Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis către investorii italieni: „Aveţi încredere în economia României!”

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis către investorii italieni: „Aveţi încredere în economia României!”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a pledat, ieri, pentru încurajarea investiţiilor italiene în ţara noastră şi a prezentat un scurt bilanţ al relaţiilor economice România-Italia. Declaraţiile au fost făcute în prezenţa preşedintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, la Forumul de Afaceri Româno-Italian „Investiţii Italiene în România – Un parcurs european în economia globală”.

iohanis forum

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, în planul cooperării economice, Italia este al doilea partener comercial al României şi unul dintre cei mai importanţi parteneri în plan investiţional.

„În anul 2015, schimburile comerciale au depăşit 13,5 miliarde de euro, fiind în creştere cu peste un miliard faţă de 2014 (…). În prezent, numărul societăţilor româneşti cu capital italian se ridică la peste 42.000, cu un capital total investit de peste 1,6 miliarde euro(…). La fel de îmbucurător este şi faptul că întreprinzătorii italieni arată un interes crescând atât faţă de sectoarele economice tradiţionale, precum industria şi agricultura, cât şi faţă de noi sectoare, precum serviciile, sistemul bancar sau domeniul IT”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului i-a transmis preşedintelui Italiei şi investitorilor prezenţi la forum că există şi potenţial de dezvoltare a turismului şi a economiei verzi în ţara noastră. Preşedintele României a punctat că avantajele competitive şi poziţia geo-strategică a României reprezintă argumente puternice” pentru implicarea în proiecte energetice majore, cu miză regională şi europeană.

“Dorim să încurajăm mai multe investiţii italiene în ţara noastră. De aceea, sunt foarte bucuros să fiu astăzi aici, împreună cu domnul Preşedinte Mattarella, pentru a vă felicita, pentru a vă încuraja şi pentru a vă spune deschis: aveţi încredere în economia românească!”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului le-a mai transmis investitorlor italieni că „economia românească se află în plin proces de consolidare, de multiplicare şi diversificare a oportunităţilor de afaceri. Pentru România, 2016 va fi anul unei creşteri economice robuste, de peste 4%, una dintre cele mai ridicate rate de creştere economică din Uniunea Europeană. Avem o datorie publică sustenabilă, în jurul valorii de 40% din PIB, unul dintre cele mai scăzute niveluri într-o Uniune Europeană încă afectată de povara datoriilor publice. Stabilitatea macroeconomică ;i financiară a României oferă încredere pentru viitor, fapt reflectat de creşterea, în 2015, cu circa 17% a investiţiilor străine directe. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce prive;te viteza de conectare la internet, iar calitatea forţei de muncă este un alt avantaj competitiv românesc. De exemplu, peste 25% din studenţii care vor absolvi în România se orientează către studii tehnice, iar alţi 25% către sectorul de afaceri şi cel economic. În fiecare an, 7.000 de noi absolvenţi IT în România se adaugă celor 90.000 deja existenţi pe piaţa muncii.

Şeful statului şi-a încheiat discusul prin a reaminti că România şi Italia cred în viitorul Uniunii Europene.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0