CFA România a ales noua echipă de conducere formată din nouă membrii, Mihail Ion, director general al Raiffeisen Asset Management (foto) , fiind numit preşedinte al asociaţiei.
„Circumstanțele specifice ale pieței financiar-bancare au făcut ca, aparent paradoxal, după declanșarea crizei financiare globale să se dezvolte semnificativ și în România segmente ale pieței precum pensii private, fonduri mutuale sau consultanța financiară, după ce până în urmă cu câțiva ani sistemul bancar era cel care recupera cel mai rapid decalajul față de economiile dezvoltate. Aceste evoluții arată importanța în creștere și în țara noastră a profesiei de analiză financiară și management al investițiilor, proces susținut din plin de standardele profesionale și etice ale CFA, recunoscută drept cea mai respectată certificare financiară la nivel global”, a declarat preşedintele CFA într-un comunicat al asociaţiei.
Pe poziţiile de vicepreşedinţi au fost aleşi Adrian Codirlaşu, director Market and Operational Risk la UniCredit Tiriac Bank şi Dorin Alex Badea, managing partner, Atrium Capital. Ceilalţi membrii ai asociaţiei sunt Razvan Szilagyi (secretar), director de vânzări pieţe de capital la Raiffeisen Bank, Cristian Popa (trezorier), investment manager la ING Investment Management, Adrian Mitroi, director financiar la Nextebank, Bogdan Bilaus, portfolio manager la Qatar National Bank, Nicolaie Alexandru-Chideşciuc, vicepreşedinte J.P. Morgan, Mugur Popescu, director Investiţii la BCR Pensii SAFPP.
Obiectivul major al CFA România pentru anul acesta este sprijinirea dezvoltării pieţei financiare şi a cadrului de reglementare, printr-un dialog activ cu autorităţile de supraveghere, decidenţii politicilor economice, alte asociaţii profesionale sau patronale.
CFA Romania este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România. În prezent, CFA România are peste 140 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA).
COMMENTS