Libra Internet Bank ajunge la active de peste 7,3 miliarde lei în 2020 și se apropie de top 10 bănci din România

Libra Internet Bank ajunge la active de peste 7,3 miliarde lei în 2020 și se apropie de top 10 bănci din România

În 2020, Libra Internet Bank a continuat să urce în clasamentul băncilor din România după valoarea activelor, de pe locul al 15-lea, până pe poziția a 13-a, marcând astfel cea mai bună clasare după acest criteriu din istoria băncii. La finalul anului trecut, valoarea activelor băncii era de 7,32 miliarde lei, în creștere cu peste 12% față de cifra înregistrată în 2019 (6,53 miliarde lei).

“În 2020, am avut cu toții de gestionat o realitate complet nouă, în care întreaga lume s-a schimbat cu mare rapiditate. Din fericire, Libra Internet Bank a reușit să se adapteze rapid, demonstrând agilitate, responsabilitate și siguranță în ape tulburi. Am rămas permanent alături de clienții noștri, față de care am avut o atitudine proactivă și protectivă. Am venit cu soluții adaptate, precum restructurarea creditelor, participarea la Programul IMM Invest sau finanțările cu garanții europene de până la 90%, în cadrul Facilității COSME a Fondului European de Investiții. Ne-am menținut creșterea organică, iar soldul creditelor nete a crescut cu peste 15%, participând în același timp la efortul sistemului bancar de a veni în sprijinul companiilor afectate de efectele crizei sanitare. În condițiile în care rolul băncilor este mai important ca oricând, ca parte a soluției de revenire economică, Libra Internet Bank demonstrează ca este 100% pregatită să contribuie la reușita acestui demers esențial pentru întreaga societate”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

Anul trecut, Libra Internet Bank a continuat să înregistreze creșteri ale principalilor indicatori de business. Astfel, soldul creditelor nete a depășit 4,63 miliarde lei, în creștere cu peste 15% față de valoarea înregistrată în 2019 (4,01 miliarde lei), iar soldul surselor atrase a fost de 6,39 miliarde lei, în creștere cu 13% față de finalul lui 2019 (5,65 miliarde lei). În același timp, rata de neperformanță a rămas la un nivel sub media pieței, cu o valoare înregistrată de 2.95%, la finalul anului trecut. De asemenea, profitul băncii a fost unul consistent, de peste 38 milioane lei, deși diminuat față de valoarea din 2019, în contextul unui cost mai mare al riscului determinat de ajustările metodologiei de constituire a provizioanelor, cu scopul adaptării la evenimentele neprevăzute derivate din situația pandemică.

De-a lungul unui an 2020 marcat de numeroase incertitudini, Libra Internet Bank a reușit performanța de a se afirma drept cea mai activă bancă românească în zona Fintech, prin cele 4 parteneriate încheiate cu jucători globali din acest domeniu. În același timp, la finalul anului trecut, banca a ocupat primul loc la categoria bănci și instituții financiare, în Topul Angajatorilor realizat de platforma Undelucram.ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0