Liebrecht & wooD România pariază pe schimbarea profilului clienţilor

Liebrecht & wooD România pariază pe schimbarea profilului clienţilor

Profilul clientului de imobile se va schimba în următorii ani, în special cel al persoanelor de peste 40 de ani, care vor dori să evadeze din marile oraşe spre zone mai liniştite, după cum a afirmat Sorin Ioan Blaga, general manager Liebrecht & wooD România, în cadrul Real Estate Forum.

Liebrecht & wooD România a pus un pariu acum cinci ani. Probabil că este cel mai mare proiect în lucru la acest moment. Este un proiect de 5.000 de unităţi, la 25 de kilometri de Bucureşti, pe malul lacului Tătaru, la ieşirea pe Autostrada A2. Am studiat foarte mult potenţialul unui asemenea proiect care este destul de conflictual cu hub-urile de birouri, cu aglomeraţia din Bucureşti…Ne-am uitat la toate aceste aspecte împreună cu specialiştii noştri şi considerăm că avem foarte mari şanse de câştig graţie unui element care închide un mod de viaţă. Pentru acest profil de oameni care nu se mai încadrează între 35-40 de ani este vorba şi despre linişte, despre natură, despre un anume mod de viaţă şi acolo suntem noi cu proiectul. Acolo, credem noi că va fi o zonă în care îşi vor dori foarte mulţi să evadeze, să trăiască altfel, să aibă un alt mod de a-şi petrece timpul în afara corporaţiilor. Proiectul nostru de 5.000 de unităţi are o anvergură de minim 13 ani de dezvoltare. Probabil că vom începe să ridicăm acolo primele case la jumătatea anului viitor. În aceşti 13 ani, lumea se va schimba şi vor apărea noi profile ale viitorilor cumpărători. Noi credem că Bucureştiul are nevoie de mai multe proiecte de genul acesta care să fie în afara aglomerărilor din centru”, a spus Sorin Ioan Blaga.

Compania are un proiect de anvergură şi în Frumuşani, pe care îl dezvoltă ţinând cont tot de schimbarea profilului clientului în următorii ani.

Noi în proiectul de la Frumuşani avem în vedere panouri solare, dar încă nu este atât de simplu să intri în sistemul naţional de energie. Există şi anumite concepte în educarea consumatorului. Cei mai mulţi clienţi vor materiale precum cărămida sau cimentul. Nu esunt de condamnat, doar că noi le punem la dispoziţie şi soluţii eco. Dar nu suntem atât de entuziaşti. Nu avem aşteptări atât de mari”, a mai afirmat general manager-ul Liebrecht & wooD România”.

Sorin Ioan Blaga crede că ceea ce se va schimba, cu adevărat, greu în România este dorinţa românilor de a fi proprietari.

Contextul legislativ nu susţine chiriaşul. La noi, nu există o piaţă concretă a chiriilor, instituţională, să spunem. Mentalitatea de a avea în proprietate ceva, indiferent ce, se va schimba foarte greu oricât de mult credem noi că generaţia viitoare va fi alta. Pentru că ei vor moşteni ceea ce primesc de la noi. În proiectul nostru de la Frumuşani, am luat în calcul toate aspectele, inclusiv ideea de a închiria la un moment dat”, a mai afirmat Sorin Ioan Blaga.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0