Libra Internet Bank a avut un profit net de 160,7 milioane de lei în Semestrul I din 2023, ceea ce reprezintă o creștere cu 45,9% față de aceeași perioadă din 2022. Activele nete totale au ajuns la 10,3 miliarde lei după primele șase luni ale acestui an, valoare cu 6% mai mare decât cea de la finalul lui 2022.
Rezultatele vin ca urmare a unei creșteri semnificative pe toate sursele de venituri, raportat la semestrul I din 2022. Astfel, venitul din dobânzi s-a majorat cu 44,5%, cel din comisioane cu 48,5%, iar cel din schimburi valutare cu 5,4%. Aceste creșteri vin în condițiile în care prima jumătate a acestui an a fost marcată de evenimente macroeconomice nefavorabile, presiuni inflaționiste, incertitudinea cauzată de războiul din Ucraina și o evoluție imprevizibilă a dobânzilor.
Libra Internet Bank a continuat să își îmbunătățească indicatorul Cost to income (Cost/venit), reprezentativ pentru eficiența operațională în domeniul bancar. Astfel, procentul înregistrat în primul semestru al anului curent a fost de 40,7%, în condițiile în care se situa la 48,2% în urmă cu un an. Libra Internet Bank a bifat creșteri – raportat la Semestrul I din 2022 – și în privința rentabilități capitalurilor proprii (ROE) – 26,7% față de 22,8%, rentabilității activelor (ROA) – 3,1% față de 2,4% și a ratei de creștere anuale a activelor nete – 11,5% față de 1,3%.
Portofoliul net de credite al Libra Internet Bank s-a majorat cu 7,5% în primul semestru din 2023 și a atins nivelul de 6,4 miliarde lei. În privința domeniilor finanțate, cele mai mari creșteri s-au înregistrat pentru Agribusiness (+20%) și Microfinanțare (+15%), două dintre nișele în care banca s-a specializat constant în ultimii ani. Tot în prima jumătate din 2023, rata creditelor neperformante din portofoliul Libra Internet Bank se situa la 1,6%, în condițiile în care media pieței era de 2,7%, la 31 martie 2023.
În mai 2023, Fitch a confirmat perspectiva stabilă în privința ratingului Libra Internet Bank, datorată rezilienței peste așteptări a performanței băncii, în contextul riscurilor generate de pandemie și conflictul din Ucraina. Inclusiv în perioada analizată de către Fitch Ratings, indicatorul de lichiditate imediată s-a situat permanent peste pragul de 35%, iar rata de adecvare a capitalului a fost peste nivelul minim impus de Banca Națională a României.
Tot în primul semestru din 2023, Libra Internet Bank a devenit prima bancă din România înscrisă în programul Mastercard Digital First, ce confirmă îndeplinirea standardelor ridicate în privința fluxului de deschidere online a unui cont bancar, dar și a obținerii și utilizării unui card digital.
În plus, Libra Internet Bank și-a consolidat statutul de partener numărul 1 al fintech-urilor prezente în România prin colaborarea cu Raiffeisen Digital Bank AG, unul dintre cele mai importante branduri bancare din Europa Centrală și de Est.
“Aceste rezultate financiare, ce indică o continuare a trendului crescător în privința profitabilității și eficienței operaționale a Libra Internet Bank, sunt o confirmare că banca a luat deciziile potrivite, într-un context complicat, cu multe provocări. Am rămas fideli strategiei de nișă, dar și focusului în zona de IT & Tehnologie, cu o permanentă preocupare pentru oferirea unei experiențe la cele mai înalte standarde pentru clienții noștri”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, Director General Adjunct al Libra Internet Bank.
COMMENTS