MAMBricolaj, lanțul românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă prezent pe piața AeRo a Bursei de Valori București, marchează astăzi, la aniversare a 13 ani de la deschidere un record al tranzacțiilor înregistrate de MAM Morarilor, primul magazin al rețelei dezvoltate doar în 2023: 160.600 adică mai mult de jumătate din totalul de 318.500 tranzacții înregistrate de întreaga rețea doar anul trecut. În cei 13 ani de dezvoltare constantă, MAM Bricolaj, este brandul de magazine unde fiecare bucureștean a intrat măcar o dată, pentru a vedea oferta sau a cumpăra cel puțin un produs. Bilanțul rețelei create de omul de afaceri Cristian Găvan include și expansiunea comparabilă cu vechimea sa de 13 ani a portofoliului de produse, care a crescut de 13 ori, de la 1.500 de repere inițiale la peste 20.000 în prezent, și s-a dublat față de anul trecut. MAMBricolaj a devenit și magazinul preferat al clienților finali, care au o pondere de 60% din totalul consumatorilor, restul de 40% dintre clienți fiind meseriași.
La aniversarea a 13 ani, compania oferă clienților, până pe data de 20 aprilie, discount de 10% la cumpărăturile făcute online pe site-ul MAMBricolaj, iar până pe 25 aprilie, toți clienții care fac cumpărături de minimun 200 de lei în magazinul fizic MAMBricolaj Morarilor, primul magazine al reței, pot participa la o tombolă cu premii surpriză.
Primul magazin al rețelei MAMBricolaj a fost deschis de omul afaceri Cristian Găvan în anul 2011, după ce în 2009, în plină criză financiară, și-a analizat business-ul și contextul economic și a decis schimbarea strategiei pentru dezvoltarea ulterioară. La acel moment, Cristian Găvan, antreprenor cu experiență de peste 10 ani în domeniul mobilierului, și-a pus la bătaie toate economiile, 100.000 de euro, pentru a investi în magazin și în stocul de marfă.
”În ciuda provocărilor pieței de profil, MAM Bricolaj și-a consolidat poziția ca unul dintre principalii furnizori de materiale și echipamente pentru pasionații de bricolaj și DIY, printr-o creștere constantă a numărului de clienți și diversificare, cu un vârf al vânzărilor în 2023 când s-au înregistrat cele mai numeroase tranzacții la magazinul MAM Morarilor, aproximativ 160.600 din cele 318.500 de tranzacții înregistrate de cele trei magazine ale rețelei”, a declarat Cristian Găvan, fondator și acționar majoritar al rețelei MAMBricolaj.
Dezvoltarea rețelei MAMBricolaj a fost fundamentată prin investiții în extinderea gamei de produse, creșterea numărului de angajați și modernizarea spațiilor, precum extinderea magazinului MAM Morarilor, în 2019. Implementarea panourilor fotovoltaice în 2021 a demonstrat angajamentul MAMBricolaj față de sustenabilitate, iar deschiderea magazinului online în 2017 și listarea la bursă în 2021 au consolidat poziția pe piață a MAMBricolaj și au oferit acces la capital pentru extinderea afacerii. Introducerea serviciului de proiectare mobilier din 2019 și deschiderea magazinului MAM Ghencea, în 2021, au fost mișcări strategice pentru a satisface nevoile clienților și pentru a extinde prezența pe piață.
”Pentru noi, 13 este un număr norocos, înseamnă un business matur, caracterizat de o creștere constantă a numărului de clienți și diversificare. Portofoliul a crescut de 13 ori, în 13 ani, depășind 20.000 de repere, aproape dublu față de 2023, când aveam aproape 11.000 de repere, cărora le-am adăugat, din luna martie, categoria de produse petshop, adresându-ne posesorilor de câini și pisici, din dorința de a demonstra capacitatea anticipării noastre la nevoile clienților. În 2023, tendința DIY a reprezentat un motor de creștere pentru afacere, atrăgând un număr semnificativ de clienți end user, care au devenit o parte importantă a bazei de consumatori. În paralel, cererea pentru produse online a înregistrat o creștere constantă, reflectând dorința consumatorilor pentru achiziții rapide și convenabile. Pentru anul 2024, atragerea clienților end user și extinderea gamei de produse rămân priorități importante. De aceea, ne-am extins atenția și către alte categorii de produse, cum ar fi accesorii pentru telefoane, produse de întreținere auto, lenjerii de pat și ustensile de bucătărie, pentru a răspunde în continuare cerințelor în schimbare ale pieței”, a declarat Cristian Găvan, fondator și acționar majoritar al rețelei MAMBricolaj.
Conform datelor oficiale, raportate de companie la BVB, în primele șase luni ale anului trecut, rețeaua MAMBricolaj a înregistrat vânzări nete de 26,86 milioane de lei, de remarcat fiind creșterea diviziei on-line cu o pondere în vânzările nete de 6.1%, 1.63 mil lei si o creștere de 8,32% comparativ cu S1 2022. MAM Luică a contribuit cu o pondere de 35.5% din cifra de afaceri totală, înregistrând vânzări nete de 9.54 mil lei, MAM Morarilor a contribuit cu o pondere de 45.91% din cifra de afaceri realizată, înregistrând vânzări nete de 12.33 mil lei, iar MAM Ghencea, cu 2 ani de operare a contribuit cu 12,48% în realizarea cifrei de afaceri, înregistrând vânzări nete de 3.35 mil lei.
COMMENTS