Maravela & Asociații, noutăți în departamentul farma și sănătate

Maravela & Asociații, noutăți în departamentul farma și sănătate

Departamentul farma și sănătate (Healthcare and Life Sciences) al Maravela & Asociații a publicat un ghid cuprinzător al reglementărilor în domeniul farmaceutic și sănătate din România.

Ghidul a fost conceput ca o unealtă a Lexology Navigator și constituie o importantă resursă informațională pentru profesioniștii mediului de business și domeniului juridic. Oferă o sintetizare a principalelor elemente aferente unui număr important de aspecte, cum ar fi tendințele și evoluția sectorului, reglementări în materie de producție, distribuție și marketing, autorizațiile testelor clinice, relația cu autoritățile din domeniu, practicile neloiale și elemente de protecția datelor.

Lexology colaborează cu avocați buni și cu lideri de opinie pe plan mondial pentru a furniza conținut personalizat de actualitate și analize detaliate către profesioniștii din mediul de afaceri din lume. Secțiunile Lexology Navigator sunt menite să răspundă nevoii avocatilor in-house de cercetare comparativă a informațiilor furnizate de contribuitori renumiți din diverse jurisdicții. Printre contribuitorii Lexology Navigator se regăsesc nume mari din piața avocaturii de business, precum Bird & Bird, Dentons, Eversheds, Hogan Lovells, Perkins Coie, Reed Smith și White & Case.

Departamentul farma și sănătate al Maravela & Asociații furnizează servicii către numeroase companii din sectoarele farmaceutic și biotehnologic, producători de echipamente medicale, furnizori de servicii medicale, autorități de reglementare și asociații profesionale din domeniu. Asistența acordată și serviciile legale furnizate includ aspecte de reglementare, fuziuni și achiziții, protecția drepturilor de proprietate intelectuală, publicitate, aspecte fiscale, concurență, relaționarea cu autoritățile și cadrele medicale, sponsorizări, politica de stabilire a prețurilor, studii clinice, studii non-intervenționale și altele.

 

Autor: Diana Dăscălescu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0