CEO și membru al Consiliului de Administrație al NTT DATA Romania, Maria Metz reprezintă una dintre figurile emblematice ale mediului de afaceri clujean. În decursul a 21 de ani, Maria a preluat diverse roluri în cadrul NTT DATA Romania și, de la 1 mai 2021, este CEO al companiei. Cu o echipă de management formată în cadrul companiei, compusă din tineri pregătiți să facă față oricărei provocări, mai ales în contextul actual, Maria și-a imprimat viziunea orientată spre oameni ca fundament în strategia de dezvoltare a companiei.
Cum v-ați pregătit să deveniți CEO în cadrul grupului NTT DATA?
Anii petrecuți în IT m-au adus foarte aproape de oameni. Alături de cei cu care am lucrat, colegi, colaboratori și clienți, am învățat arta dialogului frecvent și a ascultării, loialitatea, transparența și respectul reciproc. Interacțiunile constante cu ei au fost cea mai bună școală de management.
În contextul actual, în care educația și cariera sunt o prioritate care nu mai are gen, sunteți un lider pregătit să conducă compania NTT DATA Romania către următorul nivel. Care este viziunea dumneavoastră?
Viziunea mea se sprijină pe un set de valori bine definite: autenticitate, inovație, creativitate și curaj. Astfel, primele 100 de zile în funcția de CEO al companiei NTT DATA Romania au decurs firesc, stilul meu de conducere fiind unul integrativ. Dintotdeauna am fost un susținător al transformării continue, specifice unei organizații agile și al importanței OMULUI într-o lume digitală.
Cum a schimbat pandemia modul de lucru?
Am învățat să avem mai multă grijă unii de alții și ne-am adaptat programele de wellbeing la noul context pentru a menține un climat sănătos.
Devine evident că o abordare integrată, care are în centru omul și nevoile lui actuale, este cea care va amprenta modul în care vom opera, iar modelul nostru de lucru pune în balanță eficiența lucrului de acasă cu beneficiile interacțiunii sociale. Am decis să menținem sediile deschise și am continuat investițiile în amenjarea spațiilor de birou, respectiv mutarea în sedii noi – în Brașov, Novi Sad și Sibiu, oferind astfel o alternativă reală colegilor care doresc să lucreze și de la birou. Simultan, ne-am propus sa creăm un sistem atomic, de reverse mobility, o rețea de spații NTT DATA amplasate în localități mai mici, care să ofere constant oportunități de interacțiune față în față.
Ce sectoare consideraţi că sunt portdrapelul digitalizării?
Transformarea digitală înseamnă, dincolo de upgrade tehnologic, schimbare de mindset. Simplificarea proceselor, eficientizarea operațională și reducerea costurilor sunt avantaje importante care vor face diferența și vor contribui semnificativ la asigurarea dezvoltării business-urilor și a societății.
Tot mai multe companii din zona de producție și logistică, cu procese complexe în activitatea curentă, înțeleg necesitatea transformării digitale și își pregătesc un roadmap în acest sens. Ne așteptăm ca peste o treime dintre companiile din acest segment să facă pași importanți în următorii 2 ani.
Industriile care au investit major în transformare digitală sunt industriile telecom, IT, retail, banking și servicii financiare. Observăm cu bucurie accelerarea digitalizării în sectorul public, un proces benefic pentru toți cetățenii și care va conduce spre construirea de orașe conectate și inteligente.
Care sunt la ora actuală cele mai căutate soluții de către clienții din România?
Pachetul complet pentru transformarea digitală în cadrul unei companii diferă de la caz la caz, dar în esență ar trebui să acopere soluții care adresează eficiența operațională (cum sunt soluțiile ERP – Enterprise Resource Planning), simplificarea și automatizarea proceselor (RPA, BPM, Artificial Intelligence), vederea de ansamblu asupra business-ului prin rapoarte manageriale și analiză de date, servicii de hosting/cloud pentru infrastructura hardware și servicii de securitatea și protecția datelor (Cybersecurity).
De exemplu, în sectorul manufacturier, avem peste 300 de clienți mulțumiți de Clarvision ERP, produs dezvoltat local pe piață încă din 2001. În Clarvision investim constant, în special în modernizarea și adaptarea lui la nevoile actuale ale pieței. Clarvison MES este soluția inteligentă pentru managementul producției din fabrică și care oferă sprijin în planificarea și urmărirea producției, optimizarea resurselor și eficientizarea proceselor de fabricație. Clarvision MES este pasul spre industria 4.0 și spre unificarea tehnologiilor digitale cu producția convențională.
Adaptarea la cerinţele clienţilor presupune forţă de muncă foarte bine calificată în domeniul IT, de unde o procuraţi, cu ce universităţi colaboraţi?
Nu e un secret pentru nimeni că în toate domeniile, la nivel global, se resimte o rată mai mare a fluctuației de personal. E un subiect pe care îl avem pe agendă și noi. Numărul de proiecte crește constant și avem nevoie de resurse. Bătălia în atragerea forței de muncă nu ar trebui să se dea doar între beneficii imediate și pachete salariale; ci, pe termen lung, ar trebui să conteze mai mult stabilitatea, accesul la programe de dezvoltare profesională și ascensiune în carieră, și implicarea în acțiuni de CSR (Corporate Social Responsability). Proiectele și acțiunile pe care le-am desfășurat în toți acești ani au avut un impact semnificativ în poziționarea brandului nostru, care susține performanța, responsabilitatea și sustenabilitatea.
Avem parteneriate de colaborare cu universități din multe orașe, iar cu Universitatea Babeș-Bolyai am dezvoltat 4 programe universitare (licență și master), dintre care unul este de reconversie profesională pentru dezvoltarea unei cariere în IT. În cadrul programelor interne desfășurăm academii de pregătire pe diverse tehnologii și soluții, pentru a facilita integrarea rapidă a viitorilor noștri colegi în proiecte. În acest moment avem în desfășurare un proiect co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, prin care oferim programe de practică studenților.
Sunteţi foarte apreciaţi pentru adaptabilitate şi capacitate de inovare. Cum reuşiţi să menţineţi ştacheta la nivel atât de înalt?
Tehnologia schimbă rapid modul în care trăim, atât la locul de muncă, cât și acasă. În NTT DATA ne angajăm să îmbunătățim calitatea vieții folosind tehnologia și inovația. Putem localiza cele mai inovatoare tehnologii și soluții dezvoltate în grupul nostru. Avem platforme și soluții pentru a construi orașe inteligente și conectate.
Investim constant în cercetare și inovație atât la nivel de grup cât și în România, unde avem colegi care fac parte din centre globale de excelență – Artificial Intelligence, Blockchain, Internet of Things, Intelligent Automation, Software Engineering Automation.
Ce planuri şi ţinte aveţi pentru anul 2021?
În primul rând să continuăm să aducem valoare adăugată clienților noștri, să ne continuăm proiectele, să creștem gradul de specializare al echipei și să ajungem la o cifră de 4 000 de angajați până în 2024, la finalul mandatului meu. Financiar, ne propunem să încheiem anul fiscal 2021 cu o creștere a veniturilor de 18,5% față de anul precedent.
În cadrul grupului, ne propunem să capitalizăm oportunitățile de a dezvolta proiecte la nivel global.
Ce rol joacă Cluj-Napoca în business-ul companiei?
În Cluj-Napoca am înființat compania, aici este sediul central și comunitatea pe care o susținem de peste 21 de ani prin implicarea în proiecte educaționale, culturale și sportive. Ne bucurăm să oferim, împreună cu alți parteneri, sprijin autorităților locale în conturarea strategiei de digitalizare a orașului și a dezvoltării comunității.
Cluj-Napoca este unul dintre cele mai active orașe din România în domeniul IT, autoritățile locale au o abordare integrată și o strategie de dezvoltare a orașului, care susține conceptul de Smart City și se concentrează pe asigurarea permanentă a creșterii calității vieții. Toate acestea vor contribui la dezvoltarea comunității, la atragerea de noi investitori și deci la crearea unui mediu tot mai ofertant pentru business.
COMMENTS