Mihaela Stroia este noul CEO al UNIQA Asigurări de Viaţă

Mihaela Stroia este noul CEO al UNIQA Asigurări de Viaţă

Începând cu luna iunie 2021, Mihaela Stroia preia funcţia de CEO – Preşedinte al Directoratului UNIQA Asigurări de Viaţă.
Cu o experienţă de peste douăzeci de ani în domeniul serviciilor financiare, dintre care cinci alături de echipa UNIQA, Mihaela Stroia îşi asumă din nou un rol în structura Directoratului UNIQA, în cadrul căruia a mai deţinut un mandat în intervalul 2017 – 2019.
Anterior colaborării cu UNIQA, Mihaela Stroia şi-a consolidat experienţa profesională în cadrul unor importante companii de audit şi consultanta financiară, precum şi din domeniul asigurărilor şi administrării fondurilor de pensii facultative.
Pe parcursul activităţii sale în echipa UNIQA, Mihaela Stroia, din rolul de director economic, a coordonat şi implementat proiecte importante pentru optimizarea activităţii în aria financiară, pentru a crea un cadru de stabilitate şi soliditate financiară a companiei, în baza principiilor de management al riscurilor şi standardelor stabilite pentru un business responsabil.
“Parcurgem o perioadă în care adaptarea continua este necesară, cu atât mai mult cu cât asigurările de viaţă reprezintă un motor important de creştere sănătoasă şi durabilă pentru UNIQA în România. Compania se afla într-o nouă etapă a evoluţiei, aducând în prim plan experienta oferită clienţilor, definită de simplitate, relevantă, accesibilitate şi încredere. În acest context, activitatea pe segmentul asigurărilor de viaţa trece în coordonarea Mihaelei Stroia, un profesionist cu o vastă experienţă, care a dat dovadă, de fiecare dată, de o conduită situată la cele mai înalte standarde de etică şi integritate. Experienţa şi contribuţia sa de până acum în cadrul UNIQA, în aria financiară, dar şi la nivelul structurii superioare de management, ne oferă toată încrederea că vom continua să construim pe baze solide stabilitatea financiară a companiei pentru un business responsabil faţă de echipă, clienţii şi partenerii noştri, precum şi faţă de comunitate”, au declarat reprezentanţii Consiliului de Supraveghere UNIQA Asigurări de Viaţă.
„Preiau această funcţie cu toată responsabilitatea, într-o etapă nouă a evoluţiei UNIQA, marcată atât de transformările de la nivelul companiei, cât şi de provocările contextului actual, în care oamenii sunt tot mai conştienţi de rolul şi relevanta protecţiei prin asigurare. Stabilitatea financiară, modul în care gestionam riscurile şi responsabilitatea cu care desfăşurăm activitatea vor continua să dea măsură reuşitei noastre de a ne consolida poziţia în rândul celor mai relevanţi jucători din piaţa asigurărilor. Sunt onorată să fac parte din Directoratul UNIQA şi am convingerea că, alături de colegii mei, vom creşte mai departe încrederea şi aprecierea de care UNIQA se bucura în rândul clienţilor şi partenerilor săi”, a precizat Mihaela Stroia, CEO – Preşedinte al Directoratului UNIQA Asigurări de Viaţă.
Următoarea perioadă aduce o serie de schimbări importante, care susţin transformarea şi dezvoltarea activităţii Grupului UNIQA la nivel internaţional, dar şi în plan local. Compania parcurge o nouă etapă de evoluţie, având obiective ambiţioase pentru a obţine evaluări de 5 stele din partea clienţilor în toate ţările în care Grupul UNIQA este prezent.
Noul model de business al companiei armonizează procesele la nivelul pieţelor internaţionale, ceea ce permite mobilizarea tuturor competentelor profesionale pentru a adresa nevoile clienţilor într-un mod personalizat, în funcţie de segmentul de care aparţin – Retail, Bancassurance, Corporate & Affinity, oferindu-le produse şi servicii de calitate, la nivelul celor mai înalte exigente.
Cu o istorie de peste 10 ani în piaţa asigurărilor din România şi beneficiind de peste 200 de ani de experienţă ca parte dintr-un Grup internaţional cu o prezenţă tot mai puternică la nivel european, UNIQA Asigurări şi UNIQA Asigurări de Viaţă continuă să aducă valoare în viaţa clienţilor, concentrându-şi eforturile în trei direcţii principale: dezvoltarea de produse şi servicii relevante, care adresează nevoi de asigurare specifice, eficientizarea proceselor şi optimizarea costurilor prin digitalizare, precum şi investiţia în calitatea echipei de profesionişti.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0