MasterCard Incorporated a anunţat azi rezultatele financiare pentru cel de-al treilea trimestru din 2013. Potrivit datelor oficiale transmise, compania a raportat un profit de 879 milioane de dolari pentru Q3, rezultat cu 14% mai mare decât valoarea înregistrată anul trecut în perioada similară.
Veniturile (vânzările) nete au atins la finalul lunii septembrie 2013 valoarea de 2,2 miliarde doalri, cu 16% mai mult decât în trimestrul al treilea din 2012. Volumul tranzacţiilor celor aproape 2 miliarde de clienţi ce deţin carduri MasterCard şi Maestro a crescut în Q3 cu 14%, atingând valoarea de 763 miliarde dolari.
„Am avut, din nou, un trimestru bun în toate zonele geografice unde suntem prezenţi”, a declarat Ajay Banga (foto), preşedinte-CEO al MasterCard. „Un element-cheie al strategiei noastre a fost tehnologia şi ştiinţa noastră de a furniza clienţilor soluţii sigure de acceptare a cardurilor, care să uşureze procesul de încasări şi de plăţi ale beneficiarilor finali – publicul deţinător de carduri bancare. Am lansat, de exemplu, soluţii precum Simplify Commerce – soluţia care permite comercianţilor să înceapă să accepte mai uşor plăţi mobile şi de tip e-commerce în decurs de minute”, a adăugat acesta.
Pentru primele 9 luni ale anului, masterCard a raportat un profit net de 2,2 miliarde dolari, cu 15% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. La 30 septembrie 2013, veniturile consolidate ale companiei au atins valoarea de 6,2 miliarde dolari, ceea ce reprezintă o creştere de 13% faţă de primele trei trimestre din 2012.
COMMENTS