Mihaela Stroia, UNIQA: Asigurarile de viață contribuie la un viitor mai bun pentru asigurat și familia sa

Mihaela Stroia, UNIQA: Asigurarile de viață contribuie la un viitor mai bun pentru asigurat și familia sa

Vânzările de asigurări de viață în România au crescut în ultimii ani, dar rămân la un nivel scăzut în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană. Motivele variază de la lipsa de informare, posibilități financiare limitate sau crize economice. 

Cu toate acestea, semnalele sunt pozitive și există potențial de creștere pe piață, mai ales că o asigurare de viață reprezintă un act de responsabilitate din partea asiguratului, atât pentru protejarea sa, cât și a familiei, în caz de evenimente nefericite, după cum declară Mihaela Stroia, CEO UNIQA Asigurări de Viață, într-un interviu acordat pentru Piața Financiară.

Potrivit acesteia, numărului românilor asigurați poate crește cu sprijinul statului român, în situația în care ar implementa facilități fiscale pentru primele (contribuțiile) platite de către persoane sau angajatori, similar altor țări din UE. 

Mihaela Stroia a explicat cum se adaptează UNIQA Asigurări de Viață acestei piețe în schimbare, extinzându-și portofoliul și investind în soluții digitale, precum și prin parteneriate pe termen lung, pentru a contribui la o viață mai bună și un viitor mai sigur pentru clienții săi și pentru comunitate, în general.

Care sunt caracteristicile actuale ale pieței de asigurări de viață? Există vreo diferență/schimbare survenită în 2023, care merită menționată?

Vânzările de asigurări de viață în România au înregistrat o tendință ascendentă în ultimii ani, însă ponderea lor în totalul subscrierilor de asigurări rămâne scăzută (aproximativ 17%) dacă ne comparăm cu alte țări din UE, precum Italia, Franța sau chiar Ungaria.

În acest moment, populația României încă se confruntă cu o vulnerabilitate semnificativă în fața riscurilor de accidente, boli și deces. Pe de altă parte, credem că această vulnerabilitate poate fi redusă prin adoptarea soluțiilor de protecție oferite de asigurările de viață. 

Din păcate, însă, trebuie să recunoaștem că există un interes încă destul de scăzut pentru asigurările de viață, iar între motive putem enumera lipsa de educație și informare, nivelul scăzut de trai sau eventuale crize.

De altfel, informațiile de la nivelul pieței arată că 7 din 10 români se tem de o posibilă criză economică care ar putea afecta situația lor financiară, inflația și conflictul din Ucraina fiind percepute drept riscuri majore. 

În acest context, cred că, pentru a stimula achiziționarea asigurărilor de viață, ar fi nevoie de adoptarea unui regim fiscal care să ofere facilități, așa cum se întâmplă în multe alte state din UE.

Însă, chiar și în ciuda acestor provocări, credem că România este pe drumul cel bun, cu creșterea conștientizării potențialilor clienți privind necesitatea de a se asigura în caz de situații neprevăzute, atât pe ei, cât și familiile și apropiații lor. 

Cum caracterizați comportamentul de consum al românilor care se orientează către asigurările de viață?

În portofoliul UNIQA,  de-a lungul timpului, ponderea și dinamica cea mai mare au avut-o produsele complementare produselor de creditare.

Însă, în ultimii doi ani și jumătate, observăm o creștere accelerată a asigurărilor cu acumulare de capital, aici vorbind despre asigurări care protejează atât în caz de supraviețuire, cât și de deces, asiguratul respectiv primind beneficii garantate la finalizarea contractului,  sau mostenitorii, în cazul decesului acestuia.

De exemplu, pe partea de asigurări cu acumulare de capital garantată, am înregistrat o creștere a contractelor noi incheiate de 31% în 2022, comparativ cu 2020, iar pentru 2023, estimăm o creștere de 33% în termeni de noi contracte încheiate.

În acest proces, ne bazăm pe un parteneriat strategic în ceea ce privește distribuția, încheiat cu Raiffeisen Bank, pentru a adresa cererea tot mai mare venită din partea clienților, care au conștientizat importanța de a avea o asigurare de viață. Modificarile operate la nivelul produselor începând cu acest an le-au facut mai atractive pentru clienți, aceștia luând decizia de a alege UNIQA pentru a încheia o asigurare de viață. 

În ceea ce privește formele de distribuție, doresc să subliniez că rolul specialiștilor și factorul uman rămân importante în procesul de achiziție și gestionare a asigurărilor de viață.  Multi români se informează doar de pe Internet despre asigurări, deși, ideal ar fi să ia legătura cu un specialist în domeniu, care să îi recomande produse adaptate nevoilor sale.

Cum a influențat pandemia alegerile românilor cu privire la asigurările de viață?

Pandemia a constituit un punct de cotitură în conștientizarea cu privire la riscurile la care suntem expuși și necesitatea protecției financiare în fața problemelor ce pot apărea în viața fiecăruia dintre noi. Această conștientizare a determinat o oarecare schimbare a comportamentului clienților în ceea ce privește soluțiile de protecție financiară.

În acest context, interesul pentru asigurările care vizează protecția sănătății este pe un trend de creștere, oferind cel mai mare potențial de dezvoltare pe piață. Ca răspuns, companiile de asigurări au adaptat rapid produsele și au adoptat soluții digitale pentru a-și proteja echipele și pentru a satisface nevoile clienților. Noi, în UNIQA, am fost una dintre primele companii care a inclus riscurile pandemice în acoperirea produselor sale de viață și sănătate, lansând și produse pentru protecția echipelor în contextul pandemic.

Deși constatăm o creștere a nivelului de conștientizare a nevoii unei asigurări, la nivel de piață acest lucru nu s-a concretizat în aceeași măsură în creșterea apetitului de achiziționare.

În ciuda acestui comportament observat în piață, la nivelul UNIQA putem spune cu optimism că vânzările de asigurări de viață (asigurări de risc și cele garantate) au înregistrat creșteri peste media pieței. Interesul din partea clienților ne motivează să lucrăm constant pentru a contura cele mai bune soluții cu care să venim în intâmpinarea clienților. Mai mult, alături de partenerul nostru strategic, Raiffeisen Bank, am diversificat continuu soluțiile de asigurare și am îmbunătățit serviciile oferite clientilor.

Doresc să subliniez că, datorită beneficiilor pe termen lung, o asigurare merită, cu siguranță, o investiție de 100-150 de lei lunar. În primul rând, pentru că poate reprezenta o sursă de venit în plus, atunci când asiguratul se retrage din viața activă sau un adevărat act de responsabilitate pentru familia sa, în cazul nefericit al unui deces sau unui accident cu consecințe grave.

Care este profilul cumpărătorului de asigurări de viață din portofoliul UNIQA?

Profilul clientului de asigurări de viață de la UNIQA poate varia în funcție de nevoile de asigurare și de preferințele individuale.  În general, clienții de asigurări de viață din portofoliul nostru au în jur de 43 de ani la momentul achiziționării, iar mai mult de jumătate dintre aceștia sunt bărbați. Vorbim de persoane mature, care gândesc în perspectivă și înțeleg beneficiile acoperirii asigurării de viață. 

Motivațiile pentru achiziționarea unei asigurări de viață variază: unii doresc liniște cu privire la viitorul lor, alții pun accent pe economisire, în timp ce alții doresc să-și protejeze familia financiar în fața unor evenimente nefericite. Fiecare client are propriile priorități și scopuri atunci când vine vorba de asigurările de viață.

UNIQA se adaptează diversității nevoilor și preferințelor clienților, oferind soluții variate, pentru a satisface aceste cerințe individuale și pentru a asigura securitate financiară, economisire și protecție în fața incertitudinilor viitorului, contribuind la o viață mai bună pentru asigurați și familiile acestora.

Cum a evoluat portofoliul și numărul de asigurări încheiate de UNIQA Asigurări de Viață în pandemie și în anii următori?

Portofoliul și numărul de asigurări încheiate de UNIQA Asigurări de Viață au înregistrat o evoluție semnificativă în perioada pandemiei și ulterior incheierii acesteia, menținând anumite caracteristici și trenduri generate de această perioadă. Creșterile mentionate anterior ne fac să fim încrezători că interesul pentru asigurările de viață rămâne ridicat și că oamenii continuă să își protejeze viitorul financiar în fața evenimentelor neprevăzute.

Pentru prima jumătate a anului 2023, s-a consemnat o creștere de 19% față de aceeași perioadă a anului anterior, consolidând tendința ascendentă înregistrată de asigurările de viață.

Ne așteptăm ca tredul de creștere de două cifre să continue și în următorii ani.

Ce tendințe se conturează în piața de asigurări de viață pe termen mediu și lung?

În piața de asigurări de viață, se conturează o serie de tendințe esențiale. Una este legată de simplificarea proceselor de achiziție, care se traduce într-un proces de subscriere mai simplificat, în condițiile unor acoperiri mai complexe și extinse pentru clienți, care să adreseze tot mai mult nevoile individuale ale acestora.

O altă tedință este legată la durata asigurărilor de viață, care implică o relație pe  termen lung cu clienții, ceea ce necesită dezvoltarea constantă a serviciilor și comunicării cu aceștia, pentru a le oferi experiențe de calitate. 

Investițiile în soluții digitale sunt cruciale în această perioadă, întrucât facilitează procesele și interacțiunile cu clienții, aducând asigurările mai aproape de aceștia.

În continuare, educația și explicarea produselor rămân importante, iar factorul uman joacă un rol relevant.

Cum vedeți evoluția UNIQA Asigurări de Viață pe termen mediu și lung?

Perspectivele evoluției UNIQA Asigurări de Viață pe termen mediu și lung sunt promițătoare și în plină concordanță cu strategia noastră de dezvoltare și adaptare la nevoile pieței. Asigurările de viață reprezintă un motor important de creștere și dezvoltare sustenabilă a activității noastre în România, iar noi ne propunem să menținem tendința de creștere cu două cifre a volumului de subscrieri, înregistrată în ultimii ani.

Suntem dedicați calibrării produselor și serviciilor noastre la nevoile și stilul actual de viață ale clienților noștri, astfel încât să putem oferi soluții relevante și personalizate. În același timp, colaborăm strâns cu partenerul nostru strategic, Raiffeisen Bank, pentru a dezvolta produse de asigurare inovatoare pentru clienții interesați atât de produse bancare, cât și de produse de asigurare, contribuind astfel la extinderea portofoliului și la îmbunătățirea calității serviciilor. De asemenea, dezvoltăm platforma de vânzări digitală, care a adus soluțiile de asigurare mai aproape de clienți, într-un mod mai accesibil și sustenabil, totodată.

Abordarea omnichannel este o parte importantă a strategiei UNIQA, permițând clienților să acceseze soluțiile noastre în mod facil și convenabil, în funcție de nevoile și preferințele lor de interacțiune cu compania. 

Prin tot ceea ce facem, UNIQA Asigurări de Viață va continua să crească și să devină un jucător semnificativ pe piața asigurărilor din România, adaptându-se în permanență la schimbările din mediul economic și la așteptările clienților noștri, pentru a contribui la o viață mai bună, împreună.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0