România a evoluat în ultimii ani de la o acoperire de aproape 100% a importurilor pe segmentul alimentar cu exporturile efectuate, în 2014, până la un grad de circa 60% în 2020, când ne-am apropiat de un minus de 3 miliarde de euro în schimburile externe de profil. INS a publicat situația detaliată pe secțiuni conform clasificării standard de comerț internațional, în care exporturile sunt cuantificate în termeni FOB iar importurile CIF (inclusiv costurile de transport și asigurare), adică la frontiera țării.
Astfel, se poate observa pe parcursul unui an întreg ( pentru a evita influențele date de sezonalitate) că aproape jumătate din deficitul sectorial pe zona alimentară a fost generat de legume și fructe (mai exact 1.335,2 milioane euro sau 47% din total). Fapt total inacceptabil date fiind condițiile pedo-climatice de care dispunem și calitatea produselor autohtone. Fragmentarea exploatațiilor agricole și logistica precară pe lanțul de transmitere spre consumator sunt, mai degrabă, factorii care au contat, alături de preferința marilor rețele de magazine pentru loturi mari de produse uniforme și mai arătoase, dar de o calitate mai scăzută, aduse din import.
Pe locul doi și abia la jumătate față de legume și fructe dar cam un sfert din deficitul total a venit pe partea de carne și produse alimentare ( -694,3 milioane euro sau 24% din total), consecință a destructurării marilor complexe zootehnice și a insuficientei capacități de asociere a micilor producători pentru a produce eficient, nici subvențiile acordate nefiind destul de stimulative pentru a dezvolta acest sector.
Ceea ce se regăsește și pe segmentul de produse lactate și ouă de păsări, ce adună și el aproape o cincime din deficitul alimentar al țării. Dacă mai punem la socoteală și vânzarea rapidă a flotei de pescuit imediat după evenimentele din 1989, nici nu are rost să ne mai mirăm că am ajuns să importăm masiv pește și alte produse similare, ajungând cu suma celor deja menționate anterior la aproape 100% din deficitul alimentar național.
Faptul că înregistrăm excedente considerabile, mai ales la cereale (+1,1 miliarde euro, echivalentul cam a două cincimi din deficit), dar și la animale vii (+222,2 milioane euro, respectiv 8% din minusul total), nu arată decât o slabă capacitate de prelucrare în țară, pentru a putea obține o valoarea adăugată mai mare. Pe acest calapod al exportului de materii prime pentru a le regăsi apoi din import în produse finite ale industriei alimentare, mai adăugăm la rezultatul din comerțul exterior undeva la peste 300 de milioane de euro pentru preparate și alimentare diverse dar, surpriză, o sumă comparabilă pentru hrana destinată animalelor. De ce exportăm preparate din cereale și importăm mâncare pentru animale, rămâne să ne spună specialiștii în materie.
Iar declinul general al industriei alimentare, tot mai puțin competitivă pe plan regional, se vede și în deficitul masiv la zahăr și preparate din zahăr, dincolo de faptul că trebuie să importăm, din motive obiective, cafea, ceai, cacao și condimente ( peste o jumătate de miliard de euro deficit „de pornire” pe zona alimentară, sau 18% din total). Și, dacă tot ne-am poticnit la zahăr, de ce să stăm mai bine la ulei, unde în ciuda producției interne de floarea-soarelui, unde stăm relativ bine, tot mai adăugăm încă 167 de milioane de euro la deficit.
Desigur, nu le putem produce pe toate pentru a fi pe plus peste tot și mai intervine și specializarea intraindustrială. Totuși, cel puțin la legume și fructe, precum și pe partea de dezvoltare a industriei alimentare, legată de altfel chiar de siguranța națională și sănătatea publică, ar trebui să intervenim rapid. Simultan cu descurajarea exporturilor cu valoare adăugată redusă, de genul exportului de cereale, pentru a importa apoi biscuiți.
COMMENTS