Emisiunea privată de obligațiuni, deschisă de la data de 17 martie, s-a finalizat înainte de termen, prin colectarea sumei de 4,29 milioane euro de la investitori în mai puțin de o săptămână.
“Mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată. Depășirea pragului de succes și închiderea subscripției înainte de termen, mai ales în această perioadă dificilă la nivel global, întăresc spiritul ambițios al Libra”, a declarat Emil Bituleanu, Director General Libra Internet Bank.
Plasamentul a fost intermediat cu succes de către Tradeville, fiind înregistrate 27 de subscrieri din partea investitorilor, majoritatea prin platforma online. Obligațiunile au o valoare nominală de 500 euro, o dobândă de 5% plătibilă semestrial și au scadența la 10 ani.
“Investitorii au apreciat strategia simplă și clară, faptul că suntem expuși pe industrii ferite, precum și pașii decisivi pe care i-am făcut în zona de tehnologie”, a adăugat Emil Bituleanu.
Libra Internet Bank a înregistrat una dintre cele mai mari rate de creștere organică din sistemul bancar românesc în ultimii ani, cu o medie anuală de +30% pe ultimii 5 ani. În prezent, banca are active de peste 6 miliarde lei, surse atrase de la clientelă de peste 5 miliarde lei, o rețea de 55 sucursale și peste 100.000 de clienți.
Care au fost elementele ce au stat la baza succesului emisiunii de obligaţiuni Libra Internet Bank? “Siguranţa în timpuri tulburi, destul de probabil. Oferta de obligaţiuni Libra este a unei bănci care funcţioneaza operaţional cu peste 70% din angajaţi lucrând zilnic de acasă, o bancă foarte bine pregatită tehnologic şi cu un portofoliu echilibrat pe nisele noastre pe care suntem specializaţi” ne-au declarat reprezentanţii băncii.
Libra Internet Bank este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor și acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.
COMMENTS