De peste trei decenii România și românii așteaptă un plan de țară pe termen lung cu strategii, tactici de aplicare și etapizări, bazat pe principii sănătoase. Până acum singurele surogate de planuri de țară au venit din afară- vorbim aici de foile de parcurs trasate pentru a fi primiți în NATO sau UE, și respectiv ceea ce urmează pentru trecerea la euro sau intrarea în OCDE. Fondul rămâne însă gol: am avut secvențe, am avut frânturi dar nu avem un întreg.
Și, mai grav, nu avem principii sănătoase nici în ceea ce privește guvernarea și nici la nivel de societate. Ne complacem într-o minciună pepetuă pe care uneori chiar ajungem să credem ce e adevăr. Încet, încet, devenim o nație fără ambiții, fără valori reale, dar cu ifose de mari domni (dacă am avea o minimă cultură istorică am știi că nu am fost niciodată imperiu, ca să facem apel la străbuni). Zi de zi, ceas de ceas, cultivăm și ridicăm mediocritatea la rang de artă. Și încercăm prin orice mijloace să îi facem pe cât mai mulți să creadă că aceasta e normalitatea. Unii ar spune că asta e democrația: dictatura majorității mediocre asupra unor elite marginalizate. Alții i-ar spune socialism, mai mult sau mai puțin utopic. Eu îi spun mai simplu: drumul drept către prăpastia fără fund a anonimatului.
Trăim în continuare evocând valori ce tind deja să fie acoperite de praful istoriei: Ilie Năstase, Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi, dacă e să facem referire doar la sport. Dar situația e repetabilă și extrapolabilă în orice alt domeniu. Nu facem nimic însă pentru a crea un cadru de dezvoltare sănătos pentru cei care vin din urmă, pentru a crește un viitor Hagi, un viitor Brătianu sau un viitor Paulescu!
Mă înfioară zi de zi ceea ce citesc despre direcția în care e impinsă Educația (cu largul concurs al unui ministru populist, fără verticalitate, viziune sau principii). Părinți plini de frustrări și apăsați de propriile nereușite împing lucrurile în derizoriu. Și sunt lăsați, ba chiar încurajați! Fac petiții pentru a nu mai fi promovată competiția în școli: așadar, fără clasamente, fără premii, fără promovarea performanței: totul anonimizat! Oameni buni, ar fi cazul să vă treziți: viața e o competiție, societatea e o competiție, lumea e o competiție! Terminați cu absurditățile și haideți să ne vedem fiecare de ceea ce știm să facem mai bine (dacă știm cu adevărat ceva)! Nu suntem nici buricul pământului, nu depinde nimeni de noi: suntem o simplă gară, mică și dărăpănată, într-un colț uitat de lume, pe care doar războiul ruso-ucrainean a mai adus-o puțin în lumina reflectoarelor. Trenuri și oportunități vin și pleacă și e plină lumea de gări și călători care așteaptă pe peroane. Dacă nu suntem deștepți – a se citi competitivi – nici trenurile nu vor opri în gara noastră, nici noi nu vom reuși să ne agățăm din mers de ele.
Vom continua să ne mirăm că naționala României a devinit ciuca bătăilor, în timp ce pompăm bani în buzunarele *cui trebuie* pentru ca odraslele noastre să fie pe teren în locul celor care merită cu devărat, a celor muncitori și cu talent. Vom continua să pompăm bani pentru ca aceleași progenituri, făcute exclusiv pentru a fi fericite, să ocupe posturi calde, la stat sau chiar privat, în condițiile în care nu au nicio pregătire și nici calități. Vom continua să ne mirăm de ce tinerii valoroși iau drumul străinătății pentru a se realiza în societăți normale, concurențiale până în măduva oaselor. Și, în timp ce aceștia produc PIB pentru alte țări, îi vom blama, laolaltă cu clasa politică pe care tot noi o învestim cu autoritate din patru în patru ani. Trăiască mediocritate și PCR (nu partidul, ci reminiscența sa, sistemul Pile Cunoștințe și Relații)!
COMMENTS