul de piață emergentă secundară de către agenția de evaluare financiară FTSE Russel este rezultatul efortului meritoriu din ultimii ani al întregii comunități locale implicate în dezvoltarea sa.

Efectele sunt atât directe (includerea unor companii într-o serie de indici internaționali urmăriți de o clasă mai importantă de investitori comparativ cu cei prezenți până acum pe piața noastră), dar mai ales indirecte, de natură reputațională și cu implicații structurale pe termen lung.

Cu precădere în contextul actual în care toate economiile se află în competiție acerbă pentru finanțare, intrarea efectivă într-o categorie superioară a piețelor de capital echivalează cu o ancoră suplimentară în sprijinul procesului de integrare financiară și convergență europeană, precum și pentru îmbunătățirea accesului la capitalul extern. Dobândirea statutului de piață emergentă secundară de capital crește atractivitatea pentru investitorii străini a instrumentelor financiare emise local, lucru de care vor beneficia deopotrivă segmentul privat al economiei cât și emitenții de obligațiuni din sectorul public sau atât de necesarele parteneriate public-private.

Cu cât economia românească se va deschide mai mult către finanțarea prin piața de capital, cu atât beneficiile statutului nou dobândit de aceasta vor fi mai însemnate iar transformările pozitive vor fi mai vizibile. Pasul pe care piața de capital din România îl face acum are premisele de a facilita efortul de relansare economică și pe cel de modernizare a țării, dacă tot mai mulți antreprenori și administrații locale vor avea curajul și ingeniozitatea de a transforma ideile lor de dezvoltare în proiecte economice fezabile, transparente, cu un sistem solid de guvernanță și prin care să ofere un parteneriat atractiv pentru investitorii pe piața de capital.

În opinia mea, finanțarea prin piața de capital locală, devenită astăzi piață emergentă secundară, este una din marile oportunități de dezvoltare a României în viitorul apropiat și mediu, alături de finanțarea prin fondurile europene” a declarat Viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0