Liniile de producție ale Lasselsberger Ceramics România, deţinătorul brandului CESAROM şi unicul producător local de plăci ceramice, continuă la parametri normali, în contextul actual al pandemiei de coronavirus. Conducerea companiei a implementat o serie de măsuri stricte de protecție pentru cei 440 de angajați ai fabricii SANEX, din Cluj-Napoca, pentru ca producția zilnică de peste 25.000 de mp de gresie și faianță să se desfășoare în condiții normale.
„Sănătatea angajaților noștri este cel mai important lucru în această perioadă dificilă, motiv pentru care am implementat o serie de măsuri interne pentru siguranța acestora. Printre aceste se numără intensificarea activității de igienizare a tuturor spațiilor comune din incinta fabricii, a magazinelor proprii și a microbuzelor care transportă angajații. Dezinfectăm la intervale de timp regulate toate spațiile comune și am oferit mănuși de protecție angajaților care intră în contact cu parteneri externi sau cu documente cu circulație”, a declarat Petrișor Grindeanu, Director General al SANEX S.A.
Printre măsurile luate de către Lasselsberger Ceramics România se mai numără și limitarea accesului transportatorilor, colaboratorilor și curierilor în incinta fabricii, aceștia primind totodată materiale de protecție și dezinfectant. În ceea ce privește vizitele furnizorilor sau ale clienților care vin din zonele cu risc ridicat, acestea sunt complet interzise.
Tot pentru protecția angajaților, anumite activități întreprinse de companie au fost mutate în mediul online, respectiv delegațiile în și din alte țări au fost înlocuite cu video-conferințe sau cu platforme de comunicare online. În cazul persoanelor angajate, care au copii cu vârsta sub 12 ani, aceștia pot solicita acordarea de zile libere, în conformitate cu prevederile recent anunțate de autorități.
CESAROM, leaderul pieţei româneşti de gresie şi faianţă este unul dintre brandurile cu tradiţie din România, având o istorie de aproape 60 de ani. CESAROM se produce în fabrica Sanex SA din Cluj-Napoca, companie care a devenit, începând cu anul 2004, membră a grupului austriac Lasselsberger GmbH, leader în producţia europeană de plăci ceramice (gresie, faianţă şi decoruri ceramice).
În prezent, capacitatea totală de producţie din cadrul fabricii Sanex SA din Cluj-Napoca se ridică la peste 8 milioane de metri pătraţi anual, SANEX SA comercializând o gamă variată de modele de gresie, faianţă şi plăci decor.
COMMENTS