Leonardo Badea (BNR): Perspective ale dezvoltării economice în condițiile imperativelor schimbării climatice

Leonardo Badea (BNR): Perspective ale dezvoltării economice în condițiile imperativelor schimbării climatice

Schimbările climatice reprezintă o provocare imensă pentru umanitate de a adopta un nou stil de dezvoltare durabilă, dar și o mare oportunitate de a modela societatea viitorului către o creștere economică mai echilibrată și incluzivă. Aceasta este mai mult decât o alegere, este datoria noastră față de generațiile viitoare.
Din păcate, chiar dacă acționăm prompt și consistent pentru a reduce emisiile de CO2 și toate celelalte forme de poluare care sporesc efectele de seră, probabil că nu va fi suficient de rapid pentru a inversa perturbările pe care le-am provocat deja planetei noastre. Acest lucru implică faptul că unele dintre efectele negative asupra mediului probabil nu se vor diminua, ci mai degrabă vor crește pentru încă mulți ani, înainte ca eforturile noastră să devină vizibile. Astfel, acestea vor continua să inducă transformări importante în funcționarea majorității economiilor de pe glob.
Chiar dacă suntem deja conștienți de impactul acestor schimbări asupra rutinei noastre zilnice, nu ne putem imagina decât o mică parte a modificărilor pe termen lung induse în modul nostru de lucru, asupra stilului de viață pe care îl avem sau în finanțele familiilor noastre (de la cheltuielile de sănătate la costul alimentelor, al utilităților, al călătoriilor și al timpului liber etc.). Dacă oamenii ar putea înțelege pe deplin costurile financiare uriașe pe care vor trebui să le suporte individual în viitor (nu foarte îndepărtat) ca rezultat al impactului climatic asupra activităților economice generale, probabil că ar înțelege mai bine cât de mic este efortul care ar trebui făcut astăzi pentru a recicla și pentru a reduce poluarea.
De mulți ani, economiștii discută despre riscurile schimbărilor climatice la nivel macroeconomic, având în vedere două perspective: riscurile fizice și riscurile de tranziție. De asemenea, cel puțin în ultimul deceniu, cercetătorii au arătat că vremea contează pentru rezultate sociale și economice (Dell și colab. 2014, Carleton și Hsiang 2016). Din păcate, majoritatea acestor riscuri au devenit deja realități și nu evenimente probabile. Ne confruntăm în ultimii ani cu pierderi economice uriașe cauzate de dezastre generate de încălzirea treptată, de inundații, de creșterea nivelului mării, de frecvența ridicată, severitatea și corelarea evenimentelor meteorologice extreme. Pierderile sunt fie sub formă de daune aduse proprietății, infrastructurii sau culturilor, de acutizare a unor afecțiuni cronice și pierderi de vieți omenești, perturbări ale comerțului și scăderi ale productivității, fie de migrație în masă și amenințări la adresa securității (Swiss Re Institute, 2021). În același timp, eforturile de reducere a poluării generate de activitățile economice au sporit costurile pentru întreprinderi și consumatori și, în unele cazuri, au făcut ca organizații sau produse / activități să devină nefezabile, cu un impact negativ asupra locurilor de muncă din acele zone. Presiuni inflaționiste ar putea apărea în viitor la nivel global sau regional dintr-o scădere a ofertei naționale și internaționale de mărfuri sau din șocuri de productivitate cauzate de evenimente meteorologice (Batten, Sowerbutts și Tanaka, 2020). Pe baza evoluțiilor actuale, putem anticipa că produsele agricole ar putea deveni (în medie) mai scumpe în viitor, din cauza implicațiilor negative ale climei asupra productivității culturilor și a creșterii animalelor, dacă nu reușim să reducem poluarea și să investim semnificativ în tehnologii mai bune (cu capacitate digitală).
În același timp, evenimentele meteorologice induse de schimbările climatice pot duce la pierderi financiare mari, avuție mai mică și PIB mai mic. Creșterea nivelului și a temperaturii mării, secetele (și incendiile asociate), inundațiile și furtunile vor afecta turismul în zonele care sunt dependente din punct de vedere economic de veniturile din activități conexe. Calitatea vieții în unele centre urbane dense poate avea de suferit, determinând astfel oamenii să se mute în alte zone, cu un impact negativ asupra unor categorii de afaceri și locuri de muncă din sectorul serviciilor și sectorul imobiliar din acele zone urbane. Impactul negativ global asupra creșterii economice și a puterii de cumpărare poate duce la accentuarea suplimentară a inegalităților și a tensiunilor sociale.
Potrivit unui raport publicat de organizația caritabilă britanică Oxfam (2021), cele mai bogate șapte țări din lume ar putea pierde miliarde în fiecare an în următoarele trei decenii ca urmare a schimbărilor climatice, în timp ce impactul asupra țărilor mai sărace ar putea fi și mai semnificativ. În același timp, Banca Mondială (2021) estimează că încă 132 de milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi duși la sărăcie extremă până în 2030 din cauza schimbărilor climatice. Provocările asociate schimbărilor climatice se intensifică în țările cu venituri mici până la medii din cauza sărăciei, a dezvoltării inadecvate și a dependenței ridicate de resursele naturale (Rogelj și colab., 2016).
Efectele schimbărilor climatice asupra oamenilor sunt adesea mai pronunțate în zonele și în rândul populațiilor deja vulnerabile. Acesta este motivul pentru care combaterea schimbărilor climatice trebuie însoțită de măsuri pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili și pentru a aborda alte provocări globale, cum ar fi sărăcia și inegalitatea.
Cu toate acestea, există totodată un potențial semnificativ de a dezvolta proiecte ecologice care vor îmbunătăți structura și conținutul economiilor lumii. Conform principiilor managementului responsabil, obiectivul unei gestionări adecvate a unei afaceri implică faptul că trebuie să răspundem intereselor tuturor părților interesate: nu numai ale deținătorii de capital, ci în egală măsură ale angajaților, furnizorilor, clienților și, nu în ultimul rând, ale comunității locale.
Există cel puțin șapte direcții principale de dezvoltare care ar putea ajuta la reducerea impactului activităților noastre economice asupra ecosistemului planetei:

1. Finanțarea pentru proiecte ecologice trebuie să beneficieze de condiții avantajoase și de o combinație de fonduri publice și emisiuni private de obligațiuni sau alte surse neguvernamentale (credit bancar, finanțări ale organizațiilor internaționale). Acest lucru nu va fi ușor în condițiile creșterii peste tot în lume a datoriei publice, dar se poate realiza prin canalizarea programelor de investiții publice către atingerea obiective climatice și către tranziția la activități economice mai puțin poluante.

2. Infrastructura este dependentă de finanțarea publică ce trebuie să sufere modificări importante, pentru a se adapta la noile cerințe, deoarece pe lângă necesitatea deja cunoscută de a dezvolta rețelele navale, rutiere, aeriene și feroviare, anumite vulnerabilități au fost evidențiate de pandemia Covid-19. Trecerea la electrificarea transportului rutier implică, de asemenea, dezvoltarea rețelelor de stații de alimentare cu energie electrică. Apare și noțiunea de infrastructură green, având la bază o rețea planificată strategic de zone naturale și seminaturale, care pot furniza o gamă largă de servicii ecosistemice. iar prin servicii ecosistemice înțelegem beneficii ale societății umane- aer curat, apă curată, recreerea într-un mediu sănătos, precum și o protecție a comunității împotriva inundațiilor, habitat diversificat și dezvoltarea spațiilor verzi.

3. Industria auto ar trebui să accelereze introducerea pe scară largă a modelelor electrice fezabile și cu autonomie îndelungată. În acest sens, producătorii din diverse țări au început să-și definească ținte, multe dintre ele situate în viitorul apropiat, orizont 5-10 ani, care stabilesc că se va trece aproape exclusiv la producția de automobile electrice. Sigur, estimările și angajamentele, în anumite cazuri, par foarte optimiste. Dar, trebuie să subliniem că aceste lucruri sunt perfect realizabile. Pe de altă parte, guvernele naționale iau în considerare introducerea anumitor restricții privind vânzările de automobile diesel și benzină. Evoluția tehnologiei arată că în mod cert, viitorul va fi cel al autovehiculelor bazate pe electricitate. Tehnologia mai trebuie însă să evolueze până când acestea vor oferi același confort și autonomie precum vehiculele clasice cu motoare bazate pe combustie internă.

4. Există mai multe noi industrii și tehnologii curate bazate pe digitalizare a căror dezvoltare trebuie sprijinită. Vorbim deja despre un ecosistem virtual în care sunt dezvoltate noi servicii și produse. Aceste produse și servicii trebuie să respecte standarde stricte de securitate și confidențialitate. Economia digitală ajută companiile să facă față provocărilor în epoca indusă de criza pandemică pentru a crea noi modele de afaceri digitale, adaptate la cerințele societății. Există unele estimări care afirmă că în următorul deceniu 70% din valoarea nou creată în economie va avea la bază modele de afaceri care utilizează platforme digitale. Aceste estimări optimiste trebuie să țină cont însă că o parte semnificativă numeric din populația lumii nu este conectată la internet. Viitorul însă, va trebui să răspundă provocărilor de azi și să aducă soluții de pătrundere în era digitală a națiunilor lumii.

5. Sistemele naționale de educație și organizațiile private implicate în activități educaționale pentru toate categoriile de vârstă și profesie trebuie să continue să investească în schimbarea mentalității colective. Deși cetățenii sunt mult mai conștienți de importanța protejării mediului și a menținerii habitatelor nepoluate, acest proces trebuie accelerat și, de asemenea, ar trebui susținut mai intens prin activitatea organismelor internaționale cu strategii, analize și propuneri pentru promovarea dezvoltării durabile și a comportamentului responsabil al indivizilor, al familiilor și al comunităților.

6. Economia circulară oferă în continuare numeroase oportunități pentru dezvoltare durabilă bazată pe noi modele de organizare a activităților economice cu un impact negativ minim asupra mediului. Pandemia de coronavirus a catalizat prioritățile globale și astfel, nu mai putem amâna eforturile de combatere a crizei climatice. Dezvoltarea durabilă se poate realiza prin conceptul de economie circulară, ecologică și prin unirea partenerilor din lanțul valoric. Într-o lume în care majoritatea produselor aparțin economiei liniare, concepute pentru a fi utilizate și apoi aruncate ducând la cantități enorme de materiale irosite și la poluare, nevoia de schimbare este obligatorie. Într-o economie circulară, produsele sunt refolosite, cele care nu pot fi reutilizate sunt reciclate prin procese chimice, mecanice sau biologice. Astfel, se obține reducerea amprentei de carbon, reducerea materiei prime rezultate din combustibil fosil și folosirea materiilor prime durabile, având la bază alegerile bio.

7. Sănătatea populației este influențată de nivelul schimbărilor climatice, de posibilele răspândiri ale bolilor contagioase, dar și de siguranța cetățenilor ca urmare a intensificării dezastrelor naturale. Prin urmare, asistența medicală și farmaceutică rămâne unul dintre cele mai importante sectoare în care cercetarea și investițiile trebuie să continue la un nivel accelerat. Sistemele naționale de sănătate, precum și rețelele private ale furnizorilor de servicii medicale, ar trebui să continue să își dezvolte serviciile și să sporească accesibilitatea , atât în ceea ce privește proximitatea, cât și costurile.

În ultimul timp, atât organizațiile internaționale, cât și societatea civilă s-au preocupat de accelerarea adoptării măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.
Unul dintre răspunsurile UE a fost de a așeza schimbările climatice în fruntea agendei sale politice prin Pactul Verde European publicat în decembrie 2019 de Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Scopul principal al Pactului Verde European este de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Aceasta recunoaște faptul că impactul schimbărilor climatice va deveni imposibil de gestionat dacă noi, ca societate, nu luăm măsuri imediate și decisive, inclusiv măsuri economice și planuri regionale de ajutorare, care sunt deja în curs de desfășurare la nivelul UE .
Lupta pentru conservarea unui mediu sănătos pentru generațiile viitoare are și o componentă economică importantă. Dezvoltarea viitoare a tuturor economiilor va depinde de capacitatea de a produce fără a polua, iar bunăstarea societății va fi influențată de abilitatea de a funcționa într-o manieră prietenoasă cu mediul. Tehnologia nepoluantă și capacitățile de producție fără impact asupra mediului vor fi elemente cheie ale competitivității pe plan internațional. Totodată, agricultura ecologică și rezilientă față de noile condiții climatice va constitui un factor important pentru echilibrul macroeconomic și pentru menținerea sănătății populației. În condițiile în care comerțul internațional va ajunge probabil să fie dominat de bunurile bazate pe tehnologii nepoluante, obținerea unui echilibru extern (balanță comercială, cont curent, datorie externă etc.) va depinde foarte mult de dobândirea și utilizarea acestor tehnologii prin cercetare și investiții canalizate. Țărilor sărace sau în curs de dezvoltare, care în plus au acumulat și datorii în creștere în ultimii ani, le va fi foarte greu să finanțeze astfel de obiective, dacă nu reușesc în primul rând să pună în ordine finanțele publice și să eficientizeze sectorul administrației care consumă o parte semnificativă a resurselor bugetare atât de necesare pentru investiții. Pentru o dezvoltare viitoare robustă și durabilă este nevoie de o echilibrare cât mai rapidă a bugetelor publice, astfel încât acestea să aibă spațiul necesar pentru investițiile atât de importante ce trebuie efectuate. La rândul său, partea privată a economiei are nevoie să adopte cât mai rapid și autentic obiective privind mediul, guvernanța și impactul social, armonizate cu cele privind eficiența economică la care nu se poate renunța niciun moment pentru că rămân motorul dezvoltării, inovației, productivității, adaptării la noile condiții și nevoi. Accentuarea priorității obiectivelor ESG( Environmental Social Governance) pe agenda companiilor poate veni doar odată cu conștientizarea importanței lor de către consumatori, astfel ca ele să fie cerute tot mai mult și să reprezinte un criteriu în alegerea ofertelor disponibile pe piață. Tocmai de aceea, sistemul de educație și de formare trebuie să pună mai mult accent pe conștientizarea populației față de aceste priorități devenite existențiale.
Totodată, măsurile publice de stimulare a dezvoltării economice durabile prin încurajarea producției, a transportului și a distribuției mai curate de bunuri și servicii, împreună cu o taxă mai mică pentru companiile care reduc poluarea sunt mai necesare ca niciodată. Ne aflăm într-un moment decisiv în transformarea și dezvoltarea economiei ca urmare a mai multor factori catalizatori, dintre care criza pandemică este foarte importantă. Nu putem înțelege cu adevărat economia de astăzi dacă nu suntem în măsură să ne imaginăm cum va arăta probabil mâine și toate acțiunile noastre actuale trebuie să vizeze dezvoltarea lumii de poimâine. Nu este ușor, dar este de o importanță capitală!

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0