Macroeconomia en detail by Alpha Bank România: Dezvoltarea durabilă – dimensiunea socială

În anul 2015, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat planul de acțiune pentru dezvoltarea durabilă – economică, socială și de mediu – a lumii până în 2030 – Agenda 2030, sintetizat în 17 obiective (Fig.1). Uniunea Europeană (UE) a aderat la Agenda 2030, pe care o consideră esențială pentru consolidarea rezilienței față de șocurile viitoare, pe fondul trecerii către dubla tranziție (verde și digitală). Politicile adoptate de Comisia Europeană în perioada 2019-2024 au urmărit realizarea de progrese pentru toate cele 17 obiective. Abordarea a fost pan-guvernamentală, pe baza lansărilor de programe transformaționale susținute legislativ și financiar, a monitorizării rezultatelor folosind setul oficial UE de indicatori pentru evaluarea obiectivelor dezvoltării durabile și a raportării rezultatelor monitorizării în cadrul Semestrului European, exercițiu anual în care statele membre ale UE își aliniază politicile bugetare și economice la obiectivele și normele convenite la nivelul UE.
Dimensiunea socială a Agendei 2030 a fost în prim planul orientărilor politice ale Comisiei Europene în perioada 2019-2024. Care au fost rezultatele? Și cum a evoluat România în cadrul regiunii? Analiza unei selecții din setul oficial UE de indicatori pentru obiectivele de dezvoltare durabilă în domeniul educației, muncii și veniturilor oferă imaginea de ansamblu.

 

Sistemele de educație și formare de calitate accesibile populației reprezintă fundamentul învățării pe toată durata vieții, determinând capacitatea de inovare și participare în societate. Măsurile UE s-au concentrat pe îmbunătățirea competențelor de bază, educația timpurie și îngrijirea copiilor, reducerea abandonului timpuriu al școlii, creșterea dimensiunii învățământului superior, învățarea adulților și sporirea aptitudinilor digitale. Această strategie avea drept finalitate îmbunătățirea accesului tinerilor la locuri de muncă într-o perioadă în care sunt așteptate mari transformări în ceea ce privește exigențele de încadrare determinate de tranziția verde/digitală și răspândirea inteligenței artificiale care vor duce la eliminarea multor categorii de locuri de muncă azi ocupate de cei cu nivel de instruire redus și mediu.

Printre țintele de atins până în anul 2030 sunt: 1) cel mult 15% procentul celor cu vârsta de 15 ani care obțin rezultate slabe (sub nivelul 2 la testul PISA la toate cele trei materii – citire, matematică și științe), 2) cel mult 9% din tinerii în vârstă de 18-24 ani să abandoneze sistemul de educație și formare, 3) cel puțin 45% din tinerii cu vârsta de 25-34 să fie absolvenți cu studii superioare, 4) cel puțin 96% din populația de vârstă preșcolară să fie incluși în educația preșcolară, 5) cel puțin 60% din absolvenții de învățământ profesional să treacă prin stagii de muncă în primii 3 ani de la absolvire, 6) cel puțin 60% din populația în vârstă de 25-64 ani să treacă printr-o formă de educare sau formare în fiecare an, 7) 80% din populația în vârstă de 16-74 ani să aibă cel puțin cunoștințe digitale de bază.

România are mult de recuperat până la atingerea acestor obiective. Participarea copiilor preșcolari la educație a fost a doua cea mai redusă în regiune în perioada 2015-2023 și în scădere în 2023 față de media din 2015-2023 (Fig. 2a). Ponderea celor cu rezultate slabe la testele PISA din 2022 a fost de 45%, mult peste nivelul țintă stabilit pentru 2030 și și fără îmbunătățire față de rezultatele din testele organizate în 2006, 2009, 2012, 2015 și 2018 la care România a participat (Fig. 2b).

Abandonul școlar, adică ponderea în rândul populației în vârstă de 18-24 ani a celor cu cel mult educație gimnazială neîncadrați în vreo formă de învățământ pe durata lunii de dinaintea anchetei, a fost mult mai ridicat decât în țările din regiune sau media UE, în perioada 2015-2023 și fără îmbunătățire în 2023 (Fig.2c). Persistența rezultatelor slabe în învățământul gimnazial și a abandonului școlar a îngreunat absolvirea învățământului superior. Într-adevăr, ponderea absolvenților de învățământ superior în perioada 2015-2023 a fost sub media UE și cea mai redusă din regiune, iar nivelul din 2023 s-a situat sub media perioadei 2013-2023 (Fig. 2d). Ponderea populației în vârstă de 25-64 ani, cu cel puțin abilități digitale de bază (28%) a fost cea mai redusă din regiune în perioada 2015-2023 fără îmbunătățire în 2023 (Fig. 2e).

Accesul pe piața muncii este dependent de educație. Comisia Europeană a avut ca obiectiv creșterea ocupării (Fig.3a) și reducerea populației tinere necuprinsă, nici în educație și nici pe piața muncii (Fig.3b) astfel încât până în 2030, 80% din populația în vârstă de 20-64 ani să lucreze și 9% din populația cu vârsta cuprinsă între 15-29 ani să fie inactivă. Atingerea acestor obiective rămâne o provocare pentru România unde în 2023, 69% din populația în vârstă de 20-64 ani era ocupată și 19% din populația în vârstă de 15-29 nu era inclusă nici în vreo formă de învățământ și nici nu lucra, cel mai mare decalaj față de ținta 2030 în regiune.

Accesul pe piața muncii și munca prestată se reflectă în venituri, care prezintă mari diferențe, atât în interiorul statelor membre cât și între statele membre punând în pericol coeziunea socială și democrația. În 2019 existau 95,4 milioane de persoane la risc de sărăcie și excluziune socială în UE (22% din populație), iar în România 7 milioane (39% din populație). Ținta pentru 2030 este o reducere cu 15 milioane față de situația din 2019. La nivelul UE nu s-au făcut progrese în 2023, dar România a reușit o scădere de până la 6 milioane a populației la risc de sărăcie și excluziune socială (32% din populație). Dacă trendul va continua, există șansa ca ponderea acestei populații să ajungă la nivelul mediei europene în 2030. Sunt necesare măsuri pentru reducerea riscului de sărăcie din mediul rural cu o magnitudine dublă față de orașe (45% față de 19% în 2023), cel mai mare diferențial din regiune. Riscul sărăciei în orașe este, de fapt, sub rata medie a sărăciei din UE (Fig. 4a).

România a reușit să reducă inegalitatea veniturilor atât în interiorul țării, cât și în UE. Cu toate acestea, pe plan intern, România a rămas a doua cea mai inegală distribuție a veniturilor din regiune în 2023. Veniturile cincimii celei mai bogate a populației a fost de 5,8 ori mai mare decât veniturile cincimii celei mai sărace a populației, raportul micșorându-se de la 6,9 ori cât a fost în 2015-2023 (Fig. 4b). În cadrul UE, România a reușit o recuperare a decalajelor impresionantă, PIB-ul pe cap de locuitor în puterea de cumpărare standard a fost de 77,7% din media UE în 2023, față de 63,1% în 2015-2023. Creșterea a fost cea mai mare din regiune și a permis României să depășească Bulgaria (64,1%), Grecia (67,3%) și Ungaria (76,3%), dar nu și Polonia (79,8%) sau Cehia (90,7%) (Fig.4c).

România a avut rezultate bune în ceea ce privește reducerea inegalității veniturilor atât pe plan intern, cât și în UE. Pentru ca acest proces să continue, țara trebuie să se concentreze pe recuperarea decalajelor consistente în educație.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0